200.000 de romani dintre care 72.000 sasi au fost deportati in lagarele sovietice din vina REGELUI MIHAI

Distribuie!by Regele a ordonat încetarea focului înaintea semnării armistiţiului care s-a semnat abia la 12 septembrie 1944 La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Proclamaţia Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Regele a ordonat încetarea focului înaintea semnării armistiţiului care s-a semnat abia la 12 septembrie 1944

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Proclamaţia Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagărul de la Balţi, din Basarabia, unde au murit de foame, sau de frig, de boli, sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numarându-se şi maiorul Alexandru Bârladeanu. Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră, unii ca „act de înalta tradare”, iar alţii ca o „gravă eroare politică”. Şi unii şi alţii au dreptate, el a fost atât un act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Susţin, şi li se dă dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternica sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură. Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în U.R.S.S. peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de cetăţeni români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei.
În decurs de un deceniu şi jumatate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistitiul” dictat de Moscova. Semnarea armistiţiului cu U.R.S.S., care conţinea destule condiţii împovărătoare pentru România, faţă de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăgănată pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata Română si Armata Sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, până către jumătatea lunii septembrie, să respingă de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusă, trupele germano-ungare.


„Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Mareşalul Antonescu este şi răspunsul dat de Molotov lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia română pentru semnarea armistiţiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistitiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Dar orice trădare se plăteşte scump, iar preţul trădării a venit destul de repede. Primii care au resinţit consecinţele au fost generalii M. Racoviţă şi Gh. Mihail. Primul ajunsese ministru de război, iar al doilea, Şef al Marelui Stat Major şi ambii facuseră parte din comitetul militar care răspundea de implementarea deschiderii „Porţii Iaşilor”. Către începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata română a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împarţită la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atribuţiile celor doi generali trădători au fost serios ştirbite. Răsplata trădării a continuat. După razboi, atât generalul Racoviţă, cât şi generalul Aldea, au fost întemniţaţi; primul la închisoarea din Sighet, unde a murit în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde a murit în 1949. Probabil că regimul comunist nu a dorit să se afle de trădare şi de modul în care a ajuns la putere. Regele Mihai a plătit cel mai puţin, proporţional cu dispreţul de care s-a bucurat faţă de ruşi şi comuniştii interni. Prea puţin se întreabă de ce Stalin i-a acordat lui Mihai „Ordinul Pobeda” (Victoria).[2] Articol de Vladimir Rosulescu – nationalisti.


loading...

Sovieticii s-au răzbunat când s-a întors roata, dar au exagerat fiindcă au deportat și familiile presupușilor criminali de război. Interesant este că cifra de 70.000 de deportați este aceeași cu numărul etnicilor germani din România care s-au înrolat în Waffen SS și nu cred că este o coincidență această cifră identică! Probabil că sovieticii au dorit să existe o simetrie numerică în acțiunea lor revanșardă.

În URSS au fost deportate familiile sașilor și șvabilor care luptaseră în Waffen SS. (Înrolarea etnicilor germani din România în unități SS (1939–1943)) Practic familiile tuturor combatanților, fiindcă aproximativ 70.000 de tineri germani din România (sași și șvabi), începând cu anul 1939, au preferat să se înroleze în trupele Waffen-SS, care erau formate exclusiv din hitleriști fanatici înrolați voluntar, deși tinerii de etnie germană puteau să opteze pentru armata regulată Wehrmacht sau chiar armata română, ei fiind cetățeni români!

Când a fost oficializat Grupul Etnic German din România (21 noiembrie 1940) toți militarii etnici germani din armata română au trecut în trupele germane, marea majoritate la Waffen-SS. Doar cei care nu îndeplineau standardele de sănătate impuse militarilor combatanți, dar insistau să servească Germania hitleristă, au fost repartizați la Organizația Todt – Serviciul de muncă, cunoscută la noi în termeni militari ca „geniu”, numită Todt în Germania nazistă după fondatorul său, inginerul Fritz Todt.

DUPĂ 23 AUGUST 1944 TOȚI ACEȘTIA SAȘI ȘI ȘVABI DIN TRANSILVANIA ȘI BANAT, ÎNROLAȚI ÎN WAFFEN SS, AU LUPTAT ÎMPOTRIVA ARMATEI ROMÂNE PE PARCURSUL RETRAGERII TRUPELOR GERMANE ÎNSPRE BERLIN, PÂNĂ ÎN MUNȚII TATRA, unde a staționat armata română fiindcă sovieticii nu au vrut ca ea să fie părtașă la victoria finală.

Klaus Werner Iohannis, cel care a fost numit Gauleiter de către stăpânii din exterior peste colonia România, pozează și el în victimă, afirmând că are un bunic, care a fost deportat în URSS, după ce luptase pe front. Normal, dacă s-a înrolat în Waffenn SS, ca toți sașii, deveniți hitleriști mai înfocați decât nemți-nemți din Germania. (Marius Albin Marinescu SURSA)

Despre TRADAREA Romaniei de catre Regele Mihai

 

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite