27 Octombrie 1687:Imperiul Habsburgic invadeaza Transilvania| Iata cum asupreau jigodiile habsburgice pe romani|scopul era distrugerea ortodoxiei in Transilvania

Distribuie!by 27 Octombrie 1687: Este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvăne să primească la iernat trupele imperiale. Începutul penetrației austriece în Transilvania. Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii celor 12 cetăți.   1. Amestecul austriac în Transilvania – din nou […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

27 Octombrie 1687: Este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvăne să primească la iernat trupele imperiale. Începutul penetrației austriece în Transilvania. Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii celor 12 cetăți.

 

1. Amestecul austriac în Transilvania – din nou status quo


După asediul nereuşit al Vienei din 1683 influenţa Imperiului otoman în Europa centrală s-a diminuat rapid.[1] În ce ne priveşte, rezultatul imediat a fost acceptarea Transilvaniei a protecţiei austriece. Principele protestant maghiar al Transilvaniei, Michael Apáffy I (1661-1690) şi împăratul habsburg Leopold I au semnat un tratat la data de 26 iunie 1686. Cel mai important punct al tratatului a fost că Imperiul habsburgic îl recunoştea pe principele protestant Michael Apáffy I ca principele Transilvaniei. În condiţiile date nobilimea maghiară a susţinut politica principelui de conservare a status quo protestant în Transilvania. Intenţiile acestora sunt foarte bine caracterizate de Prunduş, care subliniază:

…conducătorii transilvani doreau menţinerea status quo chiar şi sub habsburgi. Ei au cerut autonomia completă a provinciei având un principe calvini şi toate drepturile bisericii aşa cum fuseseră ele în vremea domniei lui Gabriel Bethlen. Chiar şi mai mult, în afară de asigurarea împăratului, drepturile provinciei trebuiau puse sub protecţia unor state protestante: Anglia, Suedia, Danemarca, Prusia, Olanda şi Elveţia.[2]


Dacă aceste condiţii ar fi fost satisfăcute probabil că ele ar fi dus la supravieţuirea oazei protestante în Transilvania, fără ca aceasta să fie dependentă de statutul religios sau politic al Ungariei. Din această cauză continuitatea întregului sistem de legi şi drepturi în Transilvania nu ar fi depins de progresul militar în zonă a Imperiului habsburgic şi ar fi făcut Contra-reforma mai puţin eficientă.

Totuşi situaţia militară din regiune nu era prea stabilă. În 1687, o nouă înfrângere turcă în bătălia de la Mohács a creat condiţiile propice pentru ca Imperiul habsburgic să impună un al doilea tratat asupra Transilvaniei. Principele Michael Apáffy I a semnat acest tratat la Blaj în 6 noembrie 1687 acceptând să predea toate cetăţile şi oraşele şi să plătească 700.000 de florini Austriei.

Dar curând după moartea lui Apáffy şi după două înfrângeri consecutive ale austriecilor de către turci, împăratul Leopold I a acceptat (în octombrie 1690) alterarea tratatelor precedente. Cea mai semnificativă dintre condiţiile transilvane a fost cea care se referea la religie. Ea stipula clar că “…orice încercare de a modifica status quo, în special cel al bisericii din Transilvania este nul.”[3] În ciuda importanţei pe care o avea religia, Austria era mai ales preocupată de realizarea intereselor sale seculare care de fapt aveau ca scop impunerea influenţei sale în întreaga regiune a Balcanilor.[4]

Pentru a echilibra puterea şi influenţa protestantă în Transilvania, împăratul (motivat de romano-catolicii din Transilvania) a cerut Dietei la 4 decembrie 1691 şi apoi la 9 aprilie 1693 aceleaşi drepturi pentru romano-catolici.[5] Dorinţa sa fiind pusă în practică la 10 ianuarie 1696 când aceştia au primit permisiunea să aibă un episcop în loc de vicar apostolic.

La doar şaisprezece ani după ce au fost respinşi din faţa Vienei (septembrie 1683) şi la doisprezece ani de la înfrângerea de la Mohács (1687) Imperiului Otoman a cerut pace. Tratatul de pace cu Imperiul habsburgic a fost semnat la Carlovăţ în 26 ianuarie 1699.[6] El stipula că Ungaria era de acum încolo parte a Imperiului habsburgic mai degrabă decât al celui Otoman. Tratatul includea Transilvania în Ungaria punându-se astfel capăt relaţiilor cu Austria care erau stipulate de decretul împăratului Leopold din 4 decembrie 1691.[7] Acestă schimbare este pusă în evidenţă de I. Bulei care sugerează că acest decret era actul fundamental de organizare a Transilvaniei timp de un secol şi jumătate, menţine sistemul constituţional al celor ‘trei naţiuni’ şi al celor patru ‘religii recepte’, cu excluderea majorităţii româneşti din viaţa politică şi a religiei ortodoxe din cadrul celor recunoscute legal. [8]

La finele celui de-al XVII-lea secol, Dieta Transilvaniei era compusă din trei naţiuni – ungurii, secuii şi saşii – ca în vremea Reformei. Era clar că majoritatea protestantă nu agrea ideea cuceririi Transilvaniei şi schimbarea statutului său politic şi religios.

Păstrarea stării de fapt în Transilvania ar fi însemnat un avantaj major pentru majoritatea populaţiei ne-române, dar protestante, care de fapt nu constituia majoritatea locuitorilor, un factor pe care Austria romano-catolică trebuia să îl ia în considerare dacă voia să îşi pună în aplicare planurile de viitor în acea regiune.

2. Preluarea Transilvaniei: o nouă organizare în Imperiul habsburgic   

După ce habsburgii au preluat Transilvania, aceştia şi-au început stăpânirea în baza decretului imperial publicat în 4 decembrie 1691. Transilvania a continuat să aibă o Dietă şi să îşi păstreze toate legile medievale. Dieta era compusă doar din reprezentanţii celor patru religii legale (calvină, luterană, romano-catolică şi unitariană) şi a celor trei naţiuni (ungurii, secuii şi saşii). Puterea executivă a Dietei erau guvernul şi cancelaria Aulică (Hofkanzlei). Guvernul a luat locul principilor transilvani în vreme ce cancelaria Aulică răspundea de relaţiile cu Viena.

loading...

La finele secolului al XVII-lea din cei 419 de memberii ai Dietei 348 erau unguri şi 35 saşi. În ciuda acestui fapt, recensământul din 1733 a înregistrat faptul că din totalul de 135000 de familii în Transilvania existau 85 000 de familii româneşti, ceea ce indica că cel puţin 65% din populaţie era românească.[9]

Habsburgii trebuiau să guverneze un complex conglomerat de popoare, naţiuni şi state dacă voiau să menţină imperiul. De aceea, ei au fost nevoiţi să găsească o modalitate eficientă de a guverna Transilvania, unde atât catolicii cât şi austriecii erau în minoritate.

Pentru a găsi o cea mai bună modalitate de a-şi exercita controlul activ asupra Transilvaniei austriecii trebuiau să desfiinţeze monopolul protestant maghiar asupra principalelor domenii ale vieţii sociale, politice, economice, militare şi religioase. Ideea folosirii creştinismului ca factor al unităţii pentru imperiu nu era nouă. Austriecii doreau să impună această soluţie şi în Transilvania, unde calvinii încă deţineau un rol important în politică şi erau şi principalii deţinători de pământuri şi membrii ai breslelor medievale.

Dominaţia romano-catolică s-a terminat odată cu infiltrarea curentelor principale ale Reformei în Transilvania în perioada secolului al XVI-lea. În ceea ce îi priveşte pe maghiari, nu mai putea fi vorba de o reântoarcere la romano-catolicism, chiar sub presiune austriacă. În ceea ce îi priveşte pe români, romano-catolicismul nu era o soluţie, cu excepţia folosirii lui pentru a atrage aristocraţia română. Dar la finele secolului al XVI-lea nu mai exista o astfel de elită românească.[10] Printre noile probleme cu care se confrunta administraţia austriacă din Transilvania era existenţa poporului român.

Vorbind obiectiv, oricine ar fi dorit să guverneze Transilvania ar fi trebuit să ţină cont români. Din acestă cauză habsburgii se confruntau cu două probleme: prima, românii constituiau majoritatea locuitorilor comparativ cu celelalte naţiuni; a doua, creştinismul lor nu era romano-catolic. Din această cauză era limpede: cheia situaţiei politice din Transilvania trebuia să se potrivească lacătului religios al poporului român ortodox.


[1] Chaunu, Civilizaţia, I (Bucureşti: Meridiane, 1986), vezi 74-78.

[2] Pâclişanu, ‘Pentru ce nu a reuşit Reforma între români,’ Buna Vestire, 71-72, citat de Prunduş,Catolicism şi ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite (Cluj-Napoca: Viaţa Creştină, 1994), 59.

[3] Prunduş, Catolicism, 59.

[4] Berényi, ‘Greco-catolicismul,’ vezi 1.

[5] Diploma suppletorium de negotiis religiones.

[6] Chaunu, Civilizaţia, I, vezi 75.

[7] T.V. Păcăţianu, Cartea de aur sau luptele naţionale ale românilor sub coroana ungară, I (Sibiu: Josif Marskhall [ediţia a doua] 1902) vezi 24-29. Decretul stipula optsprezece puncte.

[8] I. Bulei, Scurtă istorie a românilor (Bucureşti: Meronia, 1996), 54.

[9] Constantinescu, Chestiunea, vezi 45-46.

[10] Hitchins, Conştiinţă (1700-1868), vezi 30-60. În ciuda argumentului lui Hitchins cum că preoţii greco-catolici erau elita din Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea, este greu de crezut că preoţii români-ortodox au devenit elita doar pentru că unirea le-a schimbat numele din ortodocşi în greco-catolici. Din această cauză teza lui Hitchins nu este convingătoatre. Spre deosebire de acesta, Câmpeanu aduce dovezi pentru a-şi susţine punctul de vedere: semnele unei astfel de elite au apărut după a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în ciuda faptului că studenţii români studiau în mai toate şcolile (fiecărei denominaţii) din Transilvania. Pentru o analiză detailată a acestui subiect, vezi Câmpeanu, Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1999).

https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2011/05/12/istoria-pe-baricade-4-actiunile-imperiului-habsburgic-pentru-realizarea-suprematiei-politice-si-ecleziale-in-transilvania-1697-1711/

 

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite