Cei trei „escu”… ai apocalipsei neamului românesc

Distribuie!by Au trecut două decenii şi jumătate de când trei regimuri politice provenite din aceeaşi stirpe comunisto-fesenistă s-au succedat la putere deturnând destinele unui popor ignorant, letargic, condamnat la dispariţie… Manifestarea unui astfel de fenomen de ignoranţă și anihilare în masă mă determină să încep să cred că documentarele realizate […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather


Au trecut două decenii şi jumătate de când trei regimuri politice provenite din aceeaşi stirpe comunisto-fesenistă s-au succedat la putere deturnând destinele unui popor ignorant, letargic, condamnat la dispariţie… Manifestarea unui astfel de fenomen de ignoranţă și anihilare în masă mă determină să încep să cred că documentarele realizate de către specialiştii în tehnica manipulării minţii prin mijloace parapsihologice, psihotronice, hipnotice redau un adevăr halucinant.

Regimul neocomunist Iliescu


Investigaţiile demarate la începutul anilor `90 de către experţii în tehnicilile de manipulare a maselor au demonstart că astfel de mijloace subtile sunt responsabile pentru scoaterea în stradă a sutelor de mii de manifestanţi revoltaţi împotriva dictaturii Ceauşescu. După atâta vreme poate că nu mai are relevanţă această teorie, însă trebuie reţinut faptul că beneficiarii loviturii de stat au fost indivizii care au confiscat revoluţia adevăraţilor revoluţionari, iar imaginea de salvator al naţiunii române creată antiromânului Ion Iliescu a fost o altă manevră de prostire, de dirijare a gloatei naive abia scăpată de bezna dictaturii securistice. În acele zile de confuzie creată prin nenumăratele diversiuni răspândite de către agenţii kgb-işti ai lui Ilici, masa de răzvrătiţi a trăit o marea păcăleală istorică. Pe la tribuna revoluţionară improvizată în celebrul studiou 4 al TVR s-au perindat personaje mai mult sau mai puţin cunoscute care au transmiis mesaje şi comunicate menite să inducă populaţiei multă confuzie şi frică. Printre aceștia s-a aflat la vârf generalul Nicolae Militaru numit în fruntea armatei, un tovarăș agent sovietic deconspirat la sfârşitul anilor `70 de către ofiţerii direcţiei de contraspionaj Gheorghe Trosca și Constantin Nuţă. La așa zisa revoluție, Nicolae Militaru a găsit, sub oblăduirea lui Ion Iliescu, prilejul râvnit de a le plăti fără milă polița desconspiratorilor, comandând lichidarea colonelului Gheorghe Trosca în seara zilei de 23 decembrie la Otopeni alături de echipa de militari nevinovați, cât şi uciderea premeditată a generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea urcaţi cu de-a sila într-un elicopter care a fost doborât la scurt timp. Acestea au însemnat acte de răzbunare plănuite de multă vreme. Noul regim FSN-ist reciclat dintre comuniștii trădători ai regimului ceauşist se instaurase în zilele sângeroase ale luptelor dubioase prin manipulare, minciună, teroare, confuzie. Eşalonul secund al PCR ar fi trebuit să predea puterea urmaşilor partidelor istorice de dinaintea instaurării comunismului stalinist cu binecuvântarea marilor puteri vestice. Jocul murdar al intereselor s-a desfăşurat pe mai multe planuri. Ion Iliescu a aplicat o politică similară cu cea a lui Ceauşescu. Iar mineriada din iunie 1990 a fost orchestrată de către unele personaje care s-au aflat în așa zisul completul de judecată a Ceauşeştilor, între Gelu Voican Voiculescu, slugoiul parvenit al lui Iliescu de la care primea câte o firmitură de privilegii de fiecare dată când se conforma ordinelor. Călăii fesenismului nu anticipaseră că, printre românii manipulați, mai există şi categoria intelectualilor incoruptibilii, treji, vigilenți, adevărații duşmani ai comunismului, urmaşii martirilor care au pierit la canalul Dunăre-Marea Neagră, în alte lagăre de muncă și în îngrozitoarele închisori comuniste. Manifestanţii de la protestele din iunie 1990 împotriva FSN, au fost, în fapt, aceiaşi revoluţionari autentici care strigaseră în zilele revoluţiei imediat după fuga cuplului Ceauşescu „Cine a tras în noi după 22?”

Strategia manipulării feseniste nu a putut sensibiliza tot tineretul şi intelectualii marcaţi de cei 25 de ani de dictatură roșie. Asceștia în nici un caz nu acceptau restructurarea și renovarea sistemului comunisto-securistic, ci au cerut cu hotărâre instalarea democraţiei autentice. Protestele membrilor Asociaţiei 21 Decembrie şi ai Grupului Independent pentru Democraţie desfîășurate în aprilie 1990, grupuri alcătuite din studenţi, intelectuali și muncitori amăgiţi prin falsa „Proclamaţie de la Timişoara”, Punctul 8, prin care cerea imperios interzicerea cooptării în nucleul de putere nou creat a foştilor activişti şi securişti, precum şi promisiunea fesenistului șef, emanatul Ion Iliescu, de a nu candida la alegerile prezidenţiale din următoarea lună, au enervat atât de mult neo-nomenclatura iliescistă, încât aceştia au acţionat cu teribilă ură și violență împotriva revoltaţilor, utilizând în afară de arme și bâte, arsenalul perfidiei prin calomnie, intimidare, insinuarea… Iliescu, plin de mânie proletară, alege, precum predecesorul lui la adresa timișorenilor ieșiți în stradă, atributul peiorativ „golani”, termen care a constituit elementul de inspiraţie a celebrului imn al golanilor scris de către Iurea Silviu şi cântat de către revoluţionarul cel mai înverşunat împotriva comunismului, Cristian Paţurcă. Acţiunile antipopulare ale puterii nu s-au oprit la stadiul de ameninţări cu represiunea ci, securiştii din vechea structură, travestiți în mineri, au terorizat și agresat bestial sute şi mii de tineri, studenţi și intelectuali în majoritate. Cazurile de notorietate, precum cel al ameninţării şi reperesiunii la care a fost supus dizidentul Dumitru Mazilu, plecat din FSN şi din ţară imediat ce sesizase caracterul meschin al intereselor membrilor fondatori ai grupării FSN, pe care a încercat să-i demaşte în manifestul „Revoluţia Furată”, trebuie reconsiderat, precum şi cazul celebrului profesor român stabilit în America, Ioan Petru Culianu asasinat la comandă în 1991. Lanţul crimelor împotriva românilor certaţi cu securiștii și comuniștii nu se mai sfârşea..


Victimele mineriadei din 1990 au sfârşit aruncate la gropile comune din cimitirul Străuleşti. Nu degeaba, rudele celor ucişi fără milă și din ura maladivă a lui Iliescu, au protestat ani de-a rândul sperând să li se facă dreptate.

Cu toată opoziția de stadă și a inamicelor partide reapărute pe scena societății bulversate și revoltate împotriva diabolicului Front al salvării naționale cu Iliescu și Petre Roman la vârf, în ziua de la 20 mai 1990 aveau să iasă învingător cu un procent copleșitor exponenţii reciclaţi ai regimului reșapat, între care mulți comuniști cu originea evreiască dovedită.

Astfel, Ion Iliescu, nepotul evreului bolşevic Vasili Ivanovici fugit peste graniţă în Regatul Român şi ascuns de furia armatei ţariste la sfârşitul secolului IXX. Ori Saul Bruckner – Silviu Brucan, artizanul campaniilor media antiromâneşti care a declarat cu nemăsurată impertinență într-un interviu televizat că romînii reperezintă un „stupid people”. Sau Petre Roman (Neulander), fiul cominternistului Walter Neulander implicat în campaniile de deznaţionalizare forţată din anii începutului de teroare comunistă. Nu mai există vreun dubiu al implicării evreilor în holocaustul romînesc în vreme ce se face caz de holocaustul evreiesc adus în mod obsesiv în actualitate și pe care îl contestăm, îl neagăm probatoriu mai multe voci naționaliste între care și cea a profesorului Ion Coja. Cerem, în fond, să ni se permită să prezentăm dovezile strânse de-a lungul unei lungi campanii de reabilitare a celor acuzaţi de antisemitism pe nedrept. Timp de aproape șapte ani după revoluţie, formaţiunea politică eterogenă şi alogenă derivată din FSN a condus ţara într-un mod dezastruos folosind în avantajul său sentimentul de frică strecurat în rândul populaţiei cu ajutorul vechii gărzi torţioniste. Cei șapte ani de comunism reformat, însă cu deschidere spre ecomomia de piaţă, tip de economie impus de dictatura ocultei mondiale, au avut menirea de a distruge suveranitatea naţională împingând România în braţele organismelor bancare internaţionale prin procesul de acaparare a resurselor şi îndatorarea peste măsură a statului și cetățenilor. Stalinismul brutal al celor decenii cumplite a fost convertit într-o formă mai maleabilă de pseudo-comunism cosmetizat care, de fapt, în mod aberant a menţinut controlul și influenţa asupra maselor cu ajutorul terorii psihice, persecuţiei oricărei forme de opoziţie şi a propagandei demagogice. Scopul preluării puterii a fost acela de a distruge o ţară şi un popor aflate de mii de ani între graniţele aceluiaşi teritoriu…

Trădările lui Ion Iliescu

Distrugerea industriei şi economiei, diminuarea până la anihilare treptată a sentimentului de mândrie naţională în conștiința românilor, menţinerea oamenilor în ignoranţă şi dezbinare au constituit premizele grupurilor de interese subordonate mafiei corporaţiilor mulinaţionale. De neuitat va rămâne şi actul de înaltă trădare al lui Ion iliescu semnat cu URSS în data de 5 aprilie 1990 prin care acest reminiscent bolșevic recunoştea graniţele actuale dintre cele două ţări, act care reconsfinţea dreptul sovieticilor asupra Basarabiei şi Bucovinei.Politica anti-românească a grupurilor de interese din preajma lui Ion Iliescu a desfiinţat şi înăbuşit orice iniţiativă individuală sau colectivă a românilor de calitate de a păstra capitalul afacerilor în beneficiul economiei interne. Numirea la conducerea Băncii Naţionale a României a evreului Mugur Isărescu în septembrie 1990 demonstrează că atacarea suveranităţii naţionale s-a iniţiat începând cu sectorul finaciar-bancar, iar longevitatea lui Isărescu în funcţia de Guvernator al Băncii Române se datorează subordonării oarbe a acestuia faţă de organismele ocultei finaciare internaţionale. Odată cu instalarea unuia dintre duşmanii naţiei româneşti la cîrma celei mai importante bănci cu capital românesc , au curs potopitor împrumuturile înrobitoare impuse de FMI, astfel încât România să devină o ţară dependentă de stăpânii lumii.

Iluminatul Guvernator al BNR, Mugur Isărescu, a instrumentat prin intervenţii indirecte compromiterea şi distrugerea singurei bănci cu capital exclusiv românesc, Banca Dacia Felix . Printre ticăloșii care au conlucrat la distrugerea Băncii Dacia Felix şi a demnităţii personale şi publice a unui patriot român de anvergură internațională, în persoana omului de afaceri Andrei Sever Mureşan, s-au aflat aghiotanții din mafia PDSR cu Iliescu în postura de scenarist șef, mafie care acaparase deja la acea dată centrul puterii în România. Spre finele primului mandat prezidenţial, Iliescu și ciracii lui, văzându-se încolţiţi de presiunile internaționale și de popularitatea partidelor revenite pe scena politică, alături de noi partide cu orientări sănătoase care ameninţau cu debarcarea de la putere a neocomuniştilor și paleosecuriștilor care confiscaseră țara, Iliescu și ai lui au declanșat lupta pe viaţă şi pe moarte pentru păstrarea puterii acaparate, recurgând la mecanisme criminale și perfide de tip mafiotic, un fel de „Cosa Nostra” de sorginte dâmbovițeană, încercând să-l silească pe principalul acţionar al Bancii Dacia Felix să finanţeze cu milioane de dolari campania electorală pompoasă şi demagogică a PDSR-știlor, folosindu-l drept agent de presiune și șantaj pe nimeni altul decât Sorin Ovidu vântu, lacheul clanului Iliescu și Mugur Isărescu. O campanie de proporții fianțată ocult le-ar fi asigurat rămânerea la putere în confruntările electorale cu o opoziție tot mai bine articulată în jurul Seniorului Corneliu Coposu. Iliescu a văzut în Mureşan principalul personaj potenţat financiar pentru extorcarea banilor negri, mai ales după ce fostul sportiv celebru și magnat a reuşit performanţa incredibilă de deschidere a României spre Occident prin aducerea la Bucureşti a celor mai importante personalităţi politice şi sportive, între care preşedintele Statelor Unite ale Americii, George Bush senior. Tovarăşii n-au apreciat… S-au temut… Și, ca urmare a refuzului asocierii şi susţinerii finaciare din partea acţionarului principal al Băncii Dacia Felix, structurile lui liescu au declanşat prigoana împotriva omului de afaceri cu verticalitate. Conform celebrului dicton leninist, mult invocat și declamat şi de către Stalin, „Dacă nu este vinovat, găseşte-i o vină!”, cu ajutorul securiștilor abil structurați și plasați în pârgiile decisive ale statului, între care justiţia şi mass-media au fost principalele instrumente de compromitere şi discreditare publică a unui patriot incoruptibil, regimul Iliescu aproape că a reușit distrugerea acestuia. Campaniile denigratoare de presă la adresa condamnatului de dinainte de a fi condamnat, au avut efectul distructiv planificat.

Existenţa unei banci cu capital autentic românesc încurca planurile masoneriei evreiești care viza și vizează controlul absolut asupra societăţii noastre și a întregii lumi. Despre înscenarea diversiunilor și despre cum s-a executat cu abilitate falimentarea Băncii Dacia Felix din interior, din umbra acționarului principal, prin inginerii demne de minți diabolice, s-au ocupat adevărați ucigași finciari profesioniști instruiți și specializați în fabricarea de dosare măsluite, fiind mobilizată de către Iliescu și Isărescu o întreagă reţea structurată pe nivele de putere. Escrocii adevăraţi au fost bancherii de la LEUMI–BANK, cei care au avut interesul să pună mâna pe capitalul bănesc și activele acelei banci declarate falimentare… Reţeaua evreiască de afacerişti alcătuită din Fredy Robinson, Liviu Mandler, Shmuel Bergovici a manevrat abil şi convingător conducând cu succes operaţiunea. Toate facilităţile obţinute în urma privatizărilor de vârf au intrat automat în circuitul firmelor evreieşti.

Întreaga tărăşenie mediatică a cazului Mureșan-Banca Dacia Felix a avut menirea clară de a intimida şi descuraja pe oricare dintre cei care ar mai fi îndrăznit să susţină iniţiative de afaceri pentru interesul autohton românesc. Andrei Sever Mureșan este un român ardelean cu o descendenţă familială importantă şi cu activitate tradițională din vechime de apărare a intereselor funciaere și financiare ale românilor din Transilvania, veşnic atacaţi de grupările revizioniste maghiare. Un astfel de român nu putea să fie cruțat pentru demersurile sale pro-româneşti și pentru promovarea imaginii Româneie în lume.

Cazuri similare au mai existat în istoria mai îndepărtată sau mai recentă a României, însă, în lipsa instrumentelor de manipulare în masă din acele vremuri cu eroi persecutaţi și executați, le-au fost acordate ulterior circumstanțe atenunate şi li s-au recunoscut meritele. O dovadă a nevinovăţiei omului de afaceri Andrei Sever Mureșan, a fost scoaterea de sub toate capetele de acuzare și achitarea, doar că meritul a fost al justiţiei străine care a soluţionat corect dosarele cu acuzaţii mincinoase, conspirative, analizând profesionist fiecare detaliu din rechizitoriu și fiecare element incriminatoriu fals care au constituit cumulul de acuzaţii. Și nu cred că ar putea, fie și iliescu, Isărescu și mafia cu tentacule mult dezvoltate și în prezent, să emită insiunuări potrivit cărora Sever Mureşan a mituit justiţia franceză și justiția elveţiană pentru a scăpa de arest și a obține reabilitarea juridică. Ar fi prea aberant și jignitor la adresa acelor state să se lanseze o astfel de teorie. Dar, despre aceste acte de dreptate și reabilitate nu se mai scrie, acoliții celor trei regimuri înrudite, recilcate au grijă să nu mai facă vorbire pentru spălarea imaginii sacrificatului, a condamnatului fără vină. Iar cei care s-au lăsat manipulaţi de campaniile diabolice ale presei la comandă politică greu vor afla adevărul în timp despre meritele contemporanului nostru, Andrei Sever Mureșanu, descendentul revoluţionarului paşoptist, autor al versurilor Imnului de azi, Andrei Mureşan, și greu se vor deştepta aşa cum îndeamnă versurile Imnului „Deșteaptă-te, române !”.

Regimul politic Constantinescu…

Perioada sub conducerea lui Emil Constantinescu a fost, din nefericire, una a eşecurilor şi dezamăgirilor. În etapa de dinaintea alegerilor, conglomeratul politic anti-iliescian câştigase un important capital politic populist prin aparenta detaşăre de trecutul comunist. La alegerile prezindențiale din noembrie 2006, ajuns în cel de al doilea scrutin, candidatul din partea Convenţiei Democrate Române, Emil Constantinescu, a fost ajutat decisiv să câştige alegerile cu sprijinul voturilor acordate de de către liderul Partidului Democrat, fostul premier fesenist Petre Roman, cu prețul unor alianţele murdare, imorale, pentru menţinerea în cercul puterii consacrate.

Asocierea partenerială a CDR cu PD-ul desprins din PDSR, cât şi cu inamicul principal al statului român, UDMR, devenind aliaţi de guvernare, a condus la o luptă acerbă pentru supremaţie între principalele partide politice de pe scena puterii. Schimbările dese de prim-miniştri şi guverne, certurile, fuzionările, scindările din interiorul partidelor și migrația au dus la scăderea credibilităţii şi a susţinerii din partea populaţiei. Era previzibilă o astfel de situaţie când la conducerea noii puteri se aflau partidele istorice principale infuzte cu rămăşiţele restructurate ale comunismului. În cei patru ani de conducere CDR-istă, cu PNŢ și PD la pupitru, au început privatizările marilor proprietăţi de stat şi negocierile pentru adearea României la UE şi NATO. Printre condiţiile impuse pentru acceptarea aderării României au fost și acelea de a ceda presiunilor organismelor internaţionale principale și de a oferi garanţii de asigurare a suveranităţii statale.

Agonia politică din interiorul cercului puterii a întârziat punerea în aplicare a reformelor economice pentru susţinerea ridicării nivelului de trai al poporului. Valul bezmetic de restructurări, de disponibilizări şi concedieri a milioane de români care încă îşi mai asigurau pâinea din salariile mizerabile plătite de stat, a făcut ca la următoarele alegeri prezidenţiale din noiembrie 2000, PSD-ul să câştige încă un mandat la putere cu Ion Iliescu președinte. Haita comunistă s-a reprofilat prin mijloace propagandistice de intoxicare și prin proliferarea minciunii pe alte direcţii decât interesele naționale. Armele principale ale revanșarzilor comuniști au fost şantajul, hărţuirea şi intimidarea pentru anihilarea adversarilor. S-au consumat astfel încă patru ani de conducere PSD-istă, vreme în care care mafia s-a extins precum cancerul, iar interesele de cumetrie și alianțe mafiotice au săpat încă o gaură în buzunarul fiecărui român. Nici de atunci înainte nu s-au pus în aplicare promisiunile din campaniile electorale și, contrar promisiunilor politrucilor, a avut loc procesul de înavuțire a baronilor regimului Iliescu prin jaful a ceea ce mai rămăsese de furat din patrimoniul statului. Pe raza fiecărei reşedinţe de judeţ răsăreau deja vilele construite după tiparul protagoniștilor din celebrul serial american „Dallas,” iar pe lângă aceste megaconstrucții, în dezolantă discrepanţă, se putea zări câte o cocioabă din curtea căreia ieşeau la uliță copii sărmani şi bătrâni neajutorați malnutriți.

Regimul Băsescu, parcă fără de sfârşit…

Traian Băsescu a fost preşedintele cu cel mai lung mandat de conducere a statului în cele două decenii şi jumătate de democraţie chinuită. În toate funcţiile de putere pe care le-a deţinut până la cea mai importantă dintre ele, cea de președinte, Băsescu şi-a creat abil un cerc de susţinători de care s-a folosit pentru a fi propulsat, iar atunci când aceştia nu i-au mai susţinut interesele, s-a descotorosit de ei rând pe rând. Metodele de acaparare a puterii se aseamănă foarte bine cu cele folosite de către Ceauşescu, prin denunţarea gălăgioasă a greşelilor abuzive ale precedentelor guvernări și specularea slăbiciunilor adversarilor. Băsescu şi-a pregătit cu minuţiozitate campania electorală din 2004, exploatând ca imagine parteneriatul cu Partidul Naţional Liberal care oferea credibilitate ca moştenirea istorică.

Deceniul 2004-2014 de politică băsesciană a fost marcat fatalmente de multe schimbări negative în societatea românească. Preşedintele Băsescu a făcut cele mai multe şi mai grave compromisuri pentru păstrarea prerogativelor puterii. Servilismul faţă de oculta mondială i-a asigurat rămânerea în funcţie pe cu preţul predării suveranităţii integrale a României. Dacă în perioada primului mandat, preşedintele Băsescu a căutat să-şi menţină popularitatea cu ajutorul unor situaţii de conjunctură, cum a fost, de pildă, evenimentul răpirii jurnaliştilor români în Irak, situaţie dramatică de care a profitat la maxim pentru a-şi atrage şi mai mulți simpatizanți, jucând abil rolul de salvator. La fel și în cazul condamnării formale și trucate a comunismului prin solicitarea întocmiri unui raport de către Vladimir Tismăneanu, odrasla unor comunişti nevolnici, cel mai puțin indicat personaj pentru realizarea unui plan de condamnare a comunismului. Și tot astfel, decorarea cu distincţii foarte importante a unora dintre imamicii culturii româneşti, cum este Horia Roman Patapievici, hulitorul şi detractorul marelui poet naţional Mihai Eminescu, sau a trădătorului de neam Lazlo Tokeş, adversarul numărul unu al României întregite și al românismului.

Băsescu nu şi-a negat trecutul comunist, apartenenţa la PCR, însă nu a binevoit să recunoască implicarea în activităţile securiste prin profesia pe care o presta, considerându-se un fost comunist curat, transformat în timp, urmărindu-și, de fapt, cariera după cum i-au dicatat interesele personale mimând rolul de anticomunist înverşunat pe parcursul traseismului politic PCR-FSN- PDSR-PD-PDL. Lipit puternic de fotoliul prezidenţial, Traian Băsescu şi-a dat arama pe faţă la scurt timp după preluarea mandatului, dovedindu-și stilul dictatorial și ambițiile oarbe de a se implica decisiv chiar și în problemele care nu ţin, constituțional, de atribuţiile unui șef de stat. A reușit, astfel, să-și mărească, de la an la an, cercul de adversari din rândul politicienilor care îi oferiseră sprijinul în campanii electorale, dar care i-au devenit opozanți. Răfuiala cu justiţia care nu-i urmează directivele, demiterea din funcţii a unor miniştrii prin prisma excesului de zel, comportamentul excesiv autoritar moșrtenit din perioada când a fost comandant de navă, ieșirile orgolioase, uneori mincinoase și alte slăbiciuni și vicii au completat imaginea unui președinte conflictual, dăunător imaginii României și păgubos pentru națiune. Condamnarea demagogică a actelor de corupţie nu l-a ajutat semnificativ în menţinerea popularităţii din partea segmentului pe care s-a bazat: intelectualii, aceștia l-au părăsit în sondaje mai ales după acuzațiile de trădare aduse Regelui Mihai I.

Pentru îndoielnicul preşedinte, cloaca coruptă există doar în rândul partidelor de opoziţie… Nu își asumă, în schimb, faptul că a favorizat cu funcţii sus poziţionate membrii familiei sale, nici afacerile murdare cu bani extrași din fondurile accesate pentru dezvoltarea infrastructurii, cum nici acapararea a mii de hectare de teren prin inginerii de genul şantajului, ameninţărilor şi presiunilor asupra proprietarilor de drept. Iar prin asocierea cu clanurile interlope infracţionale, dovadă imaginile cu cuplul prezindențial benchetuind în şatra bulibaşei Bercea Mondialu, precum și legăturile de alianţă și cumetrie ale fratelui său, Mircea Băsescu, deja arestat pentru grave capete de acuzare, sunt doar o parte dintre fațetele unui preşedinte care nu şi-a onorat promisiunea de a asigura un trai mai bun și poporului, nu doar sieși și clanului său.

Traian Băsescu va rămâne în istorie drept politicianul care a deschis larg graniţele statului şi ale Europei pentru milioane de români disperați în căutarea unui loc de muncă, adevărați sclavi în lume care țin în viață economia prin valuta trimisă în ţară pentru consum, pentru subzistența familiilor lor. Va mai rămâne în istorie ca președintele de două ori suspendat şi de două ori repus în funcţie fiindcă a lins posteriorul liderilor americani şi pe cel al cancelarului-femeie Merkel în schimbul închiderii ochilor și anularea datoriei istorice a Germaniei faţă de statul român, beneficiind în schimb de continuarea mandatului de președinte prin schimbarea regulilor jocului în timpuil jocului constituţional al unui stat de drept încă strâmb, un stat mafiotizat și nemilos cu sărăcimea căreia nu îi sunt permise nici măcar firimiturile de la masa grofilor din fruntea statului.

Iadul politicii româneşti este stăpânit de clasa distrugătoare şi lacomă de politicieni care deja s-au repoziţionat reciclabil pentru viitoarele alegeri. O tagmă de scursori pentru care trădarea de neam este mijlocul prin care face orice să nu scape averile și măririle după ce au jefuit şi au distrus ţara și poporul pe mai multe genrații. Dar și cât de mare poate fi ignoranţa și indiferența populaţiei față acest dezastru iremediabil!

Constatăm pasivi fenomenul letargiei generale, al lipsei de reacţie impus de aceste regimuri prin exterminare lentă. Peisajul social este atât de degradant, încât, atunci când vezi feţele crispate și triste ale oamenilor, îţi dai seama de degradarea alarmantă a vieţii românilor de rând care ar fi meritat un standard de viaţă superior occidentalilor socotind multitudinea de resurse ce pe care o are bogata noastră ţară. Puținii românii care nu s-au lăsat pradă somnului rațiunii sau care s-au deşteptat înălţându-şi fruntea cu demnitate patriotică, înfruntă sistemul murdar și pervers şi continuă lupta pentru restabilirea normalităţii prin promovarea valorilor naţionaliste de dreapta. La ora actuală observăm tot mai evidentă tendinţa reorientării politice a societăților din Europa spre naţionalism. Naţionalismul, pe fondul unei prelungite crize economice, sociale și administrative la nivel continental și global, reprezintă soluţia viabilă a păstrării unităţii şi identităţii unui popor cum este cel român. Sistemul politic mârșav din acest sfert de veac nu este cel pe care l-au visat și pentru care au militat sacrificații revoluţie şi ai mineriadei. S-au împlinit recent 24 de ani de la sângeroasele evenimente de stradă, cu minerii și pseudominerii „salvatori” conduși de către vicleanul bolșevic Iliescu în iunie 1990, o tristă aniversare și un dureros stigmat național care ar trebui să constituie un motiv în plus de adâncă ură şi răzvrătire împotriva nemernicilor ne-au adus pe marginea prăpastiei.

18-23 iunie 2014

Cei trei „escu”… ai apocalipsei neamului românesc 

Au trecut două decenii şi jumătate de când trei regimuri politice provenite din aceeaşi stirpe comunisto-fesenistă s-au succedat la putere deturnând destinele unui popor ignorant, letargic, condamnat la dispariţie… Manifestarea unui astfel de fenomen de ignoranţă și anihilare în masă mă determină să încep să cred că documentarele realizate de către specialiştii în tehnica manipulării minţii prin mijloace parapsihologice, psihotronice, hipnotice redau un adevăr halucinant.

Regimul neocomunist Iliescu

loading...

Investigaţiile demarate la începutul anilor `90 de către experţii în tehnicilile de manipulare a maselor au demonstart că astfel de mijloace subtile sunt responsabile pentru scoaterea în stradă a sutelor de mii de manifestanţi revoltaţi împotriva dictaturii Ceauşescu. După atâta vreme poate că nu mai are relevanţă această teorie, însă trebuie reţinut faptul că beneficiarii loviturii de stat au fost indivizii care au confiscat revoluţia adevăraţilor revoluţionari, iar imaginea de salvator al naţiunii române creată antiromânului Ion Iliescu a fost o altă manevră de prostire, de dirijare a gloatei naive abia scăpată de bezna dictaturii securistice. În acele zile de confuzie creată prin nenumăratele diversiuni răspândite de către agenţii kgb-işti ai lui Ilici, masa de răzvrătiţi a trăit o marea păcăleală istorică. Pe la tribuna revoluţionară improvizată în celebrul studiou 4 al TVR s-au perindat personaje mai mult sau mai puţin cunoscute care au transmiis mesaje şi comunicate menite să inducă populaţiei multă confuzie şi frică. Printre aceștia s-a aflat la vârf generalul Nicolae Militaru numit în fruntea armatei, un tovarăș agent sovietic deconspirat la sfârşitul anilor `70 de către ofiţerii direcţiei de contraspionaj Gheorghe Trosca și Constantin Nuţă. La așa zisa revoluție, Nicolae Militaru a găsit, sub oblăduirea lui Ion Iliescu, prilejul râvnit de a le plăti fără milă polița desconspiratorilor, comandând lichidarea colonelului Gheorghe Trosca în seara zilei de 23 decembrie la Otopeni alături de echipa de militari nevinovați, cât şi uciderea premeditată a generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea urcaţi cu de-a sila într-un elicopter care a fost doborât la scurt timp. Acestea au însemnat acte de răzbunare plănuite de multă vreme. Noul regim FSN-ist reciclat dintre comuniștii trădători ai regimului ceauşist se instaurase în zilele sângeroase ale luptelor dubioase prin manipulare, minciună, teroare, confuzie. Eşalonul secund al PCR ar fi trebuit să predea puterea urmaşilor partidelor istorice de dinaintea instaurării comunismului stalinist cu binecuvântarea marilor puteri vestice. Jocul murdar al intereselor s-a desfăşurat pe mai multe planuri. Ion Iliescu a aplicat o politică similară cu cea a lui Ceauşescu. Iar mineriada din iunie 1990 a fost orchestrată de către unele personaje care s-au aflat în așa zisul completul de judecată a Ceauşeştilor, între Gelu Voican Voiculescu, slugoiul parvenit al lui Iliescu de la care primea câte o firmitură de privilegii de fiecare dată când se conforma ordinelor. Călăii fesenismului nu anticipaseră că, printre românii manipulați, mai există şi categoria intelectualilor incoruptibilii, treji, vigilenți, adevărații duşmani ai comunismului, urmaşii martirilor care au pierit la canalul Dunăre-Marea Neagră, în alte lagăre de muncă și în îngrozitoarele închisori comuniste. Manifestanţii de la protestele din iunie 1990 împotriva FSN, au fost, în fapt, aceiaşi revoluţionari autentici care strigaseră în zilele revoluţiei imediat după fuga cuplului Ceauşescu „Cine a tras în noi după 22?”

Strategia manipulării feseniste nu a putut sensibiliza tot tineretul şi intelectualii marcaţi de cei 25 de ani de dictatură roșie. Asceștia în nici un caz nu acceptau restructurarea și renovarea sistemului comunisto-securistic, ci au cerut cu hotărâre instalarea democraţiei autentice. Protestele membrilor Asociaţiei 21 Decembrie şi ai Grupului Independent pentru Democraţie desfîășurate în aprilie 1990, grupuri alcătuite din studenţi, intelectuali și muncitori amăgiţi prin falsa „Proclamaţie de la Timişoara”, Punctul 8, prin care cerea imperios interzicerea cooptării în nucleul de putere nou creat a foştilor activişti şi securişti, precum şi promisiunea fesenistului șef, emanatul Ion Iliescu, de a nu candida la alegerile prezidenţiale din următoarea lună, au enervat atât de mult neo-nomenclatura iliescistă, încât aceştia au acţionat cu teribilă ură și violență împotriva revoltaţilor, utilizând în afară de arme și bâte, arsenalul perfidiei prin calomnie, intimidare, insinuarea… Iliescu, plin de mânie proletară, alege, precum predecesorul lui la adresa timișorenilor ieșiți în stradă, atributul peiorativ „golani”, termen care a constituit elementul de inspiraţie a celebrului imn al golanilor scris de către Iurea Silviu şi cântat de către revoluţionarul cel mai înverşunat împotriva comunismului, Cristian Paţurcă. Acţiunile antipopulare ale puterii nu s-au oprit la stadiul de ameninţări cu represiunea ci, securiştii din vechea structură, travestiți în mineri, au terorizat și agresat bestial sute şi mii de tineri, studenţi și intelectuali în majoritate. Cazurile de notorietate, precum cel al ameninţării şi reperesiunii la care a fost supus dizidentul Dumitru Mazilu, plecat din FSN şi din ţară imediat ce sesizase caracterul meschin al intereselor membrilor fondatori ai grupării FSN, pe care a încercat să-i demaşte în manifestul „Revoluţia Furată”, trebuie reconsiderat, precum şi cazul celebrului profesor român stabilit în America, Ioan Petru Culianu asasinat la comandă în 1991. Lanţul crimelor împotriva românilor certaţi cu securiștii și comuniștii nu se mai sfârşea..

Victimele mineriadei din 1990 au sfârşit aruncate la gropile comune din cimitirul Străuleşti. Nu degeaba, rudele celor ucişi fără milă și din ura maladivă a lui Iliescu, au protestat ani de-a rândul sperând să li se facă dreptate.

Cu toată opoziția de stadă și a inamicelor partide reapărute pe scena societății bulversate și revoltate împotriva diabolicului Front al salvării naționale cu Iliescu și Petre Roman la vârf, în ziua de la 20 mai 1990 aveau să iasă învingător cu un procent copleșitor exponenţii reciclaţi ai regimului reșapat, între care mulți comuniști cu originea evreiască dovedită.

Astfel, Ion Iliescu, nepotul evreului bolşevic Vasili Ivanovici fugit peste graniţă în Regatul Român şi ascuns de furia armatei ţariste la sfârşitul secolului IXX. Ori Saul Bruckner – Silviu Brucan, artizanul campaniilor media antiromâneşti care a declarat cu nemăsurată impertinență într-un interviu televizat că romînii reperezintă un „stupid people”. Sau Petre Roman (Neulander), fiul cominternistului Walter Neulander implicat în campaniile de deznaţionalizare forţată din anii începutului de teroare comunistă. Nu mai există vreun dubiu al implicării evreilor în holocaustul romînesc în vreme ce se face caz de holocaustul evreiesc adus în mod obsesiv în actualitate și pe care îl contestăm, îl neagăm probatoriu mai multe voci naționaliste între care și cea a profesorului Ion Coja. Cerem, în fond, să ni se permită să prezentăm dovezile strânse de-a lungul unei lungi campanii de reabilitare a celor acuzaţi de antisemitism pe nedrept. Timp de aproape șapte ani după revoluţie, formaţiunea politică eterogenă şi alogenă derivată din FSN a condus ţara într-un mod dezastruos folosind în avantajul său sentimentul de frică strecurat în rândul populaţiei cu ajutorul vechii gărzi torţioniste. Cei șapte ani de comunism reformat, însă cu deschidere spre ecomomia de piaţă, tip de economie impus de dictatura ocultei mondiale, au avut menirea de a distruge suveranitatea naţională împingând România în braţele organismelor bancare internaţionale prin procesul de acaparare a resurselor şi îndatorarea peste măsură a statului și cetățenilor. Stalinismul brutal al celor decenii cumplite a fost convertit într-o formă mai maleabilă de pseudo-comunism cosmetizat care, de fapt, în mod aberant a menţinut controlul și influenţa asupra maselor cu ajutorul terorii psihice, persecuţiei oricărei forme de opoziţie şi a propagandei demagogice. Scopul preluării puterii a fost acela de a distruge o ţară şi un popor aflate de mii de ani între graniţele aceluiaşi teritoriu…

Trădările lui Ion Iliescu

Distrugerea industriei şi economiei, diminuarea până la anihilare treptată a sentimentului de mândrie naţională în conștiința românilor, menţinerea oamenilor în ignoranţă şi dezbinare au constituit premizele grupurilor de interese subordonate mafiei corporaţiilor mulinaţionale. De neuitat va rămâne şi actul de înaltă trădare al lui Ion iliescu semnat cu URSS în data de 5 aprilie 1990 prin care acest reminiscent bolșevic recunoştea graniţele actuale dintre cele două ţări, act care reconsfinţea dreptul sovieticilor asupra Basarabiei şi Bucovinei.Politica anti-românească a grupurilor de interese din preajma lui Ion Iliescu a desfiinţat şi înăbuşit orice iniţiativă individuală sau colectivă a românilor de calitate de a păstra capitalul afacerilor în beneficiul economiei interne. Numirea la conducerea Băncii Naţionale a României a evreului Mugur Isărescu în septembrie 1990 demonstrează că atacarea suveranităţii naţionale s-a iniţiat începând cu sectorul finaciar-bancar, iar longevitatea lui Isărescu în funcţia de Guvernator al Băncii Române se datorează subordonării oarbe a acestuia faţă de organismele ocultei finaciare internaţionale. Odată cu instalarea unuia dintre duşmanii naţiei româneşti la cîrma celei mai importante bănci cu capital românesc , au curs potopitor împrumuturile înrobitoare impuse de FMI, astfel încât România să devină o ţară dependentă de stăpânii lumii.

Iluminatul Guvernator al BNR, Mugur Isărescu, a instrumentat prin intervenţii indirecte compromiterea şi distrugerea singurei bănci cu capital exclusiv românesc, Banca Dacia Felix . Printre ticăloșii care au conlucrat la distrugerea Băncii Dacia Felix şi a demnităţii personale şi publice a unui patriot român de anvergură internațională, în persoana omului de afaceri Andrei Sever Mureşan, s-au aflat aghiotanții din mafia PDSR cu Iliescu în postura de scenarist șef, mafie care acaparase deja la acea dată centrul puterii în România. Spre finele primului mandat prezidenţial, Iliescu și ciracii lui, văzându-se încolţiţi de presiunile internaționale și de popularitatea partidelor revenite pe scena politică, alături de noi partide cu orientări sănătoase care ameninţau cu debarcarea de la putere a neocomuniştilor și paleosecuriștilor care confiscaseră țara, Iliescu și ai lui au declanșat lupta pe viaţă şi pe moarte pentru păstrarea puterii acaparate, recurgând la mecanisme criminale și perfide de tip mafiotic, un fel de „Cosa Nostra” de sorginte dâmbovițeană, încercând să-l silească pe principalul acţionar al Bancii Dacia Felix să finanţeze cu milioane de dolari campania electorală pompoasă şi demagogică a PDSR-știlor, folosindu-l drept agent de presiune și șantaj pe nimeni altul decât Sorin Ovidu vântu, lacheul clanului Iliescu și Mugur Isărescu. O campanie de proporții fianțată ocult le-ar fi asigurat rămânerea la putere în confruntările electorale cu o opoziție tot mai bine articulată în jurul Seniorului Corneliu Coposu. Iliescu a văzut în Mureşan principalul personaj potenţat financiar pentru extorcarea banilor negri, mai ales după ce fostul sportiv celebru și magnat a reuşit performanţa incredibilă de deschidere a României spre Occident prin aducerea la Bucureşti a celor mai importante personalităţi politice şi sportive, între care preşedintele Statelor Unite ale Americii, George Bush senior. Tovarăşii n-au apreciat… S-au temut… Și, ca urmare a refuzului asocierii şi susţinerii finaciare din partea acţionarului principal al Băncii Dacia Felix, structurile lui liescu au declanşat prigoana împotriva omului de afaceri cu verticalitate. Conform celebrului dicton leninist, mult invocat și declamat şi de către Stalin, „Dacă nu este vinovat, găseşte-i o vină!”, cu ajutorul securiștilor abil structurați și plasați în pârgiile decisive ale statului, între care justiţia şi mass-media au fost principalele instrumente de compromitere şi discreditare publică a unui patriot incoruptibil, regimul Iliescu aproape că a reușit distrugerea acestuia. Campaniile denigratoare de presă la adresa condamnatului de dinainte de a fi condamnat, au avut efectul distructiv planificat.

Existenţa unei banci cu capital autentic românesc încurca planurile masoneriei evreiești care viza și vizează controlul absolut asupra societăţii noastre și a întregii lumi. Despre înscenarea diversiunilor și despre cum s-a executat cu abilitate falimentarea Băncii Dacia Felix din interior, din umbra acționarului principal, prin inginerii demne de minți diabolice, s-au ocupat adevărați ucigași finciari profesioniști instruiți și specializați în fabricarea de dosare măsluite, fiind mobilizată de către Iliescu și Isărescu o întreagă reţea structurată pe nivele de putere. Escrocii adevăraţi au fost bancherii de la LEUMI–BANK, cei care au avut interesul să pună mâna pe capitalul bănesc și activele acelei banci declarate falimentare… Reţeaua evreiască de afacerişti alcătuită din Fredy Robinson, Liviu Mandler, Shmuel Bergovici a manevrat abil şi convingător conducând cu succes operaţiunea. Toate facilităţile obţinute în urma privatizărilor de vârf au intrat automat în circuitul firmelor evreieşti.

Întreaga tărăşenie mediatică a cazului Mureșan-Banca Dacia Felix a avut menirea clară de a intimida şi descuraja pe oricare dintre cei care ar mai fi îndrăznit să susţină iniţiative de afaceri pentru interesul autohton românesc. Andrei Sever Mureșan este un român ardelean cu o descendenţă familială importantă şi cu activitate tradițională din vechime de apărare a intereselor funciaere și financiare ale românilor din Transilvania, veşnic atacaţi de grupările revizioniste maghiare. Un astfel de român nu putea să fie cruțat pentru demersurile sale pro-româneşti și pentru promovarea imaginii Româneie în lume.

Cazuri similare au mai existat în istoria mai îndepărtată sau mai recentă a României, însă, în lipsa instrumentelor de manipulare în masă din acele vremuri cu eroi persecutaţi și executați, le-au fost acordate ulterior circumstanțe atenunate şi li s-au recunoscut meritele. O dovadă a nevinovăţiei omului de afaceri Andrei Sever Mureșan, a fost scoaterea de sub toate capetele de acuzare și achitarea, doar că meritul a fost al justiţiei străine care a soluţionat corect dosarele cu acuzaţii mincinoase, conspirative, analizând profesionist fiecare detaliu din rechizitoriu și fiecare element incriminatoriu fals care au constituit cumulul de acuzaţii. Și nu cred că ar putea, fie și iliescu, Isărescu și mafia cu tentacule mult dezvoltate și în prezent, să emită insiunuări potrivit cărora Sever Mureşan a mituit justiţia franceză și justiția elveţiană pentru a scăpa de arest și a obține reabilitarea juridică. Ar fi prea aberant și jignitor la adresa acelor state să se lanseze o astfel de teorie. Dar, despre aceste acte de dreptate și reabilitate nu se mai scrie, acoliții celor trei regimuri înrudite, recilcate au grijă să nu mai facă vorbire pentru spălarea imaginii sacrificatului, a condamnatului fără vină. Iar cei care s-au lăsat manipulaţi de campaniile diabolice ale presei la comandă politică greu vor afla adevărul în timp despre meritele contemporanului nostru, Andrei Sever Mureșanu, descendentul revoluţionarului paşoptist, autor al versurilor Imnului de azi, Andrei Mureşan, și greu se vor deştepta aşa cum îndeamnă versurile Imnului „Deșteaptă-te, române !”.

Regimul politic Constantinescu…

Perioada sub conducerea lui Emil Constantinescu a fost, din nefericire, una a eşecurilor şi dezamăgirilor. În etapa de dinaintea alegerilor, conglomeratul politic anti-iliescian câştigase un important capital politic populist prin aparenta detaşăre de trecutul comunist. La alegerile prezindențiale din noembrie 2006, ajuns în cel de al doilea scrutin, candidatul din partea Convenţiei Democrate Române, Emil Constantinescu, a fost ajutat decisiv să câştige alegerile cu sprijinul voturilor acordate de de către liderul Partidului Democrat, fostul premier fesenist Petre Roman, cu prețul unor alianţele murdare, imorale, pentru menţinerea în cercul puterii consacrate.

Asocierea partenerială a CDR cu PD-ul desprins din PDSR, cât şi cu inamicul principal al statului român, UDMR, devenind aliaţi de guvernare, a condus la o luptă acerbă pentru supremaţie între principalele partide politice de pe scena puterii. Schimbările dese de prim-miniştri şi guverne, certurile, fuzionările, scindările din interiorul partidelor și migrația au dus la scăderea credibilităţii şi a susţinerii din partea populaţiei. Era previzibilă o astfel de situaţie când la conducerea noii puteri se aflau partidele istorice principale infuzte cu rămăşiţele restructurate ale comunismului. În cei patru ani de conducere CDR-istă, cu PNŢ și PD la pupitru, au început privatizările marilor proprietăţi de stat şi negocierile pentru adearea României la UE şi NATO. Printre condiţiile impuse pentru acceptarea aderării României au fost și acelea de a ceda presiunilor organismelor internaţionale principale și de a oferi garanţii de asigurare a suveranităţii statale.

Agonia politică din interiorul cercului puterii a întârziat punerea în aplicare a reformelor economice pentru susţinerea ridicării nivelului de trai al poporului. Valul bezmetic de restructurări, de disponibilizări şi concedieri a milioane de români care încă îşi mai asigurau pâinea din salariile mizerabile plătite de stat, a făcut ca la următoarele alegeri prezidenţiale din noiembrie 2000, PSD-ul să câştige încă un mandat la putere cu Ion Iliescu președinte. Haita comunistă s-a reprofilat prin mijloace propagandistice de intoxicare și prin proliferarea minciunii pe alte direcţii decât interesele naționale. Armele principale ale revanșarzilor comuniști au fost şantajul, hărţuirea şi intimidarea pentru anihilarea adversarilor. S-au consumat astfel încă patru ani de conducere PSD-istă, vreme în care care mafia s-a extins precum cancerul, iar interesele de cumetrie și alianțe mafiotice au săpat încă o gaură în buzunarul fiecărui român. Nici de atunci înainte nu s-au pus în aplicare promisiunile din campaniile electorale și, contrar promisiunilor politrucilor, a avut loc procesul de înavuțire a baronilor regimului Iliescu prin jaful a ceea ce mai rămăsese de furat din patrimoniul statului. Pe raza fiecărei reşedinţe de judeţ răsăreau deja vilele construite după tiparul protagoniștilor din celebrul serial american „Dallas,” iar pe lângă aceste megaconstrucții, în dezolantă discrepanţă, se putea zări câte o cocioabă din curtea căreia ieşeau la uliță copii sărmani şi bătrâni neajutorați malnutriți.

Regimul Băsescu, parcă fără de sfârşit…

Traian Băsescu a fost preşedintele cu cel mai lung mandat de conducere a statului în cele două decenii şi jumătate de democraţie chinuită. În toate funcţiile de putere pe care le-a deţinut până la cea mai importantă dintre ele, cea de președinte, Băsescu şi-a creat abil un cerc de susţinători de care s-a folosit pentru a fi propulsat, iar atunci când aceştia nu i-au mai susţinut interesele, s-a descotorosit de ei rând pe rând. Metodele de acaparare a puterii se aseamănă foarte bine cu cele folosite de către Ceauşescu, prin denunţarea gălăgioasă a greşelilor abuzive ale precedentelor guvernări și specularea slăbiciunilor adversarilor. Băsescu şi-a pregătit cu minuţiozitate campania electorală din 2004, exploatând ca imagine parteneriatul cu Partidul Naţional Liberal care oferea credibilitate ca moştenirea istorică.

Deceniul 2004-2014 de politică băsesciană a fost marcat fatalmente de multe schimbări negative în societatea românească. Preşedintele Băsescu a făcut cele mai multe şi mai grave compromisuri pentru păstrarea prerogativelor puterii. Servilismul faţă de oculta mondială i-a asigurat rămânerea în funcţie pe cu preţul predării suveranităţii integrale a României. Dacă în perioada primului mandat, preşedintele Băsescu a căutat să-şi menţină popularitatea cu ajutorul unor situaţii de conjunctură, cum a fost, de pildă, evenimentul răpirii jurnaliştilor români în Irak, situaţie dramatică de care a profitat la maxim pentru a-şi atrage şi mai mulți simpatizanți, jucând abil rolul de salvator. La fel și în cazul condamnării formale și trucate a comunismului prin solicitarea întocmiri unui raport de către Vladimir Tismăneanu, odrasla unor comunişti nevolnici, cel mai puțin indicat personaj pentru realizarea unui plan de condamnare a comunismului. Și tot astfel, decorarea cu distincţii foarte importante a unora dintre imamicii culturii româneşti, cum este Horia Roman Patapievici, hulitorul şi detractorul marelui poet naţional Mihai Eminescu, sau a trădătorului de neam Lazlo Tokeş, adversarul numărul unu al României întregite și al românismului.

Băsescu nu şi-a negat trecutul comunist, apartenenţa la PCR, însă nu a binevoit să recunoască implicarea în activităţile securiste prin profesia pe care o presta, considerându-se un fost comunist curat, transformat în timp, urmărindu-și, de fapt, cariera după cum i-au dicatat interesele personale mimând rolul de anticomunist înverşunat pe parcursul traseismului politic PCR-FSN- PDSR-PD-PDL. Lipit puternic de fotoliul prezidenţial, Traian Băsescu şi-a dat arama pe faţă la scurt timp după preluarea mandatului, dovedindu-și stilul dictatorial și ambițiile oarbe de a se implica decisiv chiar și în problemele care nu ţin, constituțional, de atribuţiile unui șef de stat. A reușit, astfel, să-și mărească, de la an la an, cercul de adversari din rândul politicienilor care îi oferiseră sprijinul în campanii electorale, dar care i-au devenit opozanți. Răfuiala cu justiţia care nu-i urmează directivele, demiterea din funcţii a unor miniştrii prin prisma excesului de zel, comportamentul excesiv autoritar moșrtenit din perioada când a fost comandant de navă, ieșirile orgolioase, uneori mincinoase și alte slăbiciuni și vicii au completat imaginea unui președinte conflictual, dăunător imaginii României și păgubos pentru națiune. Condamnarea demagogică a actelor de corupţie nu l-a ajutat semnificativ în menţinerea popularităţii din partea segmentului pe care s-a bazat: intelectualii, aceștia l-au părăsit în sondaje mai ales după acuzațiile de trădare aduse Regelui Mihai I.

Pentru îndoielnicul preşedinte, cloaca coruptă există doar în rândul partidelor de opoziţie… Nu își asumă, în schimb, faptul că a favorizat cu funcţii sus poziţionate membrii familiei sale, nici afacerile murdare cu bani extrași din fondurile accesate pentru dezvoltarea infrastructurii, cum nici acapararea a mii de hectare de teren prin inginerii de genul şantajului, ameninţărilor şi presiunilor asupra proprietarilor de drept. Iar prin asocierea cu clanurile interlope infracţionale, dovadă imaginile cu cuplul prezindențial benchetuind în şatra bulibaşei Bercea Mondialu, precum și legăturile de alianţă și cumetrie ale fratelui său, Mircea Băsescu, deja arestat pentru grave capete de acuzare, sunt doar o parte dintre fațetele unui preşedinte care nu şi-a onorat promisiunea de a asigura un trai mai bun și poporului, nu doar sieși și clanului său.

Traian Băsescu va rămâne în istorie drept politicianul care a deschis larg graniţele statului şi ale Europei pentru milioane de români disperați în căutarea unui loc de muncă, adevărați sclavi în lume care țin în viață economia prin valuta trimisă în ţară pentru consum, pentru subzistența familiilor lor. Va mai rămâne în istorie ca președintele de două ori suspendat şi de două ori repus în funcţie fiindcă a lins posteriorul liderilor americani şi pe cel al cancelarului-femeie Merkel în schimbul închiderii ochilor și anularea datoriei istorice a Germaniei faţă de statul român, beneficiind în schimb de continuarea mandatului de președinte prin schimbarea regulilor jocului în timpuil jocului constituţional al unui stat de drept încă strâmb, un stat mafiotizat și nemilos cu sărăcimea căreia nu îi sunt permise nici măcar firimiturile de la masa grofilor din fruntea statului.

Iadul politicii româneşti este stăpânit de clasa distrugătoare şi lacomă de politicieni care deja s-au repoziţionat reciclabil pentru viitoarele alegeri. O tagmă de scursori pentru care trădarea de neam este mijlocul prin care face orice să nu scape averile și măririle după ce au jefuit şi au distrus ţara și poporul pe mai multe genrații. Dar și cât de mare poate fi ignoranţa și indiferența populaţiei față acest dezastru iremediabil!

Constatăm pasivi fenomenul letargiei generale, al lipsei de reacţie impus de aceste regimuri prin exterminare lentă. Peisajul social este atât de degradant, încât, atunci când vezi feţele crispate și triste ale oamenilor, îţi dai seama de degradarea alarmantă a vieţii românilor de rând care ar fi meritat un standard de viaţă superior occidentalilor socotind multitudinea de resurse ce pe care o are bogata noastră ţară. Puținii românii care nu s-au lăsat pradă somnului rațiunii sau care s-au deşteptat înălţându-şi fruntea cu demnitate patriotică, înfruntă sistemul murdar și pervers şi continuă lupta pentru restabilirea normalităţii prin promovarea valorilor naţionaliste de dreapta. La ora actuală observăm tot mai evidentă tendinţa reorientării politice a societăților din Europa spre naţionalism. Naţionalismul, pe fondul unei prelungite crize economice, sociale și administrative la nivel continental și global, reprezintă soluţia viabilă a păstrării unităţii şi identităţii unui popor cum este cel român. Sistemul politic mârșav din acest sfert de veac nu este cel pe care l-au visat și pentru care au militat sacrificații revoluţie şi ai mineriadei. S-au împlinit recent 24 de ani de la sângeroasele evenimente de stradă, cu minerii și pseudominerii „salvatori” conduși de către vicleanul bolșevic Iliescu în iunie 1990, o tristă aniversare și un dureros stigmat național care ar trebui să constituie un motiv în plus de adâncă ură şi răzvrătire împotriva nemernicilor ne-au adus pe marginea prăpastiei.

18-23 iunie 2014

http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/06/18/cei-trei-escu-ai-apocalipsei-neamului-romanesc-1/

http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/06/20/cei-trei-escu-ai-apocalipsei-neamului-romanesc-2/

http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/06/23/cei-trei-escu-ai-apocalipsei-neamului-romanesc-3/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite