Cerem socoteala caselor regale europene dar si descendentilor acestora Regele Mihai & Co. pentru ce le-au facut lui Horea, Closca si Crisan, dar si neamului roman?

Distribuie!by Citi mai jos cum a fost tradat Horea, in incercarea de a elibera taranul roman, sa sau ungur sa scape de sclavia de sub casele regale ale IImperiului Austro-UNgar, daca consultati arborele genealogic al regelui Mihai si a Casei Regale romanesti constatam ca acestia sunt descendentii asupritorilor lumii si […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Citi mai jos cum a fost tradat Horea, in incercarea de a elibera taranul roman, sa sau ungur sa scape de sclavia de sub casele regale ale IImperiului Austro-UNgar, daca consultati arborele genealogic al regelui Mihai si a Casei Regale romanesti constatam ca acestia sunt descendentii asupritorilor lumii si a neamului romanesc. Cerem deci oficial scuze si reparatiile nu doar morale din partea acestei familii, macar acum cand trebuie sa ii sustinem din nou din banii nostri.

 

 

Horea a hotărât înainte de 14 decembrie 1784 să-şi retragă oastea ţărănească din Câmpeni formată din 3000 de oameni şi să urce în satele de munte. Şi bine a făcut. Horea era recunoscut de către răsculaţi ca şi Căpitan-General, dar ţăranii îi spuneau simplu: Căpitanul. Viena trimise 750 de soldaţi bine antrenaţi şi dotaţi cu tunuri de la Abrud, conduşi de vicecolonelul Schultz, cel înfrânt în urmă la Râmeţ şi era dornic de răzbunare. În jurul Câmpenilor mai acţionau 250 de grăniceri unguri şi secui „plini de venin” împotriva lui Horea. Trupele austriece au intrat în Câmpeni-ul golit de răsculaţi pe 14 decembrie. Horea hotărăşte ca oamenii săi să plece la casele lor şi în primăvară să reînceapă lupta. Căpitanii şi ţăranii i-au jurat credinţă că-l vor urma la o nouă ridicare în martie 1785. Între timp armata regulată austriacă şi poterele ungurilor înconjoară Munţii Apuseni pentru ca Horea să nu poată fugi în Principatele Române s-au, mai grav, să treacă prin Ungaria la Viena, pentru a se justifica împăratului Iosif al II-lea. Teamă nefondată, deoarece Horea era dornic să reaprindă lupta în martie pentru drepturile românilor, nu să fugă ca un laş în străinătate.


Alexandru Sterca Şuluţiu ne-a lăsat o mărturie a plecării în munţi a căpeteniilor româneşti: „Horea şi Cloşca, silindu-se a nu se arăta în calea sa prin sate ca să-şi piardă urma, se întoarse în Albac: şi în munţi şi în desele păduri a vecinului sat Scărişoara numit, nu departe de Albac, aşa loc secret îşi căutară de ascuns, cât de locul acela, afară de două frăţii a Horii din din cele mai de aproape, nici un suflet de om nu a ştiut”. Horea, care era un muntea dârz, era conştient că ascuns în munţii păduroşi şi înzăpeziţi pe care îi cunoştea foarte bine nu avea cum să fie prins de trupele austriece. Cine cunoaşte bine topografia şi geografia locului ascunzătorii lui Horea, pădurea Scorucet de lângă satele Râul Mare şi Arada (azi comuna Horea) va putea recunoaşte iscusinţa strategică de retragere a conducătorului revoluţionar român. De la pădurea Scorucet aflată pe un deal-munte se vede foarte bine satele de baştină a lui Horea, care acum fac parte din comuna Horea. Cei câţiva „fraţi de sânge” care ştiau ascunzătoarea îi aduceau alimente şi veşti de la Abrud despre măsurile autorităţilor. În caz de s-ar fi apropiat armata, şi Horea, care avea paznici la pândă de zi şi noapte pe culme, ar fi fost înştiinţat şi putea să fugă înspre peşterea Scărişoara, Doda Pilii, Poiana Călineasa, Vf. Ocoale sau Cascada Voalul Miresii de la Răchiţele, ce era o zonă de munte şi pădure deasă pe zeci de kilometrii, necunoscută şi necartografiată de austrieci. Mai mult, ostaşii austrieci nu aveau pregătirea necesară să reziste prin pădurea deasă de munte întinsă pe circa 100 km pătraţi fără nici o localitate sau punct militar de sprijin. Această zonă Horea şi Cloşca o cunoşteau din copilărie ca munteni ce hălăduiau după lemne, ciuperci, vânat şi fructe de pădure.

loading...

Şi totuşi cum a fost posibil să fie prins Horea. Răspunsul e simplu şi trist: prin trădare. Locotenentul colonel Kray, care răspundea militar de zonă l-a chemat la el pe pădurarul Apusenilor, veneticul Anton Melzer, un brigadier silvic pus pe căpătuială. Cu ajutorul acestuia i-a identificat pe „fraţii de cruce” ai lui Horea care îi duceau alimente căpeteniei ţăranilor români. Li s-a făcut promisiunea că vor fi recompensaţi cu 300 de galbeni (după alte surse 600 ducaţi) şi eliberaţi din şerbie dacă îl vor trăda pe Horea. Pe de altă parte au fost ameninţaţi că dacă nu-l dau prins pe Horea ei, familiile şi satele în care locuiesc, vor avea de suferit ca şi complici. Din păcate şi preoţii ortodocşi din zonă i-au îmbărbătat să-l trădeze pe Horea pentru a nu suferi răzbunarea împăratului de la Viena şi a nobililor unguri. Primii care au acceptat să trădeze au fost gornicii (pădurari şi paznici de vânătoare): Ştefan Trif şi Nuţu Matieş.Lor li s-au mai adăugat alţi trădători: Trif Manoşel, Iacob Neag, Dumitru Neag, Ion Mătieş, Gheorghe Matieş şi, mai tragic, chiar vărul lui Horea, numitul Gheorghe Nicula (Nicula era numele real a lui Horea). Ei au pornit în faţă coborând pe apa Beiuşului, însoţiţi la o distanţă apreciabilă de un detaşament de austrieci conduşi de locotenenţii Vaida şi Jeney. Ajunşi pe muntele şi în pădurea deasă Scorucet îl anihilează pe omul lui Horea, care stătea de pândă, pentru ca acesta să nu dea de veste, când îl vor prinde pe revoluţionar, că urmează să sosească detaşamentul de militari. Horea i-a primit pe „fraţi” cu inima deschisă în coliba sa făcută în scorbura unui brad bătrân uriaş acoperită cu cetini. Dar să lăsăm să vorbească raportul din epocă al colonelui austriac Kray, cum s-a făcut prinderea:”Prinderea lor s-a întâmplat în ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumatate găunos, în jurul caruia pusese nişte crengi de lemne si facuse un foc mare ca să se încălzească. Ţăranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zapada proaspata ce cazuse de curand si dansii prinsera mai intai, la o departare mai mica, pe un pazitor al revolutionarilor, pe care il silira sa le descopere locul unde se afla capitanii. Ţăranii, cari se angajase sa-i prinda, erau 7 inşi la numar, dintre cari numai 4 mai aveau pusti, si acestia patru plecara inainte si cand se apropiara de coliba, Horea ii primi ca pe amici si-i intreba, daca umbla cumva dupa vânat, la care ei raspunsera ca da, sunt siliti sa caute vanat pentru armata, dar nu pot sa capete nimic si de jumatate sunt mai inghetati. Atunci Horea îi invita sa seaza la foc. Doi dintre taranii acestia se asezara langa Horia si alti doi insi langa Closca, si acest din urma ii intreba numaidecat ce noutati mai sunt prin comune, iar ei raspunsera ca oamenii in general se plang de multimea cea mare de soldati si ca poporul trebuie sa fuga. La cuvintele aceste, Cloşca zise înjurând: <Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu> În timpul acesta se apropiară de foc si ceilalti trei tarani si in momentul acesta cei doi ţărani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Ştefan Trifu si Nuţu Matieş, se aruncara asupra lui Horia şi Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi insi si cu inca cei trei soti, cari inca alergara la dansii, îi prinsera şi îi legara. În timpul acesta Horea scoase din sân un volum de hârtii, cât ţii într-o mana, si le arunca in flacarile cele mari ale focului, dar ocupati cu legarea lor dansii n-au putut sa le scape din foc. In urma temandu-se, ca nu cumva să năvăleasca asupra lor niste oameni de ai lui Horia, se retrasera în graba mare cu ei intr-o poiana de oi, ceva mai depărtată şi de aici dedera îndată ştire trupei de soldati, care inconjurase si dansa padurea si tinutul acesta si era ocupata cu cautarea lor. Soldaţii acestia sosiră numaidecat si gornicii îi predara pe amandoi. Horia si Closca erau armati cu pusti si cu lanci. Closca mai avea si doua pistoale, pe cari inca nu mi le-au adus. Alte lucruri la dansii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hartii, afara de 6 fl. la Closca. Probabil ca toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au ingropat in padure sub zapada. Ca prinderea lor s-a intamplat intr-adevar astfel, aceasta o confirma unanim Horia si Closca aici, in prezenta mea si a mai multor ofiteri, si dansii adaoga ca de aceea au stat timp asa mult ascunsi prin paduri, fiindca voiau sa calatoreasca la Viena, îndată ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune. Abrud, 1 Ianuarie 1785″. În vâltoarea luptei, Horea, care şi-a dat seama că a fost trădat de „fraţii de sânge” i-a blestemat pe trădători din neam în neam: „voi mi-aţi mîncat capul şi m-aţi mâncat Judo fără de lege; preţul meu va fi pieirea voastră şi în chip de blestăm asupra fiilor voştri”. Horea aruncă „un teanc de scrisori” în foc. Se pare că erau planurile de luptă, numele căpeteniilor şi corespondenţa secretă cu agenţii anti-nobiliari ai lui Iosif al II-lea.


Fără trădarea „fraţiilor de sânge şi de cruce”, Horea nu avea cum să fie prins. L-au dat românii prins pe Horea în ziua de 27 decembrie, când creştinii comemorează marele praznic al Sfântului Ştefan, primul martir ucis de păgâni cu pietre în urma trădării iudeilor. Horea, care era un ortodox practicant, a simţit pe pielea lui preţul trădării celor de un neam. De aceea, a şi blestemat pentru ca acesta să se prindă de trădători. În anii, imediat următori, trădătorii lui Horea au decedat subit de boli nemiloase şi accidente ciudate. Până mai acum 30 sau 40 de ani, urmaşii trădătorilor lui Horea erau văzuţi de moţii din Arada şi Râul Mare, ca din  familii „trădătoare” şi „blestemate”. Până să se împlinească blestemul lui Horea, trădătorii au fost recompensaţi de împărat într-o ceremonie oficială la Zlatna pe 5 februarie 1785, când au primit cei 300 de galbeni, iar ei şi urmaşii lor au fost eliberaţi din şerbie prin patentă imperială. Protopopul Iosif Adamovici prezent la ceremonie a primit o medalie a monarhului de la comisarul gubernial Michael Brukenthal, în semn de recunoştinţă că a îndemnat „popimea” să-i liniştească pe ţăranii răsculaţi şi să-l trădeze pe Horea.

Zilele acestea am căutat degeaba pe internet referiri istorico-turistice sau o poză a bătrânului brad a lui Horea din pădurea Scorucet, care încă mai este în picioare. Am găsit numai pozele celebrului Gorun al lui Horea de la Ţebea şi a frasinului plantat, de Căpitanul General, din curtea casei memoriale. Asta spune multe despre „trădarea” la români şi în zilele noastre sub forma uitării şi indiferenţei. La primăvară am să merg să fotografiez celebru brad secular şi voi posta poza pe NapocaNews, pentru ca imaginea locului trădării lui Horea să fie veghe de amintire şi rugăciune pentru sufletul său chinuit de dorinţa dreptăţii românilor din neam în neam.

Ionuţ Ţene

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite