Citatul zilei – Împăratul Traian, despre geto-daci: “Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită…”

Distribuie!by Una dintre cele aproape 300 de lucrări antice și medievale despre geto-daci care s-au pierdut, dar despre a căror existență știm datorită faptului că au fost citate de alți autori este și “De bello dacico”, scrisă de Împăratul Traian, o carte în care împăratul Traian descrie războaiele daco-romane. Din […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Una dintre cele aproape 300 de lucrări antice și medievale despre geto-daci care s-au pierdut, dar despre a căror existență știm datorită faptului că au fost citate de alți autori este și “De bello dacico”, scrisă de Împăratul Traian, o carte în care împăratul Traian descrie războaiele daco-romane. Din această lucrare a citat împăratul Iulian Filozoful, două secole mai tărziu:

Împăratul Traian: „Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zamolxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile.” (din lucrarea „Împărații”)


loading...

http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-imparatul-traian-despre-geto-daci-getii-dacii-pe-care-i-am-invins-erau-cei-mai-valorosi-razboinici-din-lume-nu-numai-datorita/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite