Cum a reusit capitalismul sa omoare una dintre cele mai bogate comune din România, care asigura mii de locuri de munca si DE CE?

by Filipeştii de Pădure, situată pe drumul spre Târgovişte, la 20 de kilometri distanţă de Ploieşti, una dintre cele mai bogate şi prospere comune din România de dinainte de anii `90 datorită exploatării de lignit, a devenit astăzi doar o epavă a colosului care a fost odată. Dacă în anii comunismului oferea peste 6.000 de locuri de muncă şi nu doar localnicilor, ci şi românilor care trăiau în zone sărace, în special din Moldova, dar şi inginerilor specializaţi în minerit care făceau zilnic naveta din Bucureşti la Filipeşti, în prezent, la exploatarea minieră mai lucrează 22 de salariaţi dintre care […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Filipeştii de Pădure, situată pe drumul spre Târgovişte, la 20 de kilometri distanţă de Ploieşti, una dintre cele mai bogate şi prospere comune din România de dinainte de anii `90 datorită exploatării de lignit, a devenit astăzi doar o epavă a colosului care a fost odată.

Dacă în anii comunismului oferea peste 6.000 de locuri de muncă şi nu doar localnicilor, ci şi românilor care trăiau în zone sărace, în special din Moldova, dar şi inginerilor specializaţi în minerit care făceau zilnic naveta din Bucureşti la Filipeşti, în prezent, la exploatarea minieră mai lucrează 22 de salariaţi dintre care zece sunt paznici.

loading...

În anii de glorie ai minei, 18 autobuze cărau zilnic muncitori chiar şi de la o sută de kilometri distanţă, spun cei care au rămas să stingă lumina la ceea ce a mai rămas din vechea mină de exploatare a lignitului din Filipeştii de Pădure. Acum rar mai vezi câte o maşină care trece prin zonă şi aceea a vreunui investitor privat, tentat, dar pentru scurt timp, de ceea ce ar putea să-i ofere vechile clădiri unde în urmă cu 30 de ani funcţionau birourile Trustului Minier Muntenia.

Este pustiu acum la mina de lignit de la Filipeştii de Pădure şi puţine mai sunt utilajele care au rămas să mai râme în pământul din care, odată, se scotea la suprafaţă aurul negru.

Nu mai ai beneficiar, nu mai exişti” “Nu mai există piaţă de desfacere. Nu mai ai beneficiar, nu mai exişti”, spune Florin Baciu, fostul director general al Societăţii Carbonifere Ploieşti.

Prima atestare documentară a exploatării de lignit de la Filipeştii de pădure datează încă din 1875, perioadă în care cărbunele se folosea exclusiv pentru încălzirea locuinţelor.  În 1941, prin ordinul mareşalului Ion Antnotescu, s-a deschis mina de la Filipeşti, pe exploatare independentă, aparţinând în acei ani de Căile Ferate Române, spune Baciu. Cărbunele era folosit atunci drept carburant pentru locomotivele şi la vapoarele care funcţionau cu abur. „În 1952 a apărut trustul minier Muntenia, care s-a desprins de CFR, împreună cu mina Şotânga, Câmpul Lung de Argeş, Baraolt din Covasna, Borsec din Harghita şi s-a înfiinţat Trustul Minier Muntenia, toate cu exploatări de lignit. La sfârşitul anilor 50,  Trustul Minier Muntenia s-a unit cu Trustul Minier Ardeal. Aveam, în zona Ardealului, câteva mine la Sărmăşag, zona Zalău, zona Bihor şi zona Alba, la Ţebea şi s-a format Combinatul Minier Ploieşti cu sediul la fostele case ale Cantacuzinilor unde acum funcţionează spitalul de boli psihice de la Călineşti (judeţul Prahova).  Acest combinat s-a dezvoltat atât de mult, încât prin anii ‘60 a ajuns să aibă peste 30.000 de angajaţi,dintre care, aici la Filipeşti, erau 2800. Producţia maximă a fost de 600 mii de tone pe an doar la Filipeşti, preponderent din subteran”, povesteşte Florin Baciu.

Declinul Declinul a început spre sfârşitul anilor 90, când în fruntea ţării se afla Guvernul Ciorbea. Atunci, din celebrul slogan “Să dăm ţării cât mai mult cărbune!” s-a ales praful şi s-a transformat în “Să închidem cât mai multe mine”.  Florin Ciobanu, miner cu o lungă tradiţie în familie, îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri ziua în care s-a trezit singur, la miezul nopţii în cariera din zona satului Deleni. Pe aici se intra în subteran, în mina de la Filipeştii de Pădure. Gura de intrare este acum inundată FOTO Diana Frîncu “Veneam la schimbul doi şi eram obişnuit să întâlnesc pe drum autobuze cu muncitori, escavatoare, utilaje, mai un şofer, mai un…atunci, în noaptea aceea nu mai era nimeni. M-a luat frica”, îşi aminteşte Baciu.

“N-au plecat decât dintre cei care dădeau cu lopata” Era în august 1997, imediat după ce Victor Ciorbea a dat celebra Ordonanţă nr.22 din 19 august, cu privire la unele masuri de protecţie pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare sau lichidare. Concret, minerilor li s-au acordat până la 20 de  salarii compensatorii în funcţie de vechimea în muncă, dacă vor accepta să Ii se desfacă contractele de muncă. Florin Baciu, ultimul director care a rămas “să stingă lumina” la mina de la Filipeştii de Pădure FOTO Diana Frîncu “În ziua în care Ciorbea a dat acea ordonanţă, Societatea Naţională a Cărbunelui avea 32.000 de salariaţi. Într-o zi au plecat 16.500, la cerere. Eu eram aici la Filipeşti şef de sector şi aveam în subordine 500 de oameni. A doua zi am rămas cu o sută de oameni. N-au plecat decât dintre cei care dădeau cu lopata, doar cei din subteran. N-a plecat niciun inginer, niciun artificier, niciun maistru, doar cei de la lopată. Ne-am trezit din 2800 cu 1000 de oameni rămaşi, dar din mia aceea de oameni, o sută erau muncitori de subteran, restul cadre inactive. Şi totul s-a întâmplat de pe o zi pe alta. Ce era să facem? Am cerut Guvernului să ne dea posibilitatea să mai dăm oameni afară. Din o sută de ingineri, am dat 90. Ce era să fac cu ei? Din ce să-i plătesc? A fost un şoc foarte mare”, îşi aminteşte fostul director.

“În loc să facă şosele, i-am pus să stea acasă” Aşa cum era de aşteptat, bucuria că statul te plăteşte ca să stai acasă chiar mai mult decât primeai salariu dacă ai fi muncit nu a durat decât o scurtă perioadă, doar doi ani de zile, când minerii din Filipeştii de Pădure şi nu numai s-au trezit la realitate şi şi-au dat seama ce greşeală au făcut. Rămăseseră fără un venit, cu datorii şi fără perspectiva unui loc de muncă. Pe partea stângă mergeau vagoanele cu cărbune, iar pe dreapta, muncitorii. Acum se fură tot ce poate fi valorificat FOTO Diana Frîncu “A fost de fapt o cumpărare a forţei de muncă atunci. În loc să o pună să muncească în altceva, să o ducem să facem şosele, orice era nevoie în ţara asta, i-am pus pe oameni să stea acasă. După doi ani de zile s-au trezit fără niciun ban. În general minerii proveneau din familii din acestea mai sărace, cu mulţi copii cu nevoie mai multe, cu minte mai puţină şi nu s-au gândit ce fac peste doi ani. Atunci s-au bucurat, şi-au luat televizor, şi-au luat o maşină, au făcut câte ceva pe la casă, dar după doi ani n-au mai avut niciun ban şi au devenit muritori de foame, cu alternativa să devină cerşetori sau să-ţi dea în cap. Marea realizare a guvernelor acestea de după revoluţie încoace a fost acea deschidere din 2003 când le-a dat voie oamenilor să meargă afară la muncă. Dacă rămâneau aici, ne nenoroceau pe toţi, ne furau pe toţi. Şi aşa aici am mai rămas câţiva şi avem paznici mai mulţi decât muncitori. Se fură orice, orice ce se poate fura, cărbune, tot ce mişcă. Dacă nu lucrăm într-o carieră pentru că vremea nu o permite, hoţii vin cu căruţele ca apaşii. Fură de peste tot. Nimeni nu-i întreabă. Au afacere, sunt formaţi pe o scară ierarhică. Unii au maşini de transport, unii au căruţe şi alţii care muncesc la lopată. Pentru banii pe care îi fac ei din vânzarea cărbunelui se expun foarte mult. Am avut cazuri în care au murit. Ultimul, acum doi ani. A venit pământul peste el. Avea 27 de ani”, povesteşte Florin Baciu.

Cel mai mare regret al celor care au condus acest colos, aflat acum în faliment, este că totul a fost ruinat şi nimic valorificat. La Filipeştii de Pădure s-a dezvoltat în jurul exploatării de lignit o adevărată industrie pe orizontală, un furnicar ce se învârtea în jurul minei. De la spital, liceu, grădiniţă, club, bibliotecă, fermă de animale care asigura hrana pentru miile de muncitori, casă de oaspeţi, atelier de reparaţii, atelier de tâmplărie până la uriaşele agregate cu ajutorul cărora se scotea şi transporta cărbunele din subteran, totul a fost este în ruină acum. Ce n-au reuşit să fure şi să distrugă hoţii de fier vechi a distrus timpul. Pe câte un zid care a mai rămas în picioare dintr-o veche clădire încă se mai pot zări celebrele sloganuri dedicate Partidului Comunist şi care avea, chipurile, menirea să motiveze oamenii să intre în burta pământului.

„Dacă aveam nevoie de 200 de  escavatorişti dădeam comandă şi se calificau” „Aveam 18 autobuze care căreau zilnic, pe trei schimburi oameni. Se lucra la foc continuu. Se cărau muncitpori şi la 100 de kilometri. Au fost aduşi oameni şi din Moldova pentru a spori producţia. Le-au făcut blocuri, în satul minier, unde a făcut şi un Liceu Miner prin anii 60, am avut creşe, grădiniţă, şcoală, liceu, totul era miner. La liceul acesta de profil se calificau mineri pentru exploatare minieră, parte de subteran şi de suprafaţă, electricieni, hidraulişti, mecanici. Erau cam 60 de elvi pe promoţie. Erau două – trei clase pe an permanent. În afară de asta aveam Şcoala de Maiştrii. După ce terminai liceul, mergeai în producţie, după care puteai să faci această şcoală de maiştrii. Mina îl promova, îl scotea din producţie şi îl trimitea la şcoală pe banii minei. Aveam nevoie de escavatorişti, de buldozerişti, îi trimiteam la şcoală specială de şoferi de la Câmpulung. Calificam pe an 500-600 de şoferi specializare pentru maşini mari. Aveam aici la Filipeşti, la fiecare mină, o şcoală de calificare plus ingineri care predau minerilor după-amiaza. Dacă aveam nevoie de artificier, îl trimiteam la calificare, hidraulişti, tot. Ce ne trebuia la mină, îl calificam la locul de muncă. Dacă aveam nevoie de 200 de  escavatorişti dădeam comandă şi se calificau”, mai spune Florin Baciu.

În subteran nu se mai intră În prezent, cariera de la Filipeştii de Pădure încă trăieşte şi asta datorită unor investitori privaţi care exploatează cărbune doar de la suprafaţă, dar pentru comenzi mărunte, incomparabil mai mici cu ceea ce era odată. În subteran nu se mai intră. La Filipeştii de Pădure încă se mai extrage lignit, dar doar din carierele de suprafaţă FOTO Diana Frîncu „În 2006 când s-a tăiat subvenţia a dispărut mineritul total, mă refer la tot şi al aur şi la cupru la tot şi s-au închis toate unităţile miniere, în afară de huila din Valea Jiului. Restul, fără subvenţie nu există. Atunci, în 2006, am dat ultimii oameni afară. La Societatea Naţională Carbonifera Ploieşti, care este în faliment şi aparţine de lichidator, mai avem trei angajaţi. Partea de exploatare este privată acum. Există în zonă trei licenţe de cărbune private, sunt societăţi româneşti. Una singura funcţionează mai în regulă şi are un contract prin care livrează la Lukoil lignit, dar un contract destul de mic. Mai există o societate din Hunedoara care chiar nu a exploatat deloc. Au venit, au făcut o prospecţiune au omologat un zăcământ, dar nu-l exploatează. Dacă nu ai piaţă, nu ai ce face cu cărbunele. Mai este o firmă din Gorgota, care are licenţă şi ea, dar care de doi ani nu mai exploatează nimic”, concluzionează directorul.

Dacă te plimbi pe străzile sau pe dealurile de steril ale comunei alături de Florin Baciu este imposibil să nu te salute fiecare om pe care îl întâlneşti în cale. Cei mai mulţi sunt însoţiţi de o turmă de capre sau de oi. Sunt foşti angajaţi ai minei, care au fost nevoiţi să-şi găsească un alt mijloc de existenţă. „Cine n-a plecat afară, la căpşuni, a rămas aici şi s-a descurcat cum a putut”

loading...

Citeste mai mult: adev.ro/oqdcew

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Cocoon.ro - Conspirații Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii indeplinite: Conspiratii, Arta, Fibonacci, Divizia de Aur, Rapire, Serialul Sosirile, Medicina Naturista, Geometrie Sacra, Spiritualitate, Reptilieni, Biblie si multe altele... Contact: came@cocoon.ro