Fiica regelui Mihai e si ea insetata dupa sacrificii de sange si ritualuri reptiliene

Distribuie!by Principesa Irina, fiica regelui Mihai, şi soţul ei, John Wesley Walker, au fost arestaţi joi în Statele Unite, pentru organizarea ilegală a unor lupte de cocoşi. Cei doi au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi la ferma lor din apropiere de Irrigon, în statul american Oregon, în perioada […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Principesa Irina, fiica regelui Mihai, şi soţul ei, John Wesley Walker, au fost arestaţi joi în Statele Unite, pentru organizarea ilegală a unor lupte de cocoşi. Cei doi au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi la ferma lor din apropiere de Irrigon, în statul american Oregon, în perioada 1 aprilie 2012 – 19 mai 2013, potrivit procurorului.

Principesa Irina (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)


Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu cuţite sau alte obiecte tăioase ataşate de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane, relatează portalul OregonLive.com.

Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.

John şi Irina Walker – împreună cu vecinii lor David Sanchez, 29 de ani, şi Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, şi prieteni din Hermiston, Mario “El Cuba” Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani – au fost acuzaţi de operarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea ilegală a unor animale prin luptă la ferma soţilor Walker din Morrow County.

Pentru fiecare cap de acuzare, ei riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

Agenţii federali au percheziţionat casele şi au arestat persoanele acuzate de participare la luptele de cocoşi din estul statului Oregon şi din Yakima, în Washington.

loading...

Alţi zece suspecţi, toţi bărbaţi, au fost arestaţi în Yakima Valley, la aproximativ 110 kilometri nord-vest de Irrigon.

Soţii Walker şi-ar putea pierde ferma, situată la aproximativ trei kilometri sud de Irrigon, deoarece aceasta a fost folosită în scopuri infracţionale. Valoarea acesteia era estimată la 170.360 de dolari în 2011.

Casa Regală: Sperăm că justiţia va soluţiona în cel mai just şi rapid mod cazul principesei Irina

Regele Mihai I şi întreaga familie regală speră că justiţia din SUA şi instanţele din Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă cazul principesei Irina, se arată într-un comunicat remis după ce aceasta şi soţul ei au fost arestaţi pentru organizarea unor lupte de cocoşi.

“Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe despre evenimentele legate de Principesa Irina a României, fiica sa. Majestatea Sa şi întreaga Familie Regală speră că justiţia americană şi instanţele Statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caz”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

Regele Mihai I speră, de asemenea, ca prezumţia de nevinovăţie să funcţioneze, “aşa cum este legal şi moral, de la început şi până la sfârşitul acestui nefericit eveniment”, se mai arată în comunicat.

John Walker, în vârstă de 67 de ani, a fost sergent la poliţia din Myrtle Point, iar de la 1 august 1998 a lucrat pentru biroul şerifului din Coos County. El a părăsit postul la 30 iunie 2003, iar în ultimii zece ani nu se ştie cu claritate ce activitate a desfăşurat.

În 2007, Walker s-a căsătorit cu Irina Kreuger, fiica regelui Mihai şi a reginei Ana. Principesa Irina, în vârstă de 60 de ani, s-a născut şi a crescut în Elveţia şi s-a mutat în Oregon în 1983.

http://www.mediafax.ro/social/principesa-irina-a-fost-arestata-in-sua-reactia-casei-regale-a-romaniei-11255599

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite