Florian Colceag: ”Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Acesta este marele moment istoric pe care îl trăieşte omenirea.”

Distribuie!by Florian Colceag este licenţiat în matematici fractale, doctor în economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă. Profesor cu peste 20 de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi şi în antrenarea olimpicilor la matematică, a obţinut peste 60 de medalii de aur la competiţii internaţionale în această disciplină. Este […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Florian Colceag este licenţiat în matematici fractale, doctor în economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă. Profesor cu peste 20 de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi şi în antrenarea olimpicilor la matematică, a obţinut peste 60 de medalii de aur la competiţii internaţionale în această disciplină.

Este reprezentant în România al World Council for Gifted and Talented Education. Profesorul Florian Colceag este, de asemenea, fondatorul IRSCA Gifted Education – România (asociaţie non-profit cu scopul de a promova şi sprijini dezvoltarea persoanelor cu har şi talent în toate domeniile) şi preşedinteleEDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi si Talentaţi). Este autorul proiectului „Noua Constituţie”(făcut deja public), coautor al „Programului de Retehnologizare şi Modernizare Tehnologică a României” şi, în sfârşit al proiectului  MODELUL DE ŢARĂ.


“Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Doar în mijlocul unei mari crize omul se schimbă“, afirmă profesorul Florian Colceag în cadrul unor serii de seminarii pe teme de educaţie (şcolară, economică, a mediului, a gândirii, etc).

Criza ne pune în faţă o alegere: fie ne schimbăm în totalitate şi re-devenim oameni, fie continuăm ca şi până acum şi ne îndreptăm spre distrugere.


“Acesta este marele moment istoric pe care îl trăieşte omenirea, moment în care omenirea descoperă puterea de a da şi de a lua”, ne face atenţi Florian Colceag în preambulul acestei discuţii-interviu.

R: Unde greşim cel mai tare, ca părinţi, ca profesori?

F.C: Câte minute pe zi i se cere unui copil să fie genial? Dar unui adult?

Câte minute pe zi unui elev i se cere să fie uman? Dar unui adult? Câte minute pe zi i se cere să fie sensibil la problemele altora? Dar înţelept? Dar empatic, intuitiv? Câte minute pe zi, societatea, sistemul de învăţământ cere elevilor să aibă calităţi? V-a cerut vreodată societatea? Crizele vă cer asta, catastrofele, pentru că altfel nu se poate rezolva o catastrofă.

Unde greşim? Abordarea noastră e greşită. Dacă nu le cerem să-şi dezvolte calităţi, copiii nu cresc în valoarea lor personală. Nu cresc, nu dezvoltă aceste calităţi, nu sunt solicitate, nu sunt hrănite. Dacă nu remarcăm aceste calităţi, dacă nu le lăudăm, nu le ridicăm la un anumit grad, nu îi învăţăm să le folosească în mod corespunzător, copilul se aplatizează. Noi ce-i cerem de fapt unui elev? Să fie obedient, să fie punctual, să-şi facă bucăţică de tema fără pasiune, să reproducă, să fie un magnetofon.

Ne irosim viaţa pe tot felul de plăceri care îngraşă nişte oameni de hârtie, care fabrică bani şi manipulează pe alţii cu bani, în loc să ne uităm la nevoile celorlalţi, să-i ajutăm cu puterile noastre.

Deci facem un prost managemant al crizelor în clipa în care nu cultivăm caracteristicile înalte ale copilului, care înseamnă darurile cu care s-a născut.

Aici e marea schimbare de paradigmă, care se duce până la nivel foarte tehnic.

Trebuie să ne gândim că proiectăm educaţia pentru 20 de ani. De ce fel de calităţi va fi nevoie în 20 de ani? Trebuie să le dăm posibilitatea să-şi împartă calităţile celorlalţi, să-i grupăm în aşa fel încât, pe abilităţi să se completeze între ei, să se ajute reciproc. Iată o schimbare de paradigmă. Stilul de învăţare trebuie respectat, înţeles şi cultivat.

R: Numiţi trei valori în care credeţi

F.C: Eu nu cred în valori. Valorile sunt cantităţi perisabile. Cred în capacităţile umane de a ajunge oricât de departe şi cred în coerentă acestui univers care e dincolo de valori. Şi mai cred în echilibrul general al lucrurilor, dar în sistemul de valori umane nu pot să spun că, cred foarte mult pentru că timpul le schimbă. Le schimbă profund. Un exemplu în direcţia asta ar fi cavalerismul, care era valoarea numărul unu a secolelor trecute şi care s-a deteriorat până la dispariţie. În loc de cavalerism avem măgărie.

R: Şi totuşi cum reaşezăm o scară a valorilor care astăzi pare răsturnată? Este nevoie de nişte valori care să ne ghideze.

F.C: Le re-inventăm, valorile sunt un sistem măsurabil, iar orice este măsurabil devine contradictoriu. Există o celebră teorema care spune că orice sistem axiomatic finit cu o metrică inclusă, deci măsurabil, e contradictoriu. De fiecare dată când punem în valoare, să vindem, să preţuim, să preţăluim, stricăm echilibrul – o entitate oarecare, om, o plantă pe care încerci să o valorifici şi-i schimbi locul în care ea s-a hrănit şi crescut şi-i schimbi atmosfera care i-a permis să aibă tot ceea ce are extraordinar, o omorî.

Dar noi gândim comercial, din păcate, în loc să gândim uman. Din cauza asta nu doresc valori. Ceea ce doresc e ceea ce face să crească totul şi acestea sunt calităţile.

Calităţile sunt cele mai importante pentru că, pe măsură ce le împărţi, cresc. Inteligenţa este o calitate, împărţi inteligenţă, creşte inteligenţa. Bunătatea e o calitate. Împărţi bunătate creşte bunătatea. Înţelepciunea e o calitate. Împărţi înţelepciune, creşte înţelepciunea. Omenia e o calitate.

Banii sunt o valoare- îi împărţi îi pierzi. Faima e o valoare, o împărţi, o pierzi. Nu te poţi duce să te baţi cu cărămidă în piept fără să te deteriorezi, ca faima, ca imagine.

Valorile sunt perisabile. Calităţile sunt nemuritoare.

R: De ce ne este atât de greu să facem trecerea, schimarea de paradigmă?

F.C: Ne vine greu pentru că noi suntem forţaţi de societate să ne adaptăm unor nişe înguste, în care nu ni se cere să facem minuni, din contră ni se cere să facem puţin, deseori nici măcar bine. Suntem forţaţi, într-un fel să ne deterioram ca spirit, ca gândire, ca personalitate, iar atunci ne pierdem orizontul, ne pierdem suflul. Ajungem ca nişte gâste domestice care doresc să zboare. Mai dau din aripi un pic, se mai înalță puţin deasupra drumului, dar aterizează înapoi pentru că sunt domestice şi sunt grase, îngrăşate. Nu mai avem puterea să ne schimbăm cu uşurinţă decât dacă ne dorim foarte tare. O gâscă domestică, dacă se străduieşte în fiecare dimineaţă şi munceşte mult până slăbeşte şi îşi întăreşte muşchii, poate zbura, dar e un efort pe care nu toată lumea e dispus să-l facă.

loading...

Ca să te schimbi, să te dezvolţi, să te transformi, să devii zburător e un efort adevărat. E mai confortabil, mai călduţ să te târâii cu burta pe pământ şi să te faci că din când în când vrei să zbori.

R: În sistemele de educaţie Montesori şi Waldorf se construieşte pe tendinţele naturale ale copilului către explorare, muncă şi creativitate. De ce nu există o extindere mai mare a şcolilor de acest tip sau o pondere mai mare a acestui mod de gândire în sistemul clasic de învăţământ?

F.C: Tendinţele naturale de creştere ale copilului nu se potrivesc cu artificialitatea lumii sociale în care trăim. Trebuie să fim convinşi că trăim într-o lume totalmente artificială şi iraţională în care înlocuim adevăratele calităţi ale universului în care trăim cu valori episodice care deseori nu înseamnă decât o formă de manipulare a societăţii. De exemplu banul. Banul care reprezintă de fapt măsura administraţiei, nu reprezintă o valoare adevărată. O administraţie competentă este în măsură să dea valoare banului, altfel, într-o administraţie incompetentă banul îşi pierde orice urmă de valoare şi ajunge să fie ban inflaţionist. Deci este o lume artificială a banului.

N-aţi văzut nici o floare făcând bani. Ceea ce este adevărat şi realmente preţios în Universul asta e gratis. Aerul e gratis, frumuseţea naturii e gratis, bunătatea oamenilor e gratis, înţelepciunea e gratis. Dar noi învăţăm să cumpărăm plăceri, care nu sunt gratis.

R: Aici aş adauga că se promovează în societate pe scară largă o aşa-zisă libertate de a face orice de parcă scopul existenţei noastre ar fi plăcerea şi evitarea durerii. Televizorul, prin faptul că te hipnotizează să stai pasiv să-l priveşti, fără să te supună la vreun efort de gândire e o altă “realitate” care poate induce ideea urmăririi plăcerii că scop în sine.

F.C: Da, e o lume artificială, nu e o lume adevărată. Pentru nevoile noastre noi nu am avea mult de cheltuit şi mult de făcut. Noi ne irosim viaţa însă pe tot felul de plăceri care îngraşă nişte oameni de hârtie, care fabrică bani şi manipulează pe alţii cu bani în loc să ne uităm la nevoile celorlalţi, să-i ajutăm cu puterile noastre.

R: Suntem încă tributari comunismului, în România?

F.C: Desigur. Orice formă de viaţă conservă istoria prin care a trecut anterior.

Nu se pune problema să scăpăm vreodată de urmele comunismului. Ele au rămas şi se manifestă din plin: suspiciune, ne-muncă, profituri necinstite pe seama altora, minciună, demagogie, lipsa de omenie. Dar se pot micşora în clipa în care noi creştem. Este ca o pată pe hartă: dacă harta este cât pata atunci harta devine neagră, dar dacă harta creşte, devine imensă, pata respectivă devine nesemnificativă. Depinde de noi să creştem, să devenim noi mari, distingându-ne conştiinţa, distingându-ne personalitatea şi atunci, în istoria noastră, acel punct care înseamnă comunismul nu va mai conta prea mult.

R: Cum ar trebui să între profesorul la clasa?

F.C: Cu sinceritate, în primul rând. Apoi cu multă omenie. Pentru că dacă nu are sinceritate şi omenie nu va recunoaşte niciodată că nu ştie tot, că nu poate răspunde la toate solicitările, că are nevoie de sprijinul elevilor. În momentul în care elevii îl sprijină, toată lumea profită. Şi copii profită pentru că au în faţa lor un om care a învăţat să fie om, care îi poate inspiră, şi profesorul profită pentru că înţelege unde sunt nevoile copiilor şi le poate aduce ceea ce au ei nevoie.

Ce dă un profesor elevului? Dă ceea ce are.

Dacă profesorul a învăţat să-şi cultive calităţi îl va învaţă şi pe copil să-şi cultive calităţi. Ei devin gifted (talentaţi). A fi gifted nu ţine numai de bagajul nativ, ci ţine de modul de hrănire a acestor daruri, pe care dacă le hrăneşti, cresc. Cresc în tine, cresc în cei din jur. Se transmit, se duc mai departe.

Sursa: http://oficialmedia.com/florian-colceag-oamenii-au-nevoie-de-crize-pentru-a-se-trezi-acesta-este-marele-moment-istoric-pe-care-il-traieste-omenirea/

 

Florian Colceag: ”Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Acesta este marele moment istoric pe care îl trăieşte omenirea.”

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Citiți și...

Prof. Dr. Leon Danaila| Raspuns la fotografia din metrou: folosesc metroul pentru intretinerea sanatatii, le recomand si pacientilor mei sa lupte impotriva sedentarismului
Remus Cernea posteaza imagini editate pe Facebook ca sa denigreze crestinismul
Casa Poporului detinea cele mai performante buncare din Europa
Grecii plătesc cu vârf şi îndesat salvarea: cedează 14 aeroporturi nemţilor
Dr.Ben Carson: De ce nu trebuie să ne fie rușine cu Dumnezeu
O statuie de 15 metri, care o reprezinta pe zeita egipteana Isis, va fi amplasata anul viitor la intrarea in orasul Ramnicu Valcea.
"Niciun președinte al României nu a fost mai preocupat de confortul său pe bani publici decât boier Klaus"
Austriecii au Comandat, Iohannis a Executat. Iohannis a întors în Parlament legea care impunea multinaționalelor un impozit mai mare din venituri pentru prețurile de peste 85 lei/MWh la gaze. LEGEA PROTEJA POPULAȚIA ROMÂNIEI
Singura MĂSURĂ luată după scandalul apei cu probleme din supermarketuri: Activitatea laboratorului care a efectuat testele a fost SUSPENDATĂ peste noapte de autorități
Dezvăluire Şoc. Ponta: am fost obligați de UE sa integrăm zona de Vest a Țării cu Ungaria Cehia și Slovacia. Când vă spuneam, că se lucrează din greu la regionalizarea, federalizarea și la dispariția statului național numit România nu ne credeați.
Îngerul copiilor din suburbia celui mai sărac oraş din ţară. Cum a reuşit un preot din Vaslui să bună bazele unui centru care schimbă viaţa copiilor
O chelneriţă dezvăluie secretul şocant din bucătăria restaurantelor. Ce pun în mâncare
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite