Fostul ginere al lui Ceauşescu ACUZĂ! | Băsescu a închiriat un vapor cu banii statului să facă bişniţă. Avea mare trecere la Elena Ceauşescu. Probabil că oamenii care au ceva rău în ei se apropie

Distribuie!by Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu, a afirmat, la Antena 3, că o tranzacţie comercială româno-americană ar fi fost împiedicată de către Traian Băsescu, în perioada în care era reprezentant al companiei Navrom la Anvers, deoarece ar fi trimis vaporul închiriat pentru transbordarea mărfurilor să facă ”bişniţă”, incidentul fiind […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu, a afirmat, la Antena 3, că o tranzacţie comercială româno-americană ar fi fost împiedicată de către Traian Băsescu, în perioada în care era reprezentant al companiei Navrom la Anvers, deoarece ar fi trimis vaporul închiriat pentru transbordarea mărfurilor să facă ”bişniţă”, incidentul fiind muşamalizat cu ajutorul Securităţii, relatează romaniatv.net

”Era vorba de comerţ între România şi Statele Unite. Noi importam piei crude şi făceam bocanci pentru armată. Noi le dădeam bocanci, ei ne dădeau pieile crude (…) Vapoarele se întâlneau la Anvers, unde trebuia închiriat un vapor care să facă transbordarea. Vapoarele au ajuns la timp la Anvers, dar acolo nu era vaporul închiriat pentru transbordare. Au stat ăia două-trei zile, dar nu puteau să mai stea pentru că plăteau foarte mult în rada portului şi au plecat. Americanii cu pieile înapoi, ai noştri cu bocancii înapoi”, a relatat Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu, potrivit News.ro.


Potrivit lui Oprea, scandalul ar fi fost imens, ministrul de atunci al Industriei Uşoare, Maria Flucsă, riscând să ajungă la închisoare. ”Nevinovată, săraca, cum să demonstreze că vaporul ei a ajuns în port? A vorbit cu Marin Ceauşescu, fratele socrului meu, care era director al Agenţiei Economice de la Viena, şi a trimis o echipă. Preşedintele Băsescu i-a ameninţat, că n-au ce să caute acolo, că-i nenorocire, dar s-au descurcat şi au luat dovada că vaporul a fost acolo. Băsescu ce făcuse? Închiriase vaporul cu banii de la statul român şi a făcut o bişniţă. Ţigări, băutură, nu se ştie…”, a afirmat Oprean.

El a afirmat că Traian Băsescu ar fi muşamalizat incidentul, cu ajutorul unor oameni din Securitate. ”El a vorbit cu cei de la Securitate, fiind mână în mână cu ei, şi atunci ei au venit şi au spus socrului meu că, de fapt, a fost o acţiune în interesul statului român. El a înghiţit-o”, a relatat Mircea Oprean.


loading...

Acesta susţine că viitorul preşedinte avea o relaţie bună cu Elena Ceauşescu. ”Avea foarte mare trecere la soacră-mea. Nu ştiu de ce. Probabil că oamenii care au ceva rău în ei se apropie”, a conchis Oprean.

Fostul ginere al lui Ceauşescu ACUZĂ! | Băsescu a închiriat un vapor cu banii statului să facă bişniţă. Avea mare trecere la Elena Ceauşescu. Probabil că oamenii care au ceva rău în ei se apropie

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Citiți și...

Penibil-Cosmin Prelipceanu DigiTV: Dacă Dragoş Pătraru nu prezintă lista acoperiţilor şi dovezile, îl vom da în judecată
A INCEPUT INSTALAREA CHIP-ULUI DIAVOLULUI 666! VEZI UNDE SI CUM ITI VA FI SUPRAVEGHEATA VIATA!
Rockerul care a ucis alti rockeri, avea si sediul exact langa club COLECTIV
Frăţia ilegală din sânul Masoneriei. Cum era protejat un judecător anchetat pentru corupţie de către şeful Poliţiei
Mircea BADEA: DUMNEZEU IUBESTE LEMNUL SI SPATIILE MICI, DAR BANICA NU!
Un medic cunoscut în România demontează ideea că nu avem suficiente spitale : Avem mai multe paturi de spital pe cap de locuitor decât multe țări UE, sunt în topul clasamentului. Astea sunt faptele, nu impresii
Stelian Tănase aruncă în aer jocurile de culise | Cum s-au implicat serviciile secrete în guvernele Ponta şi Cioloş şi ce se pregătesc să facă după alegeri
Lozinca diavolească: Amână, ai vreme să te pocăieşti!
Traseul lui Ion Iliescu: copilul neiubit din mahalaua lăutarilor din Olteniţa, comunistul fericit de la Moscova şi păpuşarul jocurilor politice de după '89
Bocșan, cel ce a fabricat dosarul lui Dan Diaconescu, a mai inscenat si alte dosare si este chemat in judecata cerandui-se daune de 1,5 mil. euro
Revelion – Ceaușescu versus Iohannis. Românii cu românii, străinii cu străinii!
Ministra care vroia ca romanii sa lucreze pe 2 lei ca in Brazilia si India are 6 case si sute de mii de euro in conturi. Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, și soțul au șase case, 200.000 euro și peste 400.000 lei în conturi
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite