În anul 2000, într-o peşteră de gheaţă din România s-au descoperit două schelete de dragoni! Aceşti dragoni au trăit în secolul al XV-lea, odată cu Vlad Ţepeş! O descoperire incredibilă, dar puţin mediatizată!

Distribuie!by Prin anul 2005, pe “Animal Planet” s-a difuzat un program/documentar intitulat “Ultimul dragon”, în care se vorbea de existenţa a doi dragoni în România. Scheletele lor s-au descoperit în anul 2000 şi se pare că ei ar fi trăit în secolul al XV-lea! Aşadar, pe timpul lui Vlad Ţepeş […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Prin anul 2005, pe “Animal Planet” s-a difuzat un program/documentar intitulat “Ultimul dragon”, în care se vorbea de existenţa a doi dragoni în România. Scheletele lor s-au descoperit în anul 2000 şi se pare că ei ar fi trăit în secolul al XV-lea! Aşadar, pe timpul lui Vlad Ţepeş şi al lui Ştefan cel Mare!

Aceste schelete de dragoni au fost găsite într-o peşteră de gheaţă, şi, pe lângă ele, au mai fost găsite şi alte schelete umane. Prima dată a fost chemată poliţia; scheletele umane erau “învelite” în armuri şi aveau asupra lor săbi şi buzdugane. Poliţiştii şi-au dat seama că nu e o “scenă a crimei”, aşa că au fost chemaţi arheologii români. Au fost invitaţi, de asemenea, şi nişte oameni de ştiinţă din Londra. Cercetătorii s-au temut că ar putea fi vorba de un fals, ţinând cont de faptul că era orba de două schelete ce sămănau cu dinozaurii T-Rex, care ar fi trebuit să fie morţi de 65 de milioane de ani şi nu de câteva secole!


Au fost făcute mai multe teste asupra scheletelor şi s-a descoperit că dragonii puteau zbura şi scoate flăcări pe gură (exact ca în vechile basme!). Se pare că aceşti dragoni aveau două perechi de plămâni, în fiecare din aceştia fiind diferite tipuri de gaze, folosite pentru a crea flăcările.

Din cele 2 schelete de dragoni, unul era adult, iar celălalt pui. Se pare că acolo în peşteră s-a dat o adevărată luptă pentru uciderea dragonilor, de s-au găsit şi armurile cavalerilor. Scheletele de dragoni au fost duse la Londra şi de-atunci nu s-a mai auzit nimic de ele! Oricum, totul pare a fi fost o operaţiune destul de secretă, de s-a auzit atât de puţin de ele.


loading...

Nu ştiu care să fi fost peştera unde s-au descoperit scheletele de dragoni, dar presupun că ar fi vorba de Peştera Scărişoara. Aşa cum putem citi într-un articol de pegeocaching.com: “Poveștile vechi spun în peșteră trăia un dragon, pe care locuitoriiîl numeau “Solomat”. Balaurul obişnuia să fure câte o fată frumoasă, în ajunul Anului Nou, pe care o ascundea într-un palat de gheață”.

Oare cât de reală este o asemenea poveste?

Sursa: http://www.lovendal.ro/wp52/dragoni-pestera-de-gheata-romania/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Citiți și...

SHIVA - demonul distrugator albastru DEMASCAT
Lucruri nespuse: Copiii sunt rasplata părinților
Vine războiul (3). Al treilea război mondial? Sau, mai corect, faza a treia a războiului mondial?
MASONUL KLAUS IOHANNIS A ANUNȚAT CĂ ÎN CAZ DE RĂZBOI TINERII DIN ROMÂNIA SUNT OBLIGAȚI SĂ PARTICIPE LA RĂZBOI.
Legatura dintre Matrix-gaura de iepure, Alice in tara minunilor,constelatia Lepus, Orion,Sirius,Canis Major Tribul din Africa numit Dagon Anubis- zeul cu cap de caine Infernul a 5-a dimensiune Keanu Reeves, in formatia DOGSTAR La tv in filmul Matrix se difuzeaza filmul The Night of the Lepus Bugs Bunny Tabla de sah-calatoriile interdimensionale Semnificatia iesirii iepurelui din joben Dorothy si catelul Legatura Duat/infernul cu gaura de iepure si cainele Sirius, Anubis,Osiris, Orion, omul verde Cele 42 de principii ale infernului Omul verde din filmul Masca Jim Carey si cainii in filmele: Number 23, Yes Man, Truman Show...Sosirile - episodul 70
Silvicultorii anonimi extrag 40.000 de mc de lemn din pădurile Braşovului. Dezastru în urma lor, pe traseele turistice (Galerie FOTO)
A murit Lorin Fortuna, unul dintre liderii Revolutiei din 1989 de la Timisoara| A fost lichidat? El expunea masiv informatii despre reptilieni!!
A murit Dan Adamescu! Omul de afaceri avea 68 de ani | Familia fostului patron al României libere acuză judecătorii care nu au acceptat cererea de eliberare condiţionată a acestuia
Misteriosul Tunel Izvor din Bucegi
S-A ADEVERIT! Profeţia lui Ioan de la Ierusalim
PREPARA-TI PROPRIA TA PASTA DE DINTI NATURALA!
Te trec fiorii! Hackerii Anonymous prevestesc cel de-al „Treilea Razboi Mondial”! Cand incepe razboiul devastator! Video
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite