Inechitate „obscenă”! Opt persoane deţin jumătate din averea globală

Distribuie!by A venit acel moment al anului în care aflăm în mâinile cui se concentrează cea mai mare parte a profiturilor realizate în lume în ultimul an. Astfel aflăm că o economie care ar trebui să funcţioneze pentru toţi funcţionează de fapt doar pentru opt persoane! Evident, ce am spus […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

A venit acel moment al anului în care aflăm în mâinile cui se concentrează cea mai mare parte a profiturilor realizate în lume în ultimul an. Astfel aflăm că o economie care ar trebui să funcţioneze pentru toţi funcţionează de fapt doar pentru opt persoane!


Evident, ce am spus este intenţionat exagerat, dar doar puţin, pentru că economia funcţionează pentru opt persoane plus toţi „prietenii” lor, formând în total cei 1% din bogaţii lumii. Totuși nu este exagerat faptul că în prezent doar opt persoane deţin o avere egală cu averea jumătăţii celei mai sărace a populaţiei de pe glob. Este „obscen”, au scris cei de la organizaţia Oxfam (care au realizat și calculul) într-un raport prezentat la adunarea super-creierelor economice și executive de la Davos.

A se avea în vedere…

Oxfam își bazează rezultatele pe datele raportului Global Wealth Databook, de la banca Credit Suisse, și pe lista Forbes a celor mai bogaţi oameni. În 2015, Oxfam a consemnat că 62 de persoane controlau o avere echivalentă cu averea cumulată a celor mai săraci 3,6 miliarde de oameni ai planetei, însă pe măsură ce banca elveţiană obţine surse noi și mai bune de date, iar calculele se actualizează, noi rezultate ies la iveală. Astfel, conform noilor date, se pare că de fapt și anul trecut ar fi fost vorba doar de 9 persoane care controlau o avere echivalentă cu cea a celor mai sărace persoane, nu de 62 de persoane, iar anul acesta numărul lor s-a mai redus cu o persoană.


Este important de notat că există voci care au criticat metodologia celor de la Oxfam, pentru că nu ar lua în calcul datoriile și faptul că o persoană dintr-o ţară bogată este probabil să aibă un acces mai bun la linii de credit decât cineva dintr-o zonă geografică mai săracă. „În calculele Oxfam, un fermier din provincia rurală Sichuan care nu are datorii, dar nici nu are bani este mai bogat decât un american care a terminat Facultatea de Medicină cu o datorie foarte mare, dar și cu un venit de șase cifre”, scria jurnalistul Ezra Klein cu privire la raportul Oxfam pe 2015. Alţi analiști, printre care și autorii raportului de la Credit Suisse, au replicat că acest criticism ratează miza raportului Oxfam, din moment ce în marea schemă a lucrurilor nu sunt atât de multe exemple precum cel dat de Klein, iar introducerea datoriilor nu ar determina o diferenţă numerică semnificativă și nu ar afecta nici trendul avansului inechităţii, evidenţiat de raport.

Este cunoscut faptul că există multe feluri de a face un calcul, iar economiștii își aleg unealta care servește cel mai bine mesajul pe care vor să îl evidenţieze. Compararea veniturilor ar fi un exemplu pentru un calcul de tip bogaţi vs săraci, precum și compararea consumului. Economistul Brako Milanovic, deși folosește metode de calcul care îl duc la alte concluzii, a spus despre metoda de calcul a rapoartelor Oxfam că este „bine cunoscută”, iar criticile sunt „nechibzuite”. Oxfam a ales să se concentreze pe distribuţia averii în locul altor elemente, fiindcă averea este asociată cu puterea și politica, iar concentrarea ei în mâinile unei elite influente poate avea un efect distructiv pe termen lung asupra societăţii.


„Cireșe” despre lumea în care trăim

Este plină de contraste lumea în care trăim, iar raportul pune în evidenţă acest aspect.

Capitalismul și globalizarea nu trebuie să fie pur și simplu demonizate și scoase din calcul pentru viitorul umanităţii, din moment ce în ultimele decenii au scos din sărăcie sute de milioane de oameni, reducând diferenţa de nivel dintre cele mai sărace și cele mai bogate ţări. Însă asta nu înseamnă că direcţia în care merg lucrurile nu trebuie și nu poate fi schimbată, pentru că astăzi am fi putut sta mult mai bine de atât.

„Dacă în perioada 1990-2010 creșterea ar fi fost pro-săraci, 700 de milioane de oameni, majoritatea femei, nu ar trăi astăzi în sărăcie”, notează raportul Oxfam. Dar în această perioadă, veniturile celor mai săraci 10% au crescut cu mai puţin de 3 dolari pe an, în timp ce veniturile celor mai bogaţi 1% au crescut de 182 de ori. Și cercetările făcute de economistul Thomas Piketty arată că, în ultimii 30 de ani, creșterea veniturilor celor mai săraci 50% dintre americani a fost de 0%, în timp ce veniturile celor mai bogaţi 1% au crescut cu 300%. Iar sistemul funcţionează într-o așa manieră încât astăzi, în SUA, între cei născuţi pe ultimul nivel al scalei veniturilor 43% rămân acolo și doar 4% reușesc să ajungă la primul nivel. Așa cum am menţionat în articolul Un stat fără morală, ca un sat fără câini, americanii numesc asta meritocraţie.

În schimb, cercetătorii au arătat că trei sferturi din rata sărăciei extreme ar putea fi eliminate în acest moment, folosind resursele existente, prin creșterea taxelor și reducerea cheltuielilor bugetare „regresive”, cum ar fi cheltuielile militare. Raportul Oxfam amintește că Banca Mondială a avertizat că inechitatea internă (din interiorul ţărilor) este mai mare decât acum 25 de ani și că fără reducerea ei va fi imposibil de atins ţinta de a eradica sărăcia extremă până în 2030. De asemenea, cercetătorii Fondului Monetar Internaţional au avertizat că inechitatea dăunează creșterii economice și exacerbează barierele și nedreptăţile suferite de oameni pe baza genului, etniei sau geografiei. Lista consecinţelor sociale și politice a inechităţii extreme este lungă.

Marile afaceri și micii oameni care lucrează pentru ele

Cum arată topul celor mai bogate opt persoane? Este format din Bill Gates (cofondator Microsoft, magnat în afaceri și investiţii, filantrop), Warren Buffet (magnat în afaceri și investiţii, filantrop), Jeff Bezos (fondator Amazon, investitor și filantrop), Amancio Ortega (fondator Inditex, magnat în afaceri), Mark Zuckerberg (cofondator Facebook, filantrop), Larry Ellison (cofondator Oracle, filantrop), Carlos Slim (magnat în afaceri și investiţii, filantrop), Michael Bloomberg (politician, om de afaceri, filantrop). Se pare că afacerile le-au mers bine anul acesta, mai bine ca anul trecut, când le-au mers mai bine ca în anul precedent și tot așa.

Marile afaceri chiar s-au descurcat bine în ultimul an. Cele mai mari 10 corporaţii au realizat un profit mai mare decât câștigurile pe care le-au avut guvernele a 180 de ţări, notează raportul. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Afacerile sunt ca sângele care curge în venele unei economii, iar atunci când funcţionează spre beneficiul tuturor sunt vitale pentru creșterea unor societăţi corecte și prospere. Dar când funcţionează doar pentru cei bogaţi, în practică înseamnă că beneficiile creșterii economice sunt negate în dreptul celor mai mulţi, și mai ales al celor care au cea mai mare nevoie de acces la ele. Dacă singurul scop al corporaţiilor este să reîntoarcă veniturile la top, la acţionari, atunci nu vor face investiţii și nu vor mări salariile, ci vor pune și mai multă presiune pe angajaţi și vor evita prin orice metode să plătească taxele, din care ar urma să beneficieze toată lumea. În Marea Britanie, de exemplu, în anii 1970, doar 10% din profituri se întorceau la acţionari, însă acum cifra a ajuns la 70%. Automat, fiindcă acţionarii sunt oricum printre bogaţii societăţii, asta duce la creșterea inechităţii. În plus, investitorii instituţionali, cum sunt fondurile de pensii, au un procent din ce în ce mai mic de acţiuni. În 30 de ani, acest procent s-a redus de la 30% la 3% în Marea Britanie, evidenţiază raportul.

Diferenţele salariale în corporaţii sunt și ele colosale. Directorul unei firme de IT din India primește un salariu de 416 mai mare decât al unui angajat tipic al companiei. În anii 1980, fermierii de cacao primeau 18% din valoarea unei ciocolate, iar astăzi primesc doar 6%. În cazuri extreme, corporaţiile folosesc forţă de muncă foarte ieftină pentru a păstra costurile de producţie mici. Organizaţia Internaţională a Muncii, agenţie ONU, estimează că 21 de milioane de oameni sunt munciţi ca sclavi, generând un venit mediu de 150 miliarde de dolari pe an.

Toate cele mai mari companii de textile au fost legate cu industria bumbacului din India, a doua cea mai mare din lume și care folosește munca fetelor minore. Inditex, compania deţinută de Amancio Ortega, unul din cei opt, și care deţine lanţuri de magazine precum Zara, Bershka, Massimo Dutti, Stradivarius, Pimkie etc., este doar una dintre ele, conform unui raport din 2012.

loading...

Mai departe, companiile fac profit evitând cât de mult posibil plătirea taxelor către stat, ori prin apel la paradisuri fiscale ori creând un context în care mai multe ţări să intre în competiţie, întrecându-se în măsuri de relaxare fiscală, scutiri de impozite și alte beneficii, sau făcând direct lobby pentru a modela politicile guvernelor pentru profit. Raportul Oxfam notează că Alphabet, compania-mamă a Google, a devenit cel mai mare lobby-ist din Washington și este într-o negociere constantă cu UE pentru diverse beneficii, precum taxe mai mici și o slăbire a legilor antitrust.

Raportul Oxfam mai avertizează că taxele pentru corporaţii sunt în scădere pe tot globul, iar asta, împreună cu alte practici de evaziune fiscală, rezultă în faptul că multe corporaţii plătesc taxe simbolice, după modelul Apple, care a ajuns să plătească 0,005% din profiturile în ţările europene, în 2014. Ţările în curs de dezvoltare pierd anual 100 de miliarde de dolari din această cauză, bani care s-ar duce în servicii publice care ar ridica calitatea vieţii pentru cei mai săraci.

Acesta este un tip de capitalism corupt și nepotic, iar analiza Oxfam arată că 43% din averea miliardarilor din lista Forbes pe anul 2016 poate fi legată de acest fenomen, care pe scurt înseamnă bani pentru bogaţi, pentru cei care deţin și conduc aceste companii, în detrimentul micilor companii care sunt scoase de pe piaţă, al oamenilor de rând care ajung să plătească mai mult pentru bunuri și servicii puse pe piaţă de cei care asigură monopolul și în detrimentul eradicării sărăciei în societate.

O economie și pentru cei 99%

Haideţi să vedem din nou cum arată topul celor mai bogate opt persoane. Este format din Bill Gates (cofondator Microsoft, magnat în afaceri și investiţii, filantrop), Warren Buffet (magnat în afaceri și investiţii, filantrop), Jeff Bezos (fondator Amazon, investitor și filantrop), Amancio Ortega (fondator Inditex, magnat în afaceri), Mark Zuckerberg (cofondator Facebook, filantrop), Larry Ellison (cofondator Oracle, filantrop), Carlos Slim (magnat în afaceri și investiţii, filantrop), Michael Bloomberg (politician, om de afaceri, filantrop). Nu arată rău. Dintre toţi cei care ar fi putut fi cei mai bogaţi oameni de lume, cei de mai su în afara spaniolului Ortega, sunt cunoscuţi nu doar pentru averile lor, ci și pentru acţiunile filantropice și pentru un efort dedicat de a îmbunătăţi lumea, în special pentru cei mai săraci. Funcţionează? Da și nu. Banii pot realiza multe lucruri în viaţa celor săraci, dar nu pot aduce transformarea pe termen lung de care este nevoie cu adevărat.

Sărăcia nu poate fi eradicată făcând-o confortabilă, spunea autorul Michael Tanner, de la Institutul de Cercetare Cato. Cei care insistă că felul în care lumea funcţionează nu trebuie să se schimbe cât timp cei care fac bani pot să doneze cât mai mult nu par să înţeleagă că cei săraci ar prefera să fie trataţi corect și să aibă abilitatea și demnitatea de a fi stăpâni pe propria viaţă și de a se putea ridica singuri din sărăcie.

„Plătiţi-ne un preţ corect pentru cafeaua noastră și vom face singuri ca sărăcia să devină istorie”, a declarat Raymond Kimaro de la Kilamanjaro Native Co-operative Union, în faţa delegaţiei G8, în 2005. Când oamenii de afaceri sau corporaţiile donează bani primesc în schimb laude, respect și încurajări, reușind în același timp să rămână contribuitori-cheie la multe dintre problemele lumii. Autorul american Anand Giridharadas compară acest sistem cu sistemul medieval al indulgenţelor papale – „o cale relativ ieftină de a te pune pe aceeași parte cu dreptatea, fără să trebuiască să îţi schimbi fundamental viaţa”.

Economia actuală, care funcţionează primordial în favoarea celor 1%, este rodul unui capitalism care a fost motorul prosperităţii, însă instituţiile democratice care au creat spaţiu de manevră pentru liderii de afaceri nu au ţinut pasul cu schimbarea accelerată a tehnologiei și economiei și nu au făcut ajustările potrivite pentru ca destui oameni să beneficieze de un sistem care le apaţine tuturor, spune Dominic Barton, director al uneia dintre cele mai mari firme de analiză și consultanţă pentru mediul de afaceri, organizaţii, guverne. Această economie este deci construită pe mai multe prezumţii demonstrate astăzi a fi eronate și care stau la baza multora dintre politicile, investiţiile și activităţile guvernului, ale mediului de afaceri și a celor cu bani și care eșuează în dreptul celor săraci, dar și al societăţii în general, scrie raportul Oxfam. Dintre acestea sunt enumerate ideile conform cărora piaţa are întotdeauna dreptate și implicarea guvernului trebuie să fie minimă; corporaţiile trebuie să își maximizeze profiturile și să crească suma care se întoarce la acţionari cu orice cost; averea individuală extremă este benignă și un semn al succesului, iar inechitatea este irelevantă din acest punct de vedere; creșterea PIB-ului ar trebui să fie scopul principal avut în vedere de legislatori; modelul nostru economic nu discriminează pe genuri; resursele planetei sunt nelimitate.

Într-o economie „umană”, în schimb, guvernele trebuie să lucreze cu precădere pentru cei 99%, spun autorii raportului. Asta înseamnă că guvernele trebuie să coopereze cu companiile, astfel încât rezultatele să fie în beneficiul tuturor.

O economie umană va lucra la fel și pentru bărbaţi și pentru femei, iar tehnologiile vor fi direcţionate înspre interesele celor mulţi, nu ale celor puţini. O economie umană este una care caută o creștere sustenabilă și incluzivă și care se bazează pe resurse sustenabile. O economie umană va măsura și valorifica ceea ce contează cu adevărat, adică, dincolo de PIB, va măsura progresul uman cu multiplele metode de măsurare alternative disponibile deja. Atingerea acestor ţinte implică o schimbare de paradigmă pentru capitalism, pentru mediul de afaceri, pentru guverne, dar și pentru oamenii de rând.

Pentru a supravieţui, capitalismul trebuie să înceapă să ţină cont de oameni, să treacă de la un capitalism al acţionariatului la un capitalism misionar, în timp ce paradigma economică trebuie să aibă ca fundament o misiune morală: creștere sustenabilă și incluzivă. Statul ar trebui să coopereze cu sectorul privat pentru impulsionarea acestui tip de creștere, prin direcţionarea investiţiilor și a liniilor de dezvoltare tehnologică. Dar mai important, statul nu ar trebui să se împace cu gândul că a depus eforturi pentru a ajuta oamenii să urce o scară care se tot lungește pe măsură ce inechitatea crește, ci ar trebui să corecteze direct sistemul care permite o distribuire disparată a puterii și banilor. Noi, ca oameni de rând, nu suntem scutiţi de a ne face partea pentru a ajunge într-un punct în care sustenabilitatea să poată fi atinsă.

Articolul următor este o dezvoltare a discuţiei inechităţii, axată pe teorii economice și posibile soluţii.

Inechitate „obscenă”! Opt persoane deţin jumătate din averea globală

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite