Istoric mason Horia Nestorescu- Balcesti: Ceausescu nu a fost mason, nu a vrut sa isi vanda sufletul

Distribuie!by Istoricul şi ziaristul român Horia Nestorescu-Bălceşti (77 de ani) demontează ipoteza potrivit căreia Nicolae Ceauşescu ar fi făcut parte dintr-una dintre cele mai controversate loji masonice din lume. Acesta a realizat un interviu cu însuşi Licio Gelli, fondatorul lojii. Istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti (77 de ani) este unul dintre puţinii […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Istoricul şi ziaristul român Horia Nestorescu-Bălceşti (77 de ani) demontează ipoteza potrivit căreia Nicolae Ceauşescu ar fi făcut parte dintr-una dintre cele mai controversate loji masonice din lume. Acesta a realizat un interviu cu însuşi Licio Gelli, fondatorul lojii.

Istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti (77 de ani) este unul dintre puţinii români care au cercetat ipoteza apartenenţei fostului dictator comunist Nicolae Ceauşescu la masonerie, dincolo de teoriile conspiraţiei şi de speculaţii gratuite vehiculate în presă. Nestorescu-Bălceşti a început să studieze masoneria română din 1968 şi este autorul celei mai cuprinzătoare lucrări despre acest fenomen: „Enciclopedia Ilustrată a francmasoneriei din România“. El însuşi mason, istoricul român i-a luat, în 2011, un interviu lui Licio Gelli (96 de ani), la vila acestuia din apropiere de Florenţa, în localitatea Arezzo. Horia Nestorescu-Bălceşti la standul său de carte masonică de la Târgul Gaudeamus din Cluj. FOTO: Remus Florescu    „M-a preocupat foarte mult nu atât personalitatea lui Licio Gelli, cât zvonul care a circulat foarte mult imediat după 1990, potrivit căruia el ar fi mediat o adeziune a lui Nicolae Ceauşescu – nu la masonerie, în general, cât chiar la Propaganda Due (P2) –, care a fost o lojă faimoasă în Italia şi nu numai, pentru că avea adepţi din toată lumea“, povesteşte Nestorescu-Bălceşti.   Istoricul are şi explicaţii pe care se bazau acele zvonuri, privind apartenenţa lui Ceauşescu la P2: „Au fost speculaţii apărute în presă. În timpul anchetei făcute de justiţia italiană împotriva lui Gelli şi a P2, au apărut şi zvonuri, potrivit cărora Ceauşescu a fost racolat în P2, zvonuri pe care, ulterior, în goana după senzaţional, tabloidele din România, imediat după ’90, le-au preluat şi le-au amplificat. Apoi, ca un balon de săpun, informaţia s-a rostogolit ce s-a rostogolit şi a «murit»“.   O ROMÂNCĂ, ŞANSA ÎNTÂLNIRII   Istoricul român a reuşit să ajungă la fostul mare venerabil (n.r. – termen folosit pentru desemnarea conducătorului unei loji masonice) al P2, prin intermediul masonilor italieni. „Masoneria fiind o organizaţie fraternă, am găsit ajutor la masonii din Italia. De asemenea, am mai avut un noroc incredibil. Am luat avionul de la Roma la Florenţa, iar la aeroport am fost aşteptat de maşina lui personală, era un Mercedes. M-a condus până la vila Wanda, aflată undeva în afara oraşului. Acolo, am avut o surpriză. M-a întâmpinat nu Licio Gelli, ci o doamnă. Când am întrebat de Licio, doamna respectivă mi-a răspuns într-o română perfectă. Donna Gabriela (n.r. – Gabriela Vasile- foto dreapta), a doua soţie a lui Licio Gelli, este româncă. Această împrejurare m-a făcut să mă simt în largul meu acolo“, istoriseşte Nestorescu-Bălceşti.   „ESTE O GOGORIŢĂ“   Ajuns în salonul în care îl aştepta gazda, istoricul român a mai avut o surpriză: pe masă era un fanion cu steagul României. „Dialogul s-a închegat foarte uşor, Gelli fiind un tip extrem de vivace pentru vârsta lui. E un om cu o mare curiozitate, care face dialogul foarte uşor şi foarte atractiv“, îl descrie Nestorescu-Bălceşti pe Gelli. A fost impresionat de dezinvoltura cu care fondatorul P2 a abordat orice subiect. „La puţin timp de la începerea conversaţiei, eu am atacat subiectul direct, nu am fost nepoliticos, dar oricum, abrupt: «A fost Ceauşescu mason? L-ai iniţiat tu?». El a răspuns prompt, nu a stat nicio secundă să se gândească: «Este o gogoriţă! Un dictator nu putea fi iniţiat în masonerie, mai ales că era un dictator comunist»“, povesteşte Nestorescu-Bălceşti. Totuşi, venerabilul P2 a recunoscut că l-a iniţiat în masonerie pe controversatul Juan Perón (n.r. – preşedinte al Argentinei în perioadele 1946-1955 şi 1973-1974), care este considerat de unii istorici „un dictator tipic  sud-american“.     „Mi-a explicat: «Da, am avut relaţii cu Ceauşescu. Am fost în România cu Juan Perón şi am făcut afaceri». Gelli era interesat de comerţul cu textile, România având atunci o industrie textilă foarte cunoscută, cu produse de foarte bună calitate pentru export. Altfel de relaţii susţine că nu a avut cu Ceauşescu“,  Horia Nestorescu-Bălceşti, istoric În februarie 1973, Juan Domingo Peron şi Isabel Martinez de Peron, a treia lui soţie, au fost în România într-o vizită particulară. FOTO: historia.ro   RELAŢIILE LUI GELLI CU ROMÂNIA CEAUŞISTĂ Gelli era un bun cunoscător al fenomenului comunist din estul Europei. „Mi-a explicat: «Da, am avut relaţii cu Ceauşescu. Am fost în România cu Juan Perón şi am făcut afaceri». Gelli era interesat de comerţul cu textile, România având atunci o industrie textilă foarte cunoscută, cu produse de foarte bună calitate pentru export. Altfel de relaţii susţine că nu a avut cu Ceauşescu“, arată Nestorescu-Bălceşti.   În 1973, Licio Gelli a avut o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, în cursul unei vizite efectuate în România de preşedintele Argentinei Juan Perón. Vizita a pus bazele unei relaţii economice profitabile pentru italian. Ştefan Andrei, ministru român de Externe din 1978 până în 1985, a declarat într-un interviu: „Noi vindeam foarte multe confecţii în Italia, unde puneau ei marca“.   Gelli aducea materie primă textilă în România, care era prelucrată şi apoi exportată în Italia. „Ceauşescu nu a fost membru nici în alte loji masonice. El a avut o perioadă  în care a cochetat nu numai cu masoneria, ci şi cu Occidentul. Voia neapărat să iasă de sub tutela Moscovei. Însă el avea o adevărată oroare de internaţionalism, acesta fiind şi motivul pentru care n-a intrat în masonerie, care este tot o familie internaţională. A ajuns la concluzia, sfătuit de consilierii săi, că nu e bine să facă parte din masonerie, dar nici să se pună împotriva ei“, explică Horia Nestorescu-Bălceşti. Fostului dictator îi plăceau zorzoanele, decoraţiile, uniformele, elemente pe care le întâlnim în masonerie, însă asta nu înseamnă că era mason, mai precizează istoricul.   ELENA CEAUŞESCU, „ABSOLUT DEZAGREABILĂ“   La discuţia cu Bălceşti, Gelli a completat că nici măcar nu a discutat cu Ceauşescu despre masonerie. „«Dacă  vrei să-ţi mai spun ceva», mi-a mărturisit Gelli, «cea mai proastă impresie nu mi-a făcut-o Ceauşescu, ci ea, Elena Ceauşescu. Absolut dezagreabil㻓, povesteşte istoricul.  Nestorescu-Bălceşti susţine că, în mod sigur, Ceauşescu a fost informat despre activitatea masonică  a lui Gelli. Discuţia de la vila Wanda a continuat pe alte teme. „Nu mi-a spus altceva despre Ceauşescu“, a relatat Nestorescu, adăugând că Licio Gelli a vizitat România în calitate de om de afaceri, fără vreo însărcinare oficială de stat, iar la Ceauşescu a ajuns sprijinit şi de un jurnalist italian. „A fost ajutat şi de celebrul gazetar Gianmarco Venier, corespondentul agenţiei italiene de presă «ANSA» la Bucureşti. Sigur că masoneria are oameni peste tot, şi în rândul gazetarilor, oamenilor politici, care ţin legături cu toată lumea. Acest gazetar avea legături cu Ceauşescu, a scris şi o carte despre acesta“, explică istoricul.   Acesta spune că va scrie o carte despre presupusa calitate a lui Ceauşescu de membru al masoneriei. Va face însă asta numai după ce va avea acces la documentele din arhiva lojii Propaganda Due, care a fost donată arhivei statului italian.     Unul dintre membrii lojei P2 a fost Silvio Berlusconi, conform listei găsite de autorităţile italiene în biroul lui Gelli.     „Mai departe de Gelli nu se poate trece“ Eugen Ovidiu Chirovici, scriitor şi jurnalist, care a îndeplinit funcţia de Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România în perioada noiembrie 2003-noiembrie 2010 îi dedică un capitol lui Licio Gelli în cartea sa „Misterele istoriei“. „În toată istoria frământată a Italiei postbelice nu a existat o figură mai controversată, mai misterioasă şi mai dificil de desluşit decât venerabilul celebrei Loji Propaganda Due. Acuzat de unii că ar fi fost agent KGB infiltrat la cele mai înalte nivele, de alţii că era agent CIA, Gelli a sfârşit prin a dejuca toate planurile justiţiei de a-l înfunda şi nu a împărţit destinul tragic al unui Sindona sau Calvi (n.r. – bancheri italieni asasinaţi) (…) Raportul întocmit de comisia parlamentară de anchetă a activităţii P2, condusă de deputata comunistă Tina Anselmi, sfârşeşte prin a-şi recunoaşte neputinţa. Acest document asemăna P2 cu o piramidă, în vârful căreia se afla Licio Gelli. Dar vârful acestei piramide, la rândul său, nu este decât începutul bazei unei alte piramide – mai departe de Gelli nu se poate trece“.   Horia Nestorescu-Bălceşti (dreapta) i-a luat un interviu lui Gelli în 2011.    Licio Gelli, un personaj de roman   Licio Gelli este probabil cel mai controversat mason italian, de numele său legându-se, de-a lungul vremii, mai multe scandaluri. Horia Nestorescu-Bălceşti l-a cunoscut pe Aldo Mora, italianul care a scris biografia lui Gelli: „Este o biografie obiectivă, care nu face apologia lui Gelli. Arătând toată evoluţia lui Gelli de la fascism, pentru că a luptat în Spania împotriva comuniştilor din brigăzile internaţionale ale lui Stalin, la anticomunist la Roma“, spune Horia Nestorscu-Bălceşti. Istoricul spune că Gelli n-ar fi avut această atitudine făţiş anticomunistă dacă Partidul Comunist italian, condus de Palmiro Togliatti, n-ar fi călcat, în ascensiunea către putere, pe urmele stângii franceze şi nu ar fi existat pericolul să câştige puterea în Italia. „În anii ’70, exista riscul ca Franţa şi Italia să fie conduse de comunişti. Gelli aproape că a pregătit o lovitură de stat pe care i-o impută foarte multă lume. În democraţie nu e permis aşa ceva“, precizează istoricul. Foto: Gelli a fost arestat în Elveţia    LOJA, DECLARATĂ  ÎN AFARA LEGII   Gelli a fost implicat, în anii ’70, în operaţiunea „GLADIO“ din Italia, prin care s-au pus la cale, cu ajutorul serviciilor secrete din Vest, mai multe atentate menite să discrediteze mişcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deţinea un loc important în Parlament. În primăvara anului 1981, Garda Financiară găseşte, în urma unei percheziţii la fabrica de ţesături a lui Gelli, o listă a membrilor P2, care conţine aproape 1.000 de nume, pe listă figurând miniştri, demnitari politici, preşedinţi de bănci importante, ofiţeri superiori de armată şi servicii secrete. În biroul venerabilului lojii P2, autorităţile au găsit şi un plan secret de impunere la putere a unui guvern autoritar în Italia. De asemenea, în 1982, a izbucnit un alt scandal asociat cu Loja P2 – colapsul băncii Ambrosiano, care aparţineaVaticanului, şi moartea suspectă a preşedintelui acesteia, Roberto Calvi, membru în loja condusă de Gelli. Însă, Loja P2 a fost declarată ilegală  încă din  anul 1976. Era considerată o organizaţie subversivă din cauza dezvăluirilor privind afacerile în care erau implicaţi membrii săi, dar şi a legăturilor cu mafia. Cu toate acestea, Loja a fost desfiinţată de facto abia în 1981.     „A fost o lojă aproape universală, având membri din toată lumea. De aici şi ideea că sub masca relaţiilor comerciale, Gelli îl racolase pe Ceauşescu în P2. Un om politic de mare anvergură poate folosi inclusiv relaţiile comerciale pentru a dezvolta, ulterior, relaţii politice. Nu cred însă că Ceauşescu a folosit relaţiile cu Gelli în scopuri politice“,  Nestorescu-Bălceşti, istoric      BANII NU AU MIROS   Loja P2 ajunsese extrem de puternică, avea în jur de 3.000 de membri, printre care miniştri, oameni politici, agenţi ai serviciilor secrete. „A fost o lojă aproape universală, având membri din toată lumea. De aici şi ideea că sub masca relaţiilor comerciale, Gelli îl racolase pe Ceauşescu în P2. Un om politic de mare anvergură poate folosi inclusiv relaţiile comerciale pentru a dezvolta, ulterior, relaţii politice. Nu cred însă că Ceauşescu a folosit relaţiile cu Gelli în scopuri politice“, susţine Nestorescu-Bălceşti.  În biografia lui Licio Gelli, scrisă de Aldo Mora, relaţia venerabilului P2 cu România este tratată în linii mari. Este interesant faptul că Propaganda Due s-a vrut un fel de reacţie aproape universală la pericolul comunist în Vest, susţine Nestorescu-Bălceşti, dar italianul nu a ezitat să facă afaceri cu Ceauşescu, un dictator comunist. „Banii nu au miros. Gelli a fost un om de afaceri abil. A făcut bani, enorm de mulţi“, spune istoricul. El adaugă că pentru a nu-şi periclita afacerile comerciale, Gelli nu a luat legătura cu masonii din România pe vremea comunismului.   A DISPĂRUT  DIN ÎNCHISOARE   Cum a ajuns Propaganda Due o organizaţie aşa de puternică? „Prin talentul organizatoric al lui Gelli. În general, oamenii foarte puternici, mai devreme sau mai târziu sunt înjuraţi de foarte multă lume“, crede Nestorescu-Bălceşti. Marile scandaluri legate de afacerile pe care le derula l-au forţat pe Gelli să-şi părăsescă ţara. „Gelli a fugit din Italia ca să nu fie arestat. A stat o vreme în Elveţia, apoi a fost arestat. A dispărut din închisoare şi a ajuns în America de Sud, iar apoi a revenit în Italia. A fost oarecum reţinut şi i s-a dat un fel de domiciliu forţat, cum este la noi arestul la domiciliu. A dat în judecată statul italian şi a câştigat la CEDO. În epoca în care i-am luat intreviu nu era om de afaceri şi nici demnitar mason. Era un om care cunoştea foarte bine masoneria. Nu ştiu dacă trăia retras sau era doar aparent retras“, relatează istoricul român. El spune că „m-au impresionat vastele lui cunoştinţe geopolitice despre absolut orice spaţiu despre care l-am întrebat, în speţă zona Europei Centrale. Era extrem de bine informat inclusiv despre România“.   În vila de lângă Floreţa, trecutul masonic al lui Gelli nu era expus la vedere. „Era foarte discret. Nu am văzut prin casă simboluri masonice. Ceea ce m-a impresionat a fost ceremonialul de la masă. Am fost invitat la cină şi am constatat că lua masa după un ceremonial princiar. A fost impecabil, serviciile au fost princiare, pur şi simplu. El este conte, fiind înnobilat de ultimul rege al Italiei“, detaliază istoricul. ;     VIP-urile de pe lista de masoni a lui Licio Gelli, membri ai P2 Loja masonică Propaganda Due (P2) a funcţionat sub jurisdicţia Marelui Orient al Italiei în perioada  1945-1976, când a fost  scoasă în afara legii din cauza scandalurilor în care a fost implicată. La percheziţia făcută în biroul lui Licio Gelli, autorităţile italiene au găsit o listă cu presupuşii membri ai P2. Lista conţinea 962 de nume, printre care şi cel al lui Gelli, însă este posibil să nu fie completă întrucât începe cu numărul 1.600. Lista îi includea pe toţi şefii serviciilor secrete din Italia, 195 de ofiţeri (12 generali din Carabinieri, 5 din Garda Financiară, 22 din armată, 4 din aviaţia militară şi 8 amirali), 44 de parlamentari, 3 miniştri şi secretarul unui partid politic, magistraţi cu funcţii de conducere, câţiva prefecţi şi şefi de poliţie, bancheri şi oameni de afaceri, funcţionari publici, ziarişti şi lucrători în televiziune. Printre cei aflaţi pe lista lui Gelli se numără şi Silvio Berlusconi, Michele Sindona (bancher cu legături în mafie), Roberto Calvi (directorul Băncii Ambrosiano a Vaticanului), Angelo Rizzoli Jr, proprietarul ziarului „Corriere della Sera“, Generalul Vito Miceli, şeful Serviciului Secret al Armatei, Raffaele Giudice, şeful Gărzii de Finanţe (1974–1978), Raúl Alberto Lastiri, (preşedintele Argentinei timp de patru luni în 1973).   Masoneria în vremea comunismului   Nicolae Ceauşescu nu a fost membru al vreunei loji masonice, dar nici nu a recurs la o represiune violentă a masonilor. Dacă mişcarea legionară din România s-a declarat de la început împotriva masonilor şi a comis chiar şi atentate împotriva acestora, situaţia a fost diferită în timpul comunismului.   „Niciun stat comunist nu şi-a permis să interzică masoneria prin lege, hotărâre sau decret. Cei din conducere îşi dădeau seama că îşi taie un canal de comunicare cu Europa de Vest. Erau ferm conştienţi că prin oamenii infiltraţi în masonerie aveau o deschidere spre Vest, care nu era ideologică, ci economică. Or, vorbim despre perioada de după război, când România avea o situaţie economică deloc strălucită“, susţine istoricul.  El a găsit o autorizaţie avizată de Biroul II, adică de serviciile secrete, datând din septembrie 1944, prin care se permitea Marii Loji Naţionale din România să-şi reia activitatea. „Masoneria şi atunci, şi după 1989 a activat într-un cadru absolut legal cu autorizaţia statului. Nu este ceea ce se spune, o organizaţie ocultă, subversivă, care are secrete. Statul român – şi cel incipient comunist din ’44-’48, şi cel de după ’89 – a autorizat funcţionarea masoneriei“, explică istoricul.   Istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti spune că faptul că “lui Ceauşescu îi plăceau zorzoanele” nu are legătura cu presupusa sa apartenenţă la masonerie   AMBASADORI  AI COMUNISMULUI   În primii ani de guvernare, regimul comunist, dorind să lase impresia în exterior că este un regim democratic, a trimis pe posturi de ambasadori în ţările din Vest oameni de ştiinţă cunoscuţi, dar şi masoni. „Unul dintre aceştia este Mihail Ralea, care a fost trimis ambasador în SUA. În primul raport pe care îl face, acesta scrie că a fost bine primit, nu pentru că e om de ştiinţă, ci pentru că e mason“, detaliază Nestorescu-Bălceşti. Istoricul precizează că regimul comunist şi-a infiltrat oameni de încredere în masonerie. „De obicei, oameni de stânga, nu comunişti notorii, ci social-democraţi, socialişti, unii cu vederi liberale de stânga, cum ar fi N.D. Cocea, Mihail Ralea şi mulţi alţii care au fost racolaţi de regim – despre care spunem că au făcut pactul cu diavolul, cum sunt Sadoveanu şi alţii“, arată specialistul. Foto puşcării     „Au fost dosare peste dosare, arestări peste arestări. În această perioadă, peste 100 de masoni au murit în puşcăriile comuniste. Am studiat sute de dosare şi am observat că în niciunul masonii nu au fost acuzaţi de apartenenţa la masonerie, absolut niciunul. Se spunea orice, de la deţinere de valută, la trecerea frauduloasă a frontierei, la manifestări ostile clasei muncitoare“, Horia Nestorescu-Bălceşti, istoric   Circa o sută de masoni au murit în puşcării în perioada conducerii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej   MASONII, BĂGAŢI  ÎN PUŞCĂRII   Situaţia s-a schimbat în 1948, când regimul comunist era deja stăpân pe situaţie – înlăturase monarhia, desfiinţase partidele istorice şi făcuse naţionalizarea terenurilor. „În iunie 1948, fără îndoială din ordinului lui Stalin – pentru că fenomenul s-a petrecut aproximativ concomitent în tot lagărul socialist – masoneria a fost rugată să intre în adormire. Textul documentului sună astfel: «Lojile sunt rugate să ia vacanţă până în septembrie pentru a permite fraţilor să-şi îndeplinească îndatoririle de muncă patriotic㻓, povesteşte istoricul. El aminteşte despre procesul care a avut loc în 1950-1951 împotriva masonilor. „După ce au murit cei doi titani ai organizaţiei masonice române, suveranul mare comandor Jean Pangal şi suveranul mare comandor de onoare Mihail Noradunghian, în naivitatea lor, masonii credeau că sunt toleraţi de regim şi au hotărât să-şi aleagă un nou suveran. Au făcut o şedinţă şi l-au ales pe inginerul Constantin Bellu, eroul de la Mărăşeşti“, istoriseşte Nestorescu.   Toţi cei prezenţi la întrunire au fost arestaţi. Bellu a fost supus la un tratament barbar în puşcărie. „Informatorul care i-a fost plasat în celulă a raportat că Bellu ar fi spus: «Dacă şi mâine mă mai bat la fel, am să recunosc că l-am răstignit pe Hristos»“, povesteşte masonul. Perioada cea mai cruntă a fost cea dintre anii 1948 şi 1964, perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej, când regimul era puternic încorsetat de consilieri sovietici – nu exista instituţie unde să nu existe un consilier sovietic.   „Au fost dosare peste dosare, arestări peste arestări. În această perioadă, peste 100 de masoni au murit în puşcăriile comuniste. Am studiat sute de dosare şi am observat că în niciunul masonii nu au fost acuzaţi de apartenenţa la masonerie, absolut niciunul. Se spunea orice, de la deţinere de valută, la trecerea frauduloasă a frontierei, la manifestări ostile clasei muncitoare“, precizează istoricul. La finalul dosarului, însă, era o filă cu adeziunea la masonerie, fără nicio legătură cu celelalte acuzaţii. „Scopul? Judecătorii erau atenţionaţi de această apartenenţă şi le dădeau cinci ani în plus de puşcărie“, mai explică Nestorescu-Bălceşti.   După 1964, când toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, situaţia s-a relaxat un pic. „Asta nu înseamnă însă  că masonii şi-au relauat activitatea. Până în 1989, nu a mai existat activitate masonică“, povesteşte Nestorescu-Bălceşti. La Revoluţie, în România mai erau 21 de masoni, cu vârste cuprinse între 60 şi 90 de ani. ; Foto eugen Barbu   „Este iniţiat, la Roma, în loja Mozart nimeni altul decât marele scriitor Eugen Barbu (foto). Să fim serioşi. Chiar dacă Barbu n-a spus înainte de ce merge la Roma sau n-a fost trimis să se iniţieze, după ce s-a întors, a spus ce s-a întâmplat. Nu avea cum să ţină secret un asemenea aspect“ Horia Nestorescu-Bălceşti, istoric


loading...

„Ceauşescu ştia despre masonerie. Au existat zvonuri conform cărora anumite personalităţi din cercul său de putere au avut contacte cu masoneria. Este posibil, dar nu bag mâna în foc“, susţine Nestorescu-Bălceşti. Nicolae Ceauşescu a încercat de mai multe ori să iasă de sub tutela Moscovei. Este posibil ca în acest registru să fie interpretată iniţierea unui important scriitor român la masonerie, în 1987. „Este iniţiat, la Roma, în loja Mozart nimeni altul decât marele scriitor Eugen Barbu (foto dreapta). Să fim serioşi. Chiar dacă Barbu n-a spus înainte de ce merge la Roma sau n-a fost trimis să se iniţieze, după ce s-a întors, a spus ce s-a întâmplat. Nu avea cum să ţină secret un asemenea aspect“, explică Nestorescu-Bălceşti. În arhiva Marelui Orient al Italiei, prenumele scriitorului este „Eugeniu“, iar la profesie a trecut „jurnalist“. După 1989, istoricul nu are informaţii că acesta ar mai fi continuat activitatea masonică. Eugen Barbu a fost unul dintre scriitorii cu trecere la Ceauşescu. În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR, iar în 1975, a devenit deputat în Marea Adunare Naţională. Din 1970 până în 1989, Barbu a condus revista „Săptămâna“. Statutul lui, deci, nu a fost schimbat după întoarcerea din Italia, când, cu siguranţă autorităţile din Români au aflat de iniţierea lui la masonerie.

Citeste mai mult: adev.ro/pbf32w


Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite