Lupu Bara din Cărpinet, românul care a murit la vârsta de 225 de ani. Iata incredibila sa poveste

Distribuie!by În vreme ce mulţi visează să bată suta de ani de viaţă, istoria arată că uneori există şi excepţii cu adevărat… excepţionale. Una e consemnată chiar în Bihor, chiar dacă este atât de neverosimilă încât pare o legendă fără sâmbure de adevăr. Povestea spune că în satul Cărpinet, de […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

În vreme ce mulţi visează să bată suta de ani de viaţă, istoria arată că uneori există şi excepţii cu adevărat… excepţionale. Una e consemnată chiar în Bihor, chiar dacă este atât de neverosimilă încât pare o legendă fără sâmbure de adevăr.

Povestea spune că în satul Cărpinet, de la poalele Apusenilor, un ţăran ar fi trăit cât trei vieţi. Culmea, în Evul Mediu, când speranţa de viaţă era mult mai mică. Atestat în două documente distincte, cazul a rămas neştiut până acum.

În vreme ce mulţi visează să bată suta de ani de viaţă, istoria arată că uneori există şi excepţii cu adevărat… excepţionale. Una e consemnată chiar în Bihor, chiar dacă este atât de neverosimilă încât pare o legendă fără sâmbure de adevăr.

Povestea spune că în satul Cărpinet, de la poalele Apusenilor, un ţăran ar fi trăit cât trei vieţi. Culmea, în Evul Mediu, când speranţa de viaţă era mult mai mică. Atestat în două documente distincte, cazul a rămas neştiut până acum.

Biserica discordiei

Sfârşit de secol XV. Iobagii din satele Leheceni şi Cărpinet, risipite la poalele Munţilor Codru Moma, voiau să-şi dureze o biserică. Dar orgoliile credincioşilor erau la fel de mari, fiecare comunitate insistând ca lăcaşul să fie în satul ei. Cu greu s-au înţeles în final să… împartă biserica. Cum? Au ridicat-o pe hotarul dintre cele două sate, pe pământul bătrânului preot Paşcu Popa, din Cărpinet, ales să păstorească ambele sate cu condiţia ca doar cei din neamul lui să slujească în acea biserică. Lucru care s-a şi întâmplat, vreme de trei generaţii ctitorului Paşcu urmându-i la altar fiul său Marcu, apoi nepotul Achim şi strănepotul Avram.

Cum lăcaşul fusese ctitorit din banii familiei sale şi ai enoriaşilor, nu din vistieria împărătească, Avram a cerut şi a primit o scrisoare de scutire de la plata dărilor pentru pământul aferent bisericii. „Popa Avram ne-a implorat să-l lăsăm să slujească în biserică, aşa cum s-a făcut din cele mai vechi timpuri, fără a plăti impozit. Cu autoritatea noastră împărătească, cerem să-l lăsaţi în starea cea veche”, poruncea în iunie 1598 arhiducesa Maria Cristina, soţia principelui Sigismund Báthory al Transilvaniei, printr-un hrisov trimis şi parohului din Cărpinet.

După 21 de ani, moşierul Wass Ferencz, căruia îi aparţineau pământurile din zonă, s-a ridicat împotriva poruncii regale, trimiţându-şi perceptorii să-i ceară lui Avram impozit şi transformând din nou biserica într-un măr al discordiei. De data aceasta, între latifundiar şi iobagii din cele două sate, care au sărit în apărarea popii.


Procesul bătrânilor

Pentru stingerea conflictului, comitele Bihorului, Diák Andrei, a ordonat un proces public „de statornicire” şi reconfirmare a privilegiului regal, care a avut loc la Băiţa în 1619. La judecată au fost chemaţi primarii din 6 sate, dar şi 20 de vârstnici, „toţi mai bătrâni de 100 de ani”, care au dat mărturie sub aspru jurământ că toţi preoţii care au slujit biserica dintre hotare erau neamul lui Paşcu, moştenind din tată-n fiu scutirea de impozite acordată de principesa Maria Cristina.


loading...

02 facsimil (alta).jpgDintre cei chemaţi în faţa judelui singurul căruia i s-a consemnat vârsta a fost iobagul Lupu Bara din Cărpinet, pomenit de notarul Gáspár Nemeti de două ori în actul de judecată (facsimil). „Avea 225 de ani„, arăta procesul-verbal. Tocmai datorită vârstei sale, a fost şi cel mai credibil, mărturisind că trăise anii celor trei generaţii de preoţi şi că i-a cunoscut pe toţi. „Ştiu sigur că Popa Marcu a fost fiul bătrânului Popa Paşcu şi tatăl lui Achim (n.r. – tatăl lui Avram), care n-au plătit niciodată impozit pe pământul bisericesc”, a spus bătrânul Lupu, înşirând genealogia familiei preoţeşti. Iobagul a întărit astfel cu vorbele sale porunca împărătească, potrivit căreia „cine va aduce popă străin îi va obliga pe popii de aici la plata impozitului sau a prestării de munci”.

Naşterea legendei


La finalul procesului, judele a dat dreptate iobagilor: „Deoarece cinstiţii bătrâni declară că din timpurile îndepărtate acest pământ bisericesc a fost deţinut fără a se plăti impozit şi prestaţie în muncă, să se păstreze tot aşa, întrucât el aparţine preoţilor„, se arată în actul de judecată din 9 noiembrie 1619.

02 Stefan Metes.jpgDocumentului i s-a pierdut urma multă vreme, dar informaţia despre incredibila vârstă a iobagului Lupu nu s-a pierdut. A fost adusă la lumină, printr-un alt hrisov, în 1968, de reputatul academician Ştefan Meteş (foto), care îi descria în publicaţia Magazin Istoric pe cei mai vârstnici locuitori ai Transilvaniei medievale găsiţi de el în actele vremii. Aici, alături de câţiva „tineri” cu vârste între 118 şi 130 de ani, sunt menţionaţi hunedoreanul Toader Giurgiu (150 ani), soţii Sara (164 ani) şi Rovin Iovas (172 ani) din Caransebeş, şi bănăţeanul Petruţ Ciortan (185 ani).

Meteş scoate în evidenţă mai ales cazul bihoreanului din Cărpinet. „Prin vârsta lui, îi depăşeşte cu mult pe toţi ceilalţi”, scria istoricul, argumentând cu înscrisurile din Urbariul Domeniului Beiuş, adică „recensământul” populaţiei şi al proprietăţilor din întreaga Depresiune a Beiuşului făcut de autorităţile maghiare, care îl menţionează pe Lupu Bara ca având, în anul 1619, vârsta de 225 de ani. Meteş a găsit Urbariul în arhivele din Budapesta, l-a studiat, tradus şi copiat, şi aşa s-a răspândit legenda celui mai vârstnic dintre români.

A doua dovadă

Lucrurile nu s-au oprit însă aici, pentru că o altă întâmplare l-a readus pe Lupu în atenţia istoricilor. În 1785, biserica de pe hotarul dintre Leheceni şi Cărpinet nu mai avea preot, după ce ultimul descendent al ctitorului Paşcu s-a stins din viaţă fără moştenitori. Sătenii şi-au disputat iar lăcaşul, drept pentru care stăpânirea l-a trimis la Vaşcău pe judecătorul Mihail Pop de Băseşti. La audieri, judele a cerut transcrierea, din latină în maghiară, a înscrisurilor din 1598 şi 1619, într-un singur document, în care Lupu apare din nou menţionat cu matusalemica sa vârstă.

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite