Maleficent – ce se ascunde în spatele unei poveşti întoarse pe dos

Distribuie!by Preiau un articol trimis de o amica, care dezbate tema filmului pentru copii “Maleficient”. L-am vazut saptamana trecuta si am avut atata treaba incat tot am amanat sa va spun despre el, caci este iarasi reprezentarea tipica a Hollywoodului, care incearca sa ii prezinte pe ingerii cazuti drept cei […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Preiau un articol trimis de o amica, care dezbate tema filmului pentru copii “Maleficient”. L-am vazut saptamana trecuta si am avut atata treaba incat tot am amanat sa va spun despre el, caci este iarasi reprezentarea tipica a Hollywoodului, care incearca sa ii prezinte pe ingerii cazuti drept cei buni. Va las sa va delectati in opiniile unei fete care vede aproximativ ca si mine lucrurile. V-am spus ca incepe sa se trezeasca lumea. Halleluyah!

De fiecare dată când presa exagerează cu reclama referitoare la un subiect, mie îmi vine să ridic sprânceana. Asta pentru că am încetat de mult să mai cred că mass media este ceva inofensiv, care serveşte intereselor majorităţii – nu e. Ea este un instrument prin care cei care o deţin forjează anumiteinformaţii în minţile noastre, pentru a obţine scopuri precise, de cele mai multe ori cu multe zerouri în coadă, sau chiar mai rău de atât.


Hai să vă zic de ce mi se tot ridică sprânceana când aud de Angelina şi Maleficent. În primul rând… “Maleficent”? Cuvântul vine din latinescul maleficienta şi înseamnă “cel ce face rău”. Avem de-a face din start cu personajul negativ, dar ni se prezintă în aşa fel încât ar trebui să-l iubim.

Filmul începe idilic: “Era odată o zânişoară, care trăia fericită într-un regat de basm… bla bla bla… şi o chema… Malefica“. Păi dacă era atât de bună, de ce trebuie să aibă numele de “Cea Rea”??! Şi de când zânele au coarne???


 

Coarnele alea, din câte am citit, sunt construite pornind de la nişte reprezentări ale diavolului, aşa cum apare în mai multe lucrări de-a lungul istoriei. La fel şi pelerina, al cărei guler trebuie să semene cu aripile unui liliac. Plus că poartă o pereche de lentile de contact care imită ochii unei capre. Liliacul, capra – simboluri preluate din ocultismul demonic.

În toată istoria omenirii, tot ce are legătură cu diavolul, coarnele, maleficul face parte din categoria “rău”. Te duce în iad. Acolo unde suferi şi plângi şi te chinui. Vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău (ce-o mai fi însemnând asta acum), dar eu încă mai cred în chestiile astea. Eu cred că dacă vrei să-ţi fie bine, trebuie să cultivi binele, frumosul, stenicul şi armoniosul. Mie îmi place lumina.

Dacă începi cu coarne şi simboluri malefice, să nu te miri că-ţi vor apare în cale tot felul de ciudăţenii. Personal, m-am uitat la film cu atenţie, încercând să nu mă las furată de simbolurile malefice pe care le-am dibuit de pe afiş, şi tot mi-a lăsat o stare proastă. Ca o greaţă vagă, ca şi cum ceva nu e în regulă şi totul era cenuşiu, şi urât, şi întunecat.

Încă ceva: filmul e lansat de Disney, producătorul de poveşti pentru copii. Ce-o fi păţit, o fi ajuns la concluzia că producţia de prinţese fashioniste nu mai dă randamentul scontat şi s-a reprofilat pe vrăjitoare simpatice? Sau vrea cumva să ne obişnuiască de mici cu “plânsul şi scrâşnirea dinţilor”?

În orice caz, a făcut toate eforturile pentru ca Angelina să fie cât mai înspăimântătoare, ca dovadă că singurul copil care a putut s-o joace pe prinţesa Aurora mică este fiica ei, care de bine de rău o mai văzuse, chiar dacă nu cu coarne şi obrajii contondenţi. În rest, toţi copiii care o vedeau, începeau instantaneu să plângă.

Aşa că oricâte cronici minunate o să citesc despre acest film, oricât de mult aţi vrea să mă convingeţi că binele învinge chiar şi în filmul ăsta, tot n-o să mă liniştesc până când n-or să dispară coarnele de pe afiş. Eu sunt curioasă dacă filmul ar fi avut acelaşi succes monstruos la box office dacă n-ar fi avut parte de o asemenea publicitate.

Însă publicitatea nu este o garanţie care atestă valoarea, ba mă tem că de data asta e tocmai pe dos. Doar că noi ne-am obişnuit să ascultăm ce ni se spune la ştiri, ca şi când acolo ar fi autoritatea supremă. Suntem atât de ahtiaţi să aparţinem unui grup social care poartă eticheta de “succes”, încât nici nu ne dăm seama când începem să devenim conformişti.

Chiar nu mai putem să deosebim binele de rău, chiar atât de tare am amestecat valorile cu gunoiul? Cei mai buni profesionişti îşi dau mâna pentru a construi o producţie care ne pune în legătură directă cu izvorul răului din univers. Şi apoi ne mirăm că lumea noastră se duce de râpă.

Mai există încă un aspect, care pe mine personal mă ia cu frig pe şirea spinării. Dacă te uiţi la film ca un om cinstit, care nu prea are vreo noţiune despre lucruri oculte, o să spui: păi care-i problema?! Fata – ce dacă are coarne, it’s a free world, poa’ să-şi pună ce vrea ea, ei! – a fost traumatizată, a greşit, s-a căit, a iertat, se termină cu happy end, toată lumea-i fericită.

Doar că aceste “mici” detalii chiar fac diferenţa. Pentru că dacă ţi se bagă în cap la nivel de mase, cu mega publicitate şi super cronici elogioase, că pe personajul pozitiv îl cheamă “Cel Rău” şi poartă coarne, cum o să mai ai discernământ? Cum o să mai poţi deosebi “binele bun” de “răul rău”?

Binele şi răul se amestecă într-o ciorbă confuză, şi o să ajungi să ţi se pară normal să trăieşti iadul pe pământ. Suntem ca în parabola aceea cu broscuţele, care trăiau într-o oală cu apă, şi nu-şi dau seama când oala lor e pusă pe foc. Dacă ar fi fost puse brusc într-o apă fierbinte, ar fi sărit… ca arse. Dar aşa, pentru că sunt luate treptat, rămân în oala care fierbe, până mor.

Şi ce-i cu tot tam tam-ul acesta sinistru, de ce toată lumea se machiază a la Maleficent şi îşi pune coarne la lansare? De ce toţi consideră că asta e cool şi nu realizează că îşi fac rău cu mâna lor? Simbolurile sunt o armă extraordinar de puternică, şi ea e folosită cu foarte mare succes în publicitate.

Spre exemplu, n-ai să-i vezi niciodată pe Coca Cola sau pe Vodafone înlocuindu-şi reclamele siropoase cu ceva cenuşiu şi cu coarne. Pentru că ei vor să vândă. Speculează emoţii pozitive, care după cum se pare, dau rezultate semnificative în conturile lor. În cazul filmului Maleficent, e de ajuns propaganda pentru ca oamenii să se înghesuie ca oile, suficient de adormiţi încât să nu-şi dea seama în ce s-au băgat.

Hai să luăm Răul, şi să-l numim Bine. Hai să facem haos. La finalul filmului, cele două lumi, cea a oamenilor şi cea a “făpturilor de dincolo” (eu zic să le zicem demoni fără jenă, pornind numai de la “frumuseţea proverbială” a lui Balthazar, dacă vă amintiţi personajul care apare la începutul filmului, în rol de gardian – aici am o întreagă observaţie despre aşa zisa “toleranţă” a societăţii noastre, despre care însă o să vă vorbesc altă dată) – cele două lumi, deci, se unifică, sub conducerea personajului Aurora.

loading...

“Aurora”, cea care apare între lumină şi întuneric, aşa de tare mă duce cu gândul la Lucifer… Iar sfetnicul ei de bază este… nimeni alta decât prea “buna” “Cea Rea” – Malefica. Care poartă coarne. Brrrr. După părerea mea, Maleficent e satanism “curat”, băgat pe gât întregii omeniri. Am ajuns foarte “bine”, ce să zic. Creştinismul e boring, e de râsul lumii, însă tot ce ţine de demoni, întuneric, the dark side, e cool, ne atrage magnetic.

Altă idee perversă şi periculoasă din film: “Nu există iubire adevărată”. Sărutul care o trezeşte pe prinţesă este cel al Maleficei, nu al prinţului. Arhetipul Salvatorului se identifică acum cu Cel cu Coarne. Zânuţele din povestea originală, cele 3 ursitoare, nu mai sunt benefice şi protectoare, ci tălâmbe şi îngrămădite. Sunt penibile. Ele, a căror menire era aceea de a da darurile bune, cele de dorit – frumuseţea, armonia, calităţile luminoase – sunt acum batjocorite, minimizate, derizorii.

O întorsătură grosolană de valori. Şi dacă aţi observat, în ambele variante ale poveştii, Maleficent apare înainte ca cea de-a treia ursitoare să vină şi să-şi facă urarea. În cea originală, după blestemul Maleficei, cea de-a treia intervine şi oferă soluţia. În varianta cu Angelina însă, ursitoarea a treia nu mai zice nimic – deşi teoretic ar fi avut dreptul.

Eu nu sunt sigură că poţi să întorci pe dos o poveste chiar cum îţi trece prin cap. Ca să-mi revin din starea de greaţă pe care mi-a lăsat-o filmul Maleficent, m-am uitat încă o dată la varianta cu desene animate, să mi-o amintesc. Are cu totul altă încărcătură, e amuzantă, frumoasă, revigorantă. Poate şi pentru că arhetipurile sunt respectate. Binele e bine şi răul e rău. Happy end chiar are sens.

Apoi, Angelina. Şi fără să joace rolul principal al unei malefice menite să ne cucerească inimile (chiar inimile?!), e un personaj controversat. Exact acum un an, presa vuia de mama focului despre gestul său “eroic” de a-şi extirpa sânii, de teamă să nu se îmbolnăvească de cancer. Mi se pare cumplit să speculezi la nivel planetar o asemenea ştire.

Pentru că trebuie să ai o viziune extrem de redusă să crezi că dacă îţi tai organul în care te temi că vei avea cancer, boala n-o să mai apară. Bolile au cauze mult mai profunde, care depăşesc graniţele materiei – şi asta nu mai e demult o ştire nemaiauzită. Majoritatea oamenilor au citit chiar şi în ziare că orice boală are în primul rând nişte cauze emoţionale şi mentale.

Contează şi moştenirea genetică, dar are o importanţă decisivă modul în care gândeşti, ce fel de emoţii întreţii. Ca dovadă, există oameni care s-au vindecat de cancer, pe întreg mapamondul. Există nenumărate filme, cărţi, articole despre asta. Ei înşişi umblă prin lume şi ţin conferinţe şi workshopuri despre cum au făcut, nu se poate ca tocmai Angelina să nu fi auzit.

Şi nu se poate ca tocmai ea, minunata şi fabuloasa, pe care o iubim atât de mult cu toţii, să fie atât de redusă încât să nu înţeleagă. Şi consecinţa tragică să fie aceea de a-şi ciopârţi trupul fabulos, lipsindu-i tocmai de simbolul feminităţii, care sunt sânii.

Dar pentru că presa a exagerat cu ştirea atunci, am intrat iarăşi la idei, am căutat şi am găsit că gestul ei de fapt ajuta o companie de testare a cancerului mamar să câştige procesul cu statul american, astfel încât aceste teste să continue să coste enorm de mult, în loc să fie suportate de stat şi toată lumea să şi le poată permite.

Aţi înţeles bine, e foarte posibil ca Angelina să fie victima unui contract lugubru, în urma căruia ea să fi câştigat cine ştie câte milioane de dolari pentru că şi-a tăiat sânii, şi a mai băgat şi spaima de moarte în inimile tuturor femeilor de pe mapamond, dintre care unele chiar i-au urmat exemplul (vezi The Angelina Effect). Dacă şi vedetele de la noi fac asemenea deal-uri, la ce să mă aştept de la Angelina, acum în topul topului.

Tot în contul contractului respectiv urmează să-şi scoată şi uterul – dacă mai apucă, biata de ea. Pentru că deja au apărut ştiri care spun că e suspectă de boala de care s-a ferit atât. Dar perversitatea mass mediei nu se opreşte aici. Pentru că, mai nou, se speculează slăbiciunea maladivă a Angelinei. Dacă vrei să slăbeşti în halul în care a ajuns ea, n-ai decât să foloseşti aceeaşi metodă – sincer, nici nu vreau să aflu în ce constă ea.

Aşadar, nu recomand Maleficent şi nu pun botul la publicitatea uriaşă care i se face Angelinei. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi să fie fericită cu viaţa ei, dar sincer mi-e greu să cred că e posibil aşa ceva.

Articol preluat de pe pagina: http://puteredefemeie.wordpress.com/2014/07/08/maleficent-ce-se-ascunde-in-spatele-unei-povesti-intoarse-pe-dos/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite