Mărturia incredibilă a unui tată: Sunt UCIGAȘUL propriului copil. Vai nouă, că am inventat termenul de AVORT pentru UCIDERE. O întrebare mă hăituie: Un om care a ucis un PRUNC nevinovat ce pedeapsă va primi ?

Distribuie!by Mărturia incredibilă a unui tătic de 33 de ani, publicată pe Facebook, te face să te răzgândești dacă ai cea mai mică intenție de a recurge la avort. Investigațiile științifice au confirmat că inima copilului bate la aproape 22 de zile pentru prima oară: “Am 33 de ani și […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Mărturia incredibilă a unui tătic de 33 de ani, publicată pe Facebook, te face să te răzgândești dacă ai cea mai mică intenție de a recurge la avort. Investigațiile științifice au confirmat că inima copilului bate la aproape 22 de zile pentru prima oară:
“Am 33 de ani și sunt un ucigaș în libertate. Ucigașii nu sunt anonimi, ci au nume și prenume. Sunt un ucigaș în libertate pentru că legea omenească lasă ucigașii de copii în libertate”, mărturisește un tătic ce a plătit un medic pentru a-i ucide copilul nenăscut.
“Un asasinat  probabil costă foarte mult, a ucide un copil face nici cât jumătate de  salariu minim pe economie. A ucide sufletul unui copil este imposibil.  A-ți ucide umanitatea ta, da. Trupul pruncului, din banii plătiți de  mine, tatăl său, unui medic, a fost ciopârțit la nici 3 luni de zile.  Imaginează-ți: de la degete, la picioare, la capul său toate au fost  scose cu foarfece și clești plini de sânge. Fâșii de carne vie,  ciopârțite și aruncate la un coș de gunoi. Într-o pungă, la același coș de gunoi probabil cu mucuri de țigări și pahare de cafea. Cu mai mult  respect e tratat și un animal când e ucis, urmând a deveni mâncare. Un  om însă e tratat ca o bucată de carne neînsuflețită, nedorită și de lepădat. “
Tăticul de 33 de ani e îngrozit la gândul că toată viața va fi hăituit de o întrebare: Dacă un om în toată  firea care ucide un om în toată firea, prin omor calificat, primește între 15 și 25 de ani închisoare, un om care a ucis un prunc total nevinovat și lipsit de apărare ce pedeapsă va primi ?”
În 2014, conform INS, populația României era de 19.908.574. Între 1958 și 2014, în puțin mai mult de jumătate de secol 22.638.755 de  pruncucideri au avut loc în România. Avem mai mulți copii uciși decât întreaga populație vie a țării noastre.
Citiți mai jos povestea impresionantă a tatălui care recunoaște că și-a ucis copilul:
Investigațiile științifice au confirmat în unanimitate aproape că inima copilului bate la aproape 22 de zile pentru prima oară. Din acest moment ai conștientizat că mă refer la avort. Din acest moment gândește-te pentru un moment că sufletul pruncului este viu și veșnic. Sufletul este viu pentru că trupul are viață, iar trupul omului nu este animat, nu viețuiește fără suflet. Și sufletul este veșnic pentru că trupul nu are  cum a naște suflet. Trupul naște trup. Trupul, doar trup, este deci mort  și pentru a avea viață el are nevoie de suflet, care îi este dăruit  spre viețuire, ceea ce înseamnă că și dăinuie trupului. Ceea ce înseamnă  că sufletul vine de la Dumnezeu și putere are asupra lui.
Un asasinat  probabil costă foarte mult, a ucide un copil face nici cât jumătate de  salariu minim pe economie. A ucide sufletul unui copil este imposibil.  A-ți ucide umanitatea ta, da. Trupul pruncului, din banii plătiți de  mine, tatăl său, unui medic, a fost ciopârțit la nici 3 luni de zile.  Imaginează-ți: de la degete, la picioare, la capul său toate au fost  scose cu foarfece și clești plini de sânge. Fâșii de carne vie,  ciopârțite și aruncate la un coș de gunoi. Într-o pungă, la același coș  de gunoi probabil cu mucuri de țigări și pahare de cafea. Cu mai mult  respect e tratat și un animal când e ucis, urmând a deveni mâncare. Un  om însă e tratat ca o bucată de carne neînsuflețită, nedorită și de  lepădat.
Pruncul nu e om, nu e cineva, “Pruncul e ceva, e fetus” ne tot  repetăm ca să ne simțim mai bine. Și totuși dacă așa este, atunci de ce  pruncul indiferent cât de mic este se ascunde cât mai adânc în pântecele  mamei când simte forcepsul care îl sfâșie de viu ? Cum poate cineva  neînsuflețit să fie atât de speriat ? Și cum poate cineva însuflețit să  fie atât de crud și fericit ? Da. Fericit. Eram bucuros de scăparea  grijii unui copil nedorit. Vai nouă, celor educați și cultivați căci am  inventat termenul de avort, pentru a îndulci termenul de ucidere. Vai  nouă celor lași, căci dacă tot îți ucizi copilul ai putea să o faci cu  mâna ta ? Ai putea să-l lași să se nască și cu mâinile tale să îi iei  viața în nebunia ta ? Nu. De aceea ai plătit pe cineva care poate. Vai  nouă celor care în trufia noastră credem că nu vom da socoteală.  Niciodată nu te-ai gândit ca poți fi judecat ? Nu de Dumnezeu. Ci de  propriul copil. Ce îi vei spune ? Căci de sufletul lui este veșnic viu, viu este și al tău și vă veți reîntâlni. Ce îi vei spune ?
Avem tendința de a confunda libertatea de a face ce dorim cu libertatea  de a ucide. Dacă alegi să ucizi nu înseamnă ca ai privat de toată  libertatea vieții pe cel ucis ? Și dacă atunci când dai peste un câine  și îl strivești îți pare rău, cum poate să fie doar o bucată de carne un  om ?  Am rușinea a recunoaște Adevărul, că alegând avortul, am ales să  ucid, am ales moartea și nu Viața. De aceea toți cei care am ucis astfel  nu am condamnat la moarte niște prunci, ci ne-am condamnat noi la a  trăi o viață cu această conștiință viu mărturisitoare în amintire. Deși  în viață, noi suntem mai morți decât morții pe care i-am ucis. O  întrebare mă hăituie și mă va urmări toată viața: dacă un om în toată  firea care ucide un om în toată firea, prin omor calificat, primește  între 15 și 25 de ani închisoare, un om care a ucis un prunc total  nevinovat și lipsit de apărare ce pedeapsă va primi ? Căci fiecare  suflet fiind viu și veșnic, înșiși copii noștri uciși vor mărturisi  împotriva noastră, căci sângele lor ne va semna sentința, iar sentința  celui ce va judeca va fi tot veșnică.
Iar pentru cei care cred, dar încă nu se cutremură, există temei  scripturistic ? Nu uita că Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu  adevărat nu își retrage sau modifică preferențial cuvintele Sale pentru  cineva. Nu contează dacă noi, în nevrednicia noastră credem sau nu în  Dumnezeu, Cuvântul este Cuvânt. Iar Cuvântul spune “Pentru aceasta Mă  iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni  nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l  pun și putere am iarăși ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la  Tatăl Meu”. Din moment ce Hristos pune sufletul cu ce drept tu îl iei ?  Să luăm dar aminte, “căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va  măsura”. Iar a lua viața unui copil este o măsură care cere ca în  aceeași măsură răspunsul la întrebarea Cine sunt eu ? să fie sincer: Eu  sunt cel care l-am ucis, eu sunt ucigașul propriului copil.
În 2014, conform INS, populația României era de 19.908.574. Între 1958  și 2014, în puțin mai mult de jumătate de secol 22.638.755 de  pruncucideri au avut loc în România. Avem mai mulți copii uciși decât  întreaga populație vie a țării noastre. Dar în lume ? Câte miliarde de  suflete de copii țipă mut acum după dreptate ? Iar eu sunt unul dintre  acești ucigași. Ucigașul propriului copil. Ia aminte dar și nu deveni ca  mine. Fii liber. Fii mamă. Fii tată, nu un părinte ucigaș în libertate.
http://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Marturia-incredibila-a-unui-tata-Sunt-UCIGASUL-propriului-copil.-Vai-noua-ca-am-inventat-termenul-de-AVORT-pentru-UCIDERE.-O-intrebare-ma-haituie-Un-om-care-a-ucis-un-PRUNC-nevinovat-ce-pedeapsa-va-primi-132530#.Vxqdk548kDU.facebook

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite