Sibiu|Campionii din pivnita- visul celor 2 copii: o casuta mica

Distribuie!by Cine e din Sibiu ( in afara de Iohannis care are 6 case si nu ii poate ajuta) si le poate oferi o camera la suprafata pamantului, sau o casuta tip container pe un teren? Andrei (6 ani) şi Andrada (8 ani) locuiesc cu mama lor în pivniţa unei […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Cine e din Sibiu ( in afara de Iohannis care are 6 case si nu ii poate ajuta) si le poate oferi o camera la suprafata pamantului, sau o casuta tip container pe un teren?

Andrei (6 ani) şi Andrada (8 ani) locuiesc cu mama lor în pivniţa unei case din Sibiu. Condiţiile extrem de modeste în care trăiesc nu-i demoralizează, dimpotrivă: amândoi fac sport de performanţă şi au rezultate bune la şcoală.


 Un soare cald de primăvară senină cade peste curtea casei vechi, dintr-unul din cartierele mărginaşe ale Sibiului. În curte, o fetiţă execută cuminte un „stând pe mâini”, apoi al doilea, al treilea, o „sfoară”, câteva elemente de acrobatică.

Atât de mult iubeşte Andrada (8 ani) gimnastica, încât nu e loc în care să nu exerseze câte puţin, în afara sălii de antrenament. Apoi, fetiţa coboară cuminte în pivniţa casei, ia un scăunel vechi, de pânză, îl desface, se aşază şi, pe pat, începe să-şi facă temele.

Începe cu matematica, preferata ei, materie la care are şi rezultate bune. După ce termină, îl ia protectoare în braţe pe Andrei (6 ani), frăţiorul ei, şi îl ajută la lecţii. Andrada e în clasa I, Andrei – la clasa pregătitoare. Amândoi învaţă bine, mama povesteşte cu mândrie cum micuţul ei a învăţat singur să scrie şi să citească.

După şcoală, mama, Gabriela Lucaci (45 de ani), îi aşteaptă pe fiecare dintre ei şi îi duce la antrenament: Andrei – la fotbal, iar Andrada – la gimnastică, pe care o practică de patru ani. Când termină, copiii se reîntorc la un „acasă” trist, atât de plin de umezeală încât hainele stau înşirate pe sfori, ca să nu mucegăiască. Mai au o sobă mică, un pat şi câteva cărţi. Nu au nici gaz, nici apă.

Andrada, Andrei şi mama lor împart bucurii puţine şi simple în pivniţa de nici 12 metri pătraţi a unei case de la periferia Sibiului. De trei ani, aici e casa lor.

Masa de la cantina săracilor

Gabriela i-a avut târziu pe micuţi, însă şi i-a dorit enorm, iar când vorbeşte şi Andrei se agaţă zâmbind de gâtul ei spune apăsat, fără nicio urmă de ezitare, că lumea şi viaţa încep şi se termină cu cele două minuni ale ei.

Gabriela are handicap mediu, luxaţie congenitală, tatăl micuţilor ei e pensionat pe caz de boală şi are TBC. Pentru că e foarte multă umiditate în pivniţă, dar şi de teamă să nu-i îmbolnăvească pe copii, bărbatul stă pe la rude şi vine la ei doar în vizită, sau îi aşteaptă pe copii de la şcoală şi îi mai duce el la antrenamente.

Gabriela şi copiii ei trăiesc doar din alocaţii şi din ajutoarele sociale, aproximativ 600 de lei în fiecare lună. Jumătate din bani merg pe chiria pentru pivniţă.

„Până acum trei ani, am stat la Piaţa Cibin, tot într-o cameră mică, fără apă, fără gaz, dar măcar acolo nu era umezeală. Proprietara a trebuit să vândă, n-am găsit în altă parte şi aşa  am ajuns aici”, povesteşte Gabriela Lucaci.

Uşa pivniţei stă să se rupă, iar înăuntru cu greu ai loc să faci câţiva paşi. În pat dorm toţi trei, şi tot pe pat micuţii îşi fac şi temele. Masa o luau până nu demult toţi trei la cantina socială a Primăriei. Acum, micuţii au noroc cu sprijinul unei fundaţii, unde merg şi fac teme şi primesc, la prânz, o masă caldă.

loading...

Mama mănâncă în continuare la cantina săracilor. De la o altă fundaţie mai primesc, de două ori pe an hăinuţe, din când în când alimente. Iar Gabriela are puterea să zâmbească, în pivniţa din cărămizi netencuite, şi să-ţi povestească emoţionată cum, atunci când a fost bolnavă, micuţii ei au pus deoparte ceaiul pe care îl primeau la masă, la fundaţia unde merg, şi i l-au adus mamei acasă, ca să se facă bine.

„Copiii mei sunt totul pentru mine, nici nu mă gândesc să renunţ la ei, i-am avut şi aşa târziu, nu i-aş fi avut dacă nu-i doream. Vreau să fie sănătoşi, să se realizeze, să-şi facă un viitor, de asta mă şi zbat”, spune mama, şi ochii i se umplu de lacrimi grele, pe care Andrei i le şterge repede cu mânuţa.

„De mii şi mii, şi mii de ori o iubesc pe mami“

Dincolo de sala de gimnastică, unde i se pare că nu stă niciodată suficient, Andrada este o soră extrem de grijulie. Îl ajută la şcoală pe Andrei, un copil isteţ care, povesteşte mama cu mândrie, a învăţat singur să scrie şi să citească. „La gimnastică e bine, îmi place la paralele, al sărituri, al bârnă aşa şi aşa. La şcoală îmi place matematica, e mai uşoară decât româna, dar vreau să învăţ bine şi la română”, spune Andrada.

Şi lui Andrei îi place la şcoală. „Îmi place să învăţ bine şi îmi place şi să mă joc”, spune zâmbind ghiduş, după care ne descrie visul lui cel mai frumos: să aibă multă, foarte multă ciocolată, nişte stafide şi multă îngheţată pentru Andrada şi, dacă se poate, şi un tir de jucărie în care să încapă cât mai multe maşini mici.

Andrada are un vis aparent imposibil de atins: vrea o locuinţă mică, dar în care să poată sta în condiţii decente. Şi mai vrea ca Doamne Doamne să aibă grijă mare de mami, pentru că „mami e bună şi are grijă de mine”.

Zâmbind încă la imaginea unor pungi pline cu multă multă ciocolată, Andrei o strânge protector pe mami în braţe. „De mii şi mii şi mii de ori o iubesc pe mami”, rezumă scurt, şi braţele se deschid încercând să deseneze o iubire fără sfârşit.

Cum putem ajuta? Cei care doresc să îi ajute pe Andrada, Andrei şi mama lor, o pot contacta pe Gabriela Lucaci la numărul de telefon 0743/498079 sau pot depune bani în contul RO23BTRLRONCRT0288168201 deschis la Banca Transilvania pe numele Lucaci Gabriela. 

http://adevarul.ro/locale/sibiu/campionii-pivnita-mai-frumos-vis-doi-copii-traiesc-intr-un-beci-o-casa-mica-ciocolata-stafide-tir-jucarie-poate-1_550edd65448e03c0fdcc22c6/index.html

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Răspunde

Trebuie să fii logat pentru a publica comentarii.
Close
Citește mai multe:
Mână criminală? Pesticidul Piriproxifen, introdus în sistemul de alimentare cu apă din Brazilia, este vinovat de focarul de microcefalie și nu VIRUSUL ZIKA

Întâlnirea secolului, după decenii de tensiuni! Donald Trump se va întâlni cu Kim Jong Un în această primăvară

Ecaterina Varga- Doamna Motilor
Medicamentul Nurofen, retras de la vânzare. Cum erau înșelați clienții

Dr. Monica Pop, o apologetă a vaccinării, prinsă cu mâța în sac în scandalul Hexi Pharma

Închide