Spre oroarea Americii, cele mai puternice economii europene vor deveni aliaţii Chinei într-un proiect din care se va naşte rivalul asiatic al Băncii Mondiale

Distribuie!by Iata ca ideile Romaniei de dinainte de ’89 au fost preluate si puse in aplicare astazi de catre: Germania, Franţa şi Italia au anunţat că vor deveni membri ai unei bănci internaţionale de dezvoltare înfiinţate la iniţiativa Chinei, după ce Marea Britanie a sfidat presiunile SUA şi a devenit […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Iata ca ideile Romaniei de dinainte de ’89 au fost preluate si puse in aplicare astazi de catre:

Germania, Franţa şi Italia au anunţat că vor deveni membri ai unei bănci internaţionale de dezvoltare înfiinţate la iniţiativa Chinei, după ce Marea Britanie a sfidat presiunile SUA şi a devenit membru fondator al acestei instituţii financiare, considerate de Washington ca rivalul Băncii Mondiale.


Decizia celor mai mari economii din UE de a participa la proiectul economic emblematic pentru eforturile de expansiune ale Chinei reprezintă o lovitură diplomatică dură dată Washingtonului şi reflectă nerăbdarea statelor europene de a fi parteneri cu cea mai importantă economie emergentă, scrie agenţia Thomson Reuters. China este a doua economie ca mărime la nivel mondial, după SUA.

Parteneriatul vine în condiţiile în care Comisia Europeană şi Washington negociază un acord de comerţ liber transatlantic, controversat în Europa. De asemenea, unele guverne europene şi asiatice sunt frustrate că la Washington Congresul tărăgănează dezbaterile despre o reformă privind drepturile de vot în deciziile Fondului Monetar Internaţional astfel încât China şi alte forţe economice emergente să capete mai multă influenţă în guvernanţa economică globală.


Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a făcut anunţul la o conferinţă de presă comună cu vicepremierul chinez Ma Kai. Nu a fost permisă nicio întrebare. Schaeuble a explicat că Germania, cea mai mare economie europeană şi partener economic major al Chinei, va deveni membru fondator la Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură (AIIB).

loading...

AIIB a fost lansată de Beijing anul trecut pentru a stimula investiţiile în transportul, energia, telecomunicaţiile şi în alte tipuri de infrastructură din Asia. Instituţia financiară este considerată rivalul Băncii Mondiale şi Băncii Asiatice de Investiţii, dominate de influenţa occidentală.

Washington a pus sub semnul îndoielii faptul că AIIB va avea standarde ridicate de guvernanţă şi că nu va fi nocivă pentru societate şi mediu.

În mod tradiţional, Banca Mondială este condusă de o persoană numită de SUA. De asemena, Washington are cea mai mare influenţă la FMI.

Beijingul a anunţat la începutul acestui an că 26 de state au devenit membri fondatori ai AIIB. Cea mai mare parte a acestora sunt ţări din Asia şi Orientul Mijlociu. China intenţionează să finalizeze articolele acordului internaţional privind această bancă până la sfârşitul acestui an.

Potrivit agenţiei chineze de presă Xinhua, Coreea de Sud, Elveţia şi Luxemburg intenţionează să se alăture proiectului.

Astfel profetiile biblice sunt deja in curs de implinire.

http://www.zf.ro/business-international/spre-oroarea-americii-cele-mai-puternice-economii-europene-vor-deveni-aliatii-chinei-intr-un-proiect-din-care-se-va-naste-rivalul-asiatic-al-bancii-mondiale-14002628

 

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite