Statul român va cheltui peste jumătate de MILIARD de euro pe arene noi, până în 2020. Costurile pentru un singur stadion se vor recupera în 166 de ani

Distribuie!by ACTUALIZARE 20 iunie 2016: Echipa națională a României a fost învinsă de Albania la Euro 2016 din Franța. Reprezentanții Federației Române de Fotbal au terminat pe ultimul loc grupa A, cu doar 1 punct. Albania, care are o populație de aproximativ 2,8 milioane de locuitori, nu mai învinsese România […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
ACTUALIZARE 20 iunie 2016: Echipa națională a României a fost învinsă de Albania la Euro 2016 din Franța. Reprezentanții Federației Române de Fotbal au terminat pe ultimul loc grupa A, cu doar 1 punct. Albania, care are o populație de aproximativ 2,8 milioane de locuitori, nu mai învinsese România din 1948.
Știrea inițială
Recenta luare de poziție a formației Taxi față de construirea Catedralei Mântuirii Neamului a readus în discuție investițiile statului în construcții de utilitate publică.
În această categorie, pe lângă biserici, spitale sau teatre, intră și arenele sportive. În ultimii ani s-a demarat un program de investiții masive pentru construcția de noi stadioane. Cel mai impunător este noul Stadion Național din București.
Conform Prosport, Arena Națională a costat 234 de milioane de euro. Conform aceleiași surse, Arena Națională ocupă locul 12 în topul celor 28 de stadioane construite între 2005 și 2013.
Interesant este că pe Arena Națională evoluează în meciuri de pe teren propriu echipe precum Steaua București sau Dinamo București, fără performanțe în Europa în ultimii ani, conduse de persoane implicate în dosare penale sau chiar condamnate penal.
În acest timp, stadionul echipei Juventus Torino, echipă ce a fost finalistă a Ligii Campionilor în 2015 și una dintre cele mai bune de pe continent, a costat mai puțin decât Arena Națională. Astfel, Arena Națională are un cost de 4.209 euro/scaun, în timp ce Juventus Stadium costă doar 3.049 euro/scaun.
Peste 5 luni de zile, Arena Națională nu a putut fi folosită din cauza faptului că s-a descoperit că nu avea autorizație de securitate la incendiu din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În 2015, o anchetă a Televiziunii Române arăta că Arena Națională nu acoperă nici jumătate din cheltuielile de întreținere. Din 2011 până în 2014, costurile au fost de peste 26 de milioane de lei, iar veniturile au fost la jumătate.
“90 de minute de lumini aprinse în stadion, minim, înseamnă plata iluminatul public pe cartierul Pantelimon pentru o lună de zile”, spunea în iulie 2011 primarul de-atunci Sorin Oprescu.
În 2013, se estima că banii investiți în Arena Națională se vor recupera în 166 de ani.
Un alt mare stadion s-a construit la Cluj Napoca. Ca și la București și în Ardeal s-au depășit costurile proiectate, astfel că arena clujeană a costat în final 36,3 milioane de euro.
Pe Arena Clujeană își dispută meciurile de-acasă echipa Universitatea Cluj care actualmente evoluează în Liga secundă a fotbalului românesc. În 2011, la puțin timp după inaugurare, Mircea Jorj, membru în Consiliul de Administrație al SC Cluj Arena SA, declara că întreținerea stadionului costă aproape 60.000 de euro pe lună.
Tot în 2011 a fost construit stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, arenă pe care își desfășoară meciurile de pe teren propriu echipa Petrolul din localitate.
În cei doi ani de construcție s-au investit peste 17,5 milioane de euro în noua arenă. Actualmente, echipa Petrolul Ploiești este ca și retrogradată în Liga a doua.
Între 2007 și 2010 alte stadioane s-au renovat sau modernizat din bani publici: la Piatra Neamț, la Drobeta Turnu Severin, la Mediaș sau Timișoara. Aceste investiții au costat alte milioane de euro, având în vedere că o simplă schimbare de nocturnă sare de 1 milion de euro.
Dar mania construcției de stadioane nu se oprește aici. La Craiova a început construcția unei noi arene, al cărui cost estimat este de “doar” 55 de milioane de euro. Orașul Craiova este în centrul unui scandal privind existența a mai multor echipe ce poartă același nume, dar niciuna dintre ele nu a înregistrat vreo performanță notabilă în ultimii 10 ani.
La 100 de kilometri mai la nord de cetatea Băniei, la Târgu Jiu, se înalță o altă arenă destinată fotbalului românesc. Arena “Tudor Vladimirescu” va costa peste 21,8 milioane de euro, asta deși vechiul stadion nu se umplea decât rareori cu gorjeni pasionați de echipa locală, Pandurii.
Nici Bucureștiul nu se lasă mai prejos. Astfel, Ministerul Apărării Naționale va investi peste 20 de milioane de euro în reabilitarea stadionului Steaua, deși acolo nu mai evoluează nicio echipă de fotbal și nu se știe cine o va face.
Puțin mai în centru, actele s-au depus pentru modernizarea stadionului Dinamo, aflat în proprietatea Ministerului de Interne.  Având în vedere că proiectul prevede construcția unei noi arene ce va avea o capacitate de 30.000 de locuri, costurile vor fi asemănătoare cu cele ale stadionului din Craiova, respectiv în jurul cifrei de 50 de milioane de euro.
Nici Ardealul nu se lasă mai prejos. După Cluj, o nouă arenă se coace și la Brașov, care va costa 40 de milioane de euro și va găzdui aproape 25.000 de persoane. Nici Brașovul nu are o echipă în prima divizie.
Moldova vine tare din urmă și anunță o nouă arenă la Suceava. Stadionul “Areni” va costa ‘doar’ 15 milioane de euro. Singura echipă a orașului, Rapid Suceava, evoluează în liga secundă și are șanse reale să retrogradeze în al treilea eșalon al fotbalului intern.
Anul trecut, Timișoara cerea și ea fonduri de la Guvern pentru construcția unui stadion de “30-40.000 de locuri”.
În total, până acum, statul român a investit peste 300 de milioane de euro pentru construcția a trei arene. Actualmente, în curs de finalizare mai sunt două arene ce vor costa, dacă se respecta previziunile, peste 77 de milioane de euro. Reabilitarea stadionului Steaua este estimată la 20 de milioane de euro, în timp ce Arena Dinamo ar costa în jur de 50 de milioane. Stadioanele din Brașov și Suceava vor mai costa și ele 65 de milioane de euro. Alte stadioane sunt cerute pentru a fi construite, inclusiv în cazuri în care nu are cine evolua pe ele.
În total, până în 2020, statul român va fi investit peste jumătate de miliard de euro în stadioane de fotbal. O statistică a siteului Cotidianul.ro arăta că în 2015, fotbalul românesc atrăgea, în medie, aproximativ 5.000 de oameni pe meci.
Cam câți intră în Catedrala Mântuirii Neamului. Fără bilet.
80 de milioane de euro este costul estimat al Catedralei Mântuirii Neamului.
http://www.activenews.ro/stiri-politic/Dumnezeu-nu-iubeste-catedralele-dar-iubeste-stadioanele-Statul-roman-va-cheltui-peste-jumatate-de-MILIARD-de-euro-pe-arene-noi-pana-in-2020.-Costurile-pentru-un-singur-stadion-se-vor-recupera-in-166-de-ani-132162?fb_comment_id=1095017633873553_1095043160537667#f101108c3c

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Cocoon.ro – Conspirații Îndeplinite!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite

Cocoon.ro - Conspiratii Indeplinite